E vremea să începem să ne gândim la ce ar putea să însemne asta
ÎN CEA MAI mare parte a secolului de când Irlanda și-a câștigat independența față de Marea Britanie, controlul asupra țării a alternat între două partide. Pe 8 februarie, acel duopol a fost zdrobit, când Sinn Fein a luat cea mai mare parte a voturilor primare din alegerile generale din republică. Partidul, legat de Armata Republicană Irlandeză (IRA), faimoasă pentru exploziile de bombe și utilizarea armelor de foc în anii ‘70, ‘80 și ‘90, a câștigat cu o platformă de stânga, care includea promisiuni de cheltuieli mai mari pe sănătate și locuințe. Sinn Fein nu și-a ascuns totuși dorința de a realiza ceva mult mai ambițios. „Obiectivul nostru politic principal”, scrie în manifestul său, „este să înfăptuim unitatea irlandeză și un referendum despre unitate, care este mijlocul de a o înfăptui”.
Independența scoțiană a atras titluri de presă după Brexit, dar este timpul să recunoaștem șansele unei secesiuni diferite din Regatul Unit. Succesul Sinn Fein la alegeri este doar ultimul motiv pentru a ne gândi că o Irlandă unită în aproximativ un deceniu este o posibilitate reală, care apare tot mai puternică.
Această perspectivă înseamnă ceva mult dincolo de insula Irlandei. Diaspora irlandeză include peste 20 de milioane de americani. Părțile din conflictele etnice din toată lumea au găsit de mult o cauză comună cu romano-catolicii din Irlanda de Nord, care susțin că separarea de Sud este un vestigiu ilegitim a 500 de ani de dominație incompetentă și adesea brutală de la Londra. Irlanda, sursă de cârciumi, poeți, dramaturgi și prea multe melodii de la Eurovision pentru binele oricui, are un tip de putere soft care poate rivaliza cu o țară mult mai mare decât ea.
Până acum, totuși, unificarea nu a fost niciodată mai mult decât un vis republican. Chiar și atunci când IRA ducea o campanie sângeroasă în secolul XX, statutul constituțional al Nordului era cimentat de o solidă majoritate protestantă și de sprijinul financiar și militar al statului britanic. Acordul din Vinerea Mare (Good Friday) din 1988 a domolit conflictul, ducând la finele tulburărilor, care au făcut peste 3.500 de victime. Mulți catolici s-au mulțumit să fie reprezentați în guvernul Irlandei de Nord grație acelui acord și să-și vadă cultura, steagul și sporturile celebrate și subvenționate. Protestanții au și ei teroriștii lor și s-a considerat că o campanie pentru unificare riscă să deschidă răni vechi, cu consecințe sângeroase.
Brexitul este un motiv pentru care toate astea s-au schimbat. Nordul a votat împotrivă, dar cel mai mare partid unionist și Anglia au votat pentru. Naționaliștii nu au fost singurii care sunt furioși pe actualul secretar pentru probleme interne, care a sugerat folosirea amenințării cu lipsa alimentelor pentru a înmuia Sudul la negocieri, fără să se gândească la foametea din anii 1840, când întreaga Irlandă era sub dominație britanică. Brexitul creează și o frontieră eonomică în Marea Irlandei, între Irlanda de Nord și Marea Britanie, chiar dacă păstrează o Irlandă unită pentru mărfuri. Deși serviciile vor fi mai greu de comercializat cu Sudul, comerțul cu mărfuri va fi mai facil decât cu Marea Britanie. Prin faptul că acele șase comitate din Nord sunt mai afectate de ce se întâmplă la Dublin, va crește valoarea posibilității de a avea un cuvânt de spus asupra cui guvernează acolo.
