Adrian Vasilescu, consilier de strategie al Băncii Naţionale a României (BNR), a afirmat că actuala depreciere a leului are printre cauze importurile foarte mari, conform Mediafax.
„Valuta este o resursă limitată în faţa dorinţelor noastre nelimitate. Ca să facem rost de valută, schimbăm lei. De aici pleacă toate problemele. Ce se întâmplă acum este că am făcut importuri foarte mari. Când se va trage linie, pentru 2018, România va trebui să plătească 13-14 miliarde de euro pentru ceea ce a importat. Polonezii şi cehii au excedent, noi avem un deficit. Aceasta este cea mai mare dezordine pe care o avem noi în ţară. Mulţi văd această dezordine şi pleacă”, a afirmat Vasilescu, citat de Mediafax.
Cursul de schimb leu/euro a încheiat vineri a treia săptămână cu un nou maxim istoric, de 4,7648 lei, ca urmare a unei creşteri de 0,17% faţă de miercuri, joi fiind zi nelucrătoare, potrivit datelor afişate de BNR, fiind a opta zi de creştere consecutivă. De la începutul acestui an până în prezent, leul s-a depreciat cu 2,16% în faţa euro.
Vasilescu (BNR): „Deprecierea leului are printre cauze importurile foarte mari”