Ediția tipărită | Finanțe și economie

13 septembrie 2018

ÎN 1946, Gyorgy Faludy, un poet maghiar, a primit 300 de miliarde de pengo pentru o nouă ediție a lucrărilor sale. Suma ar fi reprezentat 60 de miliarde de dolari înainte de Al Doilea Război Mondial. Dar după ce naziștii au plecat cu rezervele de aur ale Ungariei și rușii i-au ocupat teritoriul, moneda acestei țări nu a mai fost ce fusese – și devenea chiar și mai puțin. După ce a luat banii, Faludy s-a repezit la piața din apropiere și i-a cheltuit pe toți pe un pui, doi litri de ulei de gătit și o mână de legume.

Pentru cei care n-au trăit-o, hiperinflația poate părea un concept abstract năucitor. Cifrele sunt greu de înțeles. În economia epuizată a Venezuelei, prețurile au crescut cu 223,1% doar luna trecută, potrivit lui Ángel Alvarado, un economist și politician din opoziție (guvernul nu mai publică de mult statistici oficiale). În fiecare zi, mii de venezueleni se înghesuie pe cei 300 de metri ai podului Simón Bolívar, care leagă țara lor de normalitatea economică a Columbiei, unde speră să obțină medicamente, alimente și o monedă mai bine menținută.

Inflația din Venezuela ar putea să ajungă la 1 milion la sută în acest an, potrivit unei prognoze (oarecum vagi) a FMI. Cu toate acestea, cifra este departe de a fi fără precedent. În cele mai cumplite zile ale inflației sale postbelice, prețurile din Ungaria au crescut cu 41.900.000.000.000.000%. Guvernul a trebuit să tipărească o bancnotă de un cvintilion (cu 20 de zerouri), cea mai mare denominație produsă vreodată. Un domn în vârstă a folosit bancnota pentru a-și face o dublură la pălărie, potrivit istoricului Victor Sebestyen.

Dacă inflația lunară a Venezuelei nu se deteriorează, oroarea sa hiperinflaționistă o va situa doar pe locul 23 din cele 57 de episoade identificate de Steve Hanke de la Universitatea Johns Hopkins și Nicholas Krus (vezi graficul). Pentru a face mai ușor de înțeles cifrele, ei au găsit o cale alternativă de a le exprima, calculând cât ar dura ca prețurile să se dubleze dacă inflația persistă la ritmul ei de vârf lunar. Rezultatele lor oferă un fel de „perioadă de înjumătățire” pentru o monedă, arătând cât timp trece ca să-și piardă 50% din valoare (relativ la bunurile de consum și serviciile unei țări).

Grafic
Reacție galopantă
Hiperinflația, numărul de zile pentru ca prețurile să se dubleze la rata lunară de vârf

Acest calcul alternativ transformă procentele astronomice ale hiperinflației în intervale de timp mai ușor de digerat: milioane, în zile și cvintilioane, în ore. În cazul Venezuelei, i-a trebuit mai puțin de 19 zile în august ca moneda să piardă jumătate din valoarea sa. În cea mai cumplită lună a hiperinflației din Ungaria, au trecut doar 15 ore. „Curând, deprecierea monedei avansa atât de rapid, încât nu mai era simțită doar de la o zi la alta, ci și de la o oră la alta”, scrie un istoric al acelei perioade.

Acest sentiment atotprezent are o consolare: el poate să facă hiperinflația ușor de curmat. Din cele 57 de episoade identificate de Hanke și Krus, multe au durat mai puțin de un an. Dat fiind că oamenii se gândesc mereu la prețuri, așteptările lor în privința inflației sunt neobișnuit de fluide. Dacă guvernul îi poate convinge că nu mai tipărește și nu mai cheltuiește banii atât de nesăbuit, magazinele, firmele și muncitorii vor acționa repede pornind de la această convingere, ridicând prețurile și salariile în mod mai conservator. Spre deosebire de asta, în scenariile de inflație mare, dar nu de hiperinflație, oamenii se obișnuiesc cu creșterile rapide de prețuri și se așteaptă ca ele să continue. Asta face mai probabilă creșterea lor. Hiperinflația este atât de perturbatoare că nimeni nu poate să se obișnuiască cu ea.

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „The half-life of a currency”