Presiunea legată de unificare este mai mult decât doar despre Brexit. Recensământul din 2021 din Irlanda de Nord va confirma probabil că pentru prima dată, catolicii sunt mai numeroși decât protestanții. Republica a devenit, de asemenea, mai primitoare. Influența Bisericii Catolice a scăzut dramatic, iar societatea a devenit mai liberală. În ultimele trei decenii, au fost ridicate restricțiile privind contracepția și a fost legalizată căsătoria între homosexuali. Toate acestea explică de ce sprijinul pentru unificare în Irlanda de Nord pare să fi crescut în ultimii ani. Cei chestionați în unele sondaje exprimă sprijin egal pentru unificare și statu-quo.
Asta duce la ultimul motiv pentru a gândi că unificarea este mai probabilă. Chiar dacă Acordul din Vinerea Mare i-a reconciliat pe unii catolici cu restul Regatului Unit, el a stabilit și modul în care Nordul ar putea să se reunească în mod pașnic cu republica. Un secretar de stat britanic, care va crede că este probabil ca o majoritate să fie în favoarea unificării, va organiza în mod sigur un scrutin asupra statutului constituțional al Nordului. Pentru a schimba constituția republicii, ar fi necesar un alt referendum în Sud.
UE a declarat deja că Irlanda de Nord ar putea să se alăture la bloc sub apartenența Irlandei după un asemenea vot, ceea ce înseamnă că pentru alegătorii nord-irlandezi, un referendum asupra unității irlandeze este și un al doilea referendum pe Brexit. Spre deosebire de o Scoție independentă, care ar trebui să meargă de una singură (cel puțin până când UE ar fi de acord să o admită), Irlanda de Nord ar intra imediat într-un club mai mare și mai bogat, de la care ar putea să câștige mari subvenții – dacă nu, poate, la fel de mari precum cele pe care le primește azi de la Westminster.
Există obstacole și incertitudini. Recentul succes al Sinn Fein poate să îi întoarcă pe unii din Nord împotriva unificării. Brexitul s-ar putea să se dovedească a avea un efect mai mic decât cel scontat. Un secretar de stat britanic ar putea folosi ambiguitățile din Acordul din Vinerea Mare pentru a amâna organizarea unui referendum. Mulți politicieni britanici se tem că un astfel de vot ar fi o pacoste administrativă sau, mai mult, ar provoca violențe. La fel consideră și omologii lor irlandezi (cu excepția Sinn Fein), deși aceștia trebuie să fie văzuți mereu că susțin pe deplin unificarea.
Totuși, mai repede decât se așteaptă majoritatea oamenilor, mișcarea spre o Irlandă unită ar putea să ajung să pară de neoprit. Dacă Scoția va alege independența, mulți din Irlanda de Nord și-ar pierde legăturile ancestrale cu Marea Britanie. Dacă guvernul de la Westminster ar refuza în mod persistent să recunoască existența unei majorități în favoarea unificării în Irlanda de Nord, asta ar putea fi la fel de destabilizator ca și organizarea unui referendum.
Mugurii unificării
Insula Irlandei are nevoie de un plan. Prioritatea ar trebui să fie de a vedea cum să îi facă pe unioniști să se simtă că au un loc în noua Irlandă. E nevoie de lucru la fundamentele unificării – inclusiv la modul în care, și într-adevăr la oportunitatea de a fuziona cele două sisteme de sănătate (unul dintre ele este gratuit), forțele armate și serviciile de poliție, și ce să se facă în privința adunării autonome din Irlanda de Nord. E de ajutor faptul că republica are o tradiție frumoasă privind consultările constituționale cetățenești, care ar putea contribui la rezolvarea problemelor. Politicienii din Marea Britanie și din Irlanda trebuie să înceapă și ei să vorbească. Prețul încheierii violențelor de acum două decenii a fost pentru Irlanda de Nord, pentru republică și Marea Britanie să deseneze împreună o cale politică spre o Irlandă unită. Dacă oamenii din Nord și din republică vor alege această cale, politicienii trebuie să o urmeze. ■
Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Ecnomist, sub titlul „Ar putea să se întâmple cu adevărat?”