Charlemagne
EUROPA SE PREGĂTEȘTE să marcheze 30 de ani de la căderea comunismului. În 19 august, Angela Merkel va merge la Sopron. Alături de Viktor Orban, autoritarul premier al Ungariei, ea va sărbători aniversarea unui protest pașnic la granița dintre Ungaria și Austria, care a contribuit la forjarea primei breșe în Cortina de Fier. Evenimentul va avea o particularitate grotescă: un cancelar german sărbătorește renașterea democrației, alături de un lider care destructurează sistematic instituțiile democratice din țara sa. Și evenimentul va deschide, fără îndoială, un sezon de comentarii nostalgice care vor deplânge promisiunile eșuate ale anului 1989. Să ne așteptăm la referințe îndurerate legate de noul clivaj Est-Vest al Europei, precum și la aparté-uri sardonice despre prezisul „sfârșit al istoriei”.
Imaginile de la Sopron nu vor reprezenta cum se cuvine Europa Centrală și de Est. Democrația și valorile liberale au fost supuse, e drept, unor atacuri în regiune. Economist Intelligence Unit (sora lui The Economist) arată că, după 2006, democrația s-a deteriorat mai mult acolo decât orice parte a lumii. Și totuși au existat câteva licăriri de speranță – mai ales în ultimele luni.
Preludiul acestei „veri est-europene” a început în martie, când a fost aleasă Zuzana Čaputova, o activistă liberală anticorupție, ca președintă a Slovaciei. De atunci, ea a luat poziție pentru sistemele independente de justiție și l-a criticat public pe Orban pentru abuzurile iliberale din Ungaria vecină. Aprilie a adus alegeri prezidențiale în nordul Macedoniei, unde naționaliștii au fost înfrânți de social-democrați, care tocmai rezolvaseră o veche dispută cu Grecia despre numele țării, ca să-și poată pregăti calea spre aderarea la UE. Iar luna mai a adus victoriile unor moderați proeuropeni în alegerile prezidențiale din Letonia și Lituania.
Un pic mai departe, în iunie, refacerea alegerilor municipale de la Istanbul a pus un oponent al președintelui Recep Tayyip Erdoǧan la cârma celui mai mare oraș din Turcia, confirmând că dominația liderului autocrat asupra țării se clatină și generează dezertări din partidul său politic. Cehii au protestat în cele mai mari demonstrații de la căderea comunismului ̶ aproximativ 250 000 de persoane au demonstrat prin Praga, după ce premierul Andrej Babiš a fost acuzat de fraudă și a numit un apropiat în funcția de ministru al Justiției. Proteste au izbucnit și pe străzile din Moldova, unde o coaliție „antioligarhi” a răsturnat, în cele din urmă, regimul corupt al lui Vladimir Plahotniuc, precum și pe străzile Georgiei, ca opoziție la continuarea ocupației ruse a unor părți din această țară. În iulie, dincolo de Marea Neagră, românii și bulgarii au organizat și ei proteste: primii, legat de incompetența poliției, iar ultimii, despre nepotismul din sistemul judiciar. Alegerile parlamentare din Ucraina au produs singura majoritate absolută în istoria postcomunistă a țării pentru Volodymyr Zelensky, un fost comedian care a promis să lupte împotriva corupției și să ancoreze țara în Occident.
Acum, Moscova este în centrul atenției. În 27 iulie, circa 20 000 de oameni au ieșit în stradă, în cea mai mare demonstrație din 2012. Cota de popularitate a lui Vladimir Putin e în scădere. La fel ca salariile reale. Valul de patriotism care a urmat anexării Crimeei, o parte din Ucraina, de către Putin, s-a stins. Moscoviții sunt încrâncenați înaintea unor alegeri la care candidații independenți neaprobați vor fi excluși de pe listele de vot. Un alt protest, în 3 august a fost prilej pentru întoarcerea în stradă a mii de oameni, în ciuda amenințării cu bătaia și a arestărilor arbitrare. O figură de marcă a opoziției din Rusia este Lyubov Sobol, o activistă anticorupție. Femeile sunt în centrul multor revolte împotriva conducătorilor duri. Sobol, care a fost recent arestată, și Čaputova sunt două. Altele ar fi Canan Kaftancioglu, principala forță a opoziției turce, Laura Kövesi, o demolatoare a corupției, care este pe cale să devină primul procuror public al UE, și Barbara Nowacka, cea care a condus protestele femeilor împotriva reformelor sociale reacționare din Polonia.
Desigur, acesta nu este un nou 1989. Protestele și rezultatele încurajatoare ale alegerilor se referă mai ales la probleme locale – deși ele au factori comuni, cum este mulțimea celor tineri, și o aplecare pro-UE. În alegerile din Polonia, care se vor desfășura în septembrie, populiștii de la putere probabil că vor triumfa. Orban pare de neclintit. Babiš încă are cote înalte în sondajele de opinie. Nu este deloc clar dacă Zelensky va rupe cu trecutul dominat de oligarhi al Ucrainei. În Rusia și Turcia, schimbarea va veni, cel mai probabil, din mutațiile din interiorul partidului de guvernământ, chiar dacă acestea s-ar putea să fie catalizate de protestele de stradă.
Istoria se întoarce
Și totuși evenimentele din vara aceasta contrazic multe dintre clișeele vest-europene despre Europa de Est. Statele care poartă cicatricele comunismului nu sunt incapabile să producă mișcări puternice ale societății civile. Slavii și turcii nu au o preferință „asiatică” înnăscută pentru o conducere autoritară. Nimic nu durează o veșnicie. Istoria nu s-a încheiat niciodată.
Protestatarii și alegătorii liberali ai Europei de Est merită mai mult sprijin din partea vestică a continentului. În timp ce demonstranții de pe străzile Moscovei sunt bătuți, iar țări ca Ucraina și Georgia se luptă pentru a-și menține independența, Germania îmbrățișează NordStream2, o conductă de gaz ne-necesară, croită după interesele geopolitice și financiare ale Kremlinului. Între timp, doamna Merkel și Emmanuel Macron toarnă apă rece peste speranțele Macedoniei de Nord de aderare la UE. Uniunea cheltuiește mult prea mulți bani din bugetul său pe priorități prost alese, cum sunt subvențiile pentru agricultură, și nu suficient pentru a sprijini mass media independente și organizațiile societății civile de la marginile ei. Vocile disidente din țări ca Republica Cehă, România și Turcia au un prea mic ecou din partea politicienilor și a jurnaliștilor din vestul Europei. Aceasta ar trebui să se schimbe.
A presupune că toată Europa de Est e formată din Orbani, Erdogani și Putini ar însemna să faci o gravă nedreptate pentru această regiune. Vara aceasta a dovedit că Europa de Est este plină, de fapt, de democrați și liberali, care sunt gata să-și pună propriile interese la bătaie pentru cauza lor. Dacă UE reprezintă ceva, dacă ea apreciază cu adevărat promisiunile lui 1989, îi va sprijini.
