VIDEO Boeing a efectuat zborul inaugural al celui mai mare avion de pasageri, cu două motoare, din lume

154
2 minute de lectură
Foto: Youtube

Boeing a efectuat sâmbătă, cu succes, primul zbor al celui mai mare avion de pasageri cu două motoare din lume, îndepărtându-se de criza provocată de modelul mai mic 737 MAX, relatează Reuters.

777X, verisunea mai mare a modelului 777, a decolat de pe aeropprtul companiei din apropierea Seattle, transmite Mediafax.

Aeronava este cea mai mare model dintre cele două versiuni planificate de Boeing și va fi numită oficial 777-9, dar este mai cunoscută sub codul său de dezvoltare, 777X.

Aparatul are peste 76 de metri lungime, 406 locuri, aripi pliabile, pentru a putea folosi actualele hangare, precum și cele mai mari motoare de avion comercial, produse de General Electric.

Compania preconizează că 777X va intra în serviciu în 2021, un an mai târziu decât era programat inițial.

Avionul va concura cu Airbus