”Totul este posibil”, îndemna un afiș electoral al lui Nicolas Maduro. Într-adevăr, azi în Venezuela – țara care deține unele dintre cele mai mari rezerve de petrol ale lumii – este posibil să mori de foame. Sau să mori de o banală gripă, căci sistemul de sănătate este în colaps. La fel, serviciile de apă, de electricitate, de transport.
Industria petrolului se prăbușește la rândul său. Luna trecută, producția a scazut la 1,43 milioane de barili pe zi – sub nivelul de producție din 1950. Dar nici puținul petrol care se mai extrage nu poate fi exportat, pentru a mai aduce o brumă de bani în vistieria secătuită.
Creditorii străini au deschis acțiuni judiciare împotriva statului venezuelean. Speriați, guvernanții de la Caracas rețin petrolierele în apele teritoriale, de teamă că încărcătura sau chiar navele cu totul ar putea fi confiscate.
Devalorizarea continuă a monedei naționale (bolivar venezuelean) a făcut ca salariul minim lunar să ajungă la echivalentul a trei dolari. Poți cumpăra o jumătate de pui cu banii aceștia (atunci când îl găsești).
Nemulțumirile se simt peste tot, până și în rândurile militarilor și polițiștilor.
Și totuși, Maduro a câștigat încă un mandat de șase ani, cu peste 67% din voturi, față de 21% cât a reușit să strângă principalului său concurent, Henri Falcon. Cum de a fost posibil?
Puținii corespondenți străini de la fața locului relatează că mulți venezuelenieni s-au temut că dacă nu votează cu Maduro își vor pierde locurile de muncă dar mai ales beneficiile – în special coșurile guvernamentale de alimente subvenționate, denumite ”cutii CLAP”.
Oficialii guvernamentali au înființat centre de înregistrare pentru primirea acestor beneficii pe lângă secțiile de votare, uneori chiar în interiorul acestora. Iar votanții erau premiați după ce prezentau cartea de alegător cu dovada exercitării votului.
Însă doar frauda să explice victoria?
Problema este că Maduro nu a avut o alternativă viabilă. Principalii lideri ai opoziției sunt în închisoare sau în exil. Singurul opozant, fostul chavist Henri Falcon, a promis că va scoate țara din colaps cu ajutorul FMI – așadar, o serie de reforme care nu puteau decât să sperie o populație îndoctrinată de propaganda anti-americană și oricum, deja traumatizată de efortul zilnic de a găsi ceva de mâncare.
Și a mai fost evanghelistul Javier Bartucci, care a promis să salveze Venezuela prin credință. Cu asemenea adversari și cu o presă deja subjugată, Maduro a mers la sigur.
Însă el nu a reușit să obțină prin aceste alegeri dorita recunoaștere internațională. Venezuela merge spre o izolare chiar și mai drastică. În interior însă, revoluția continuă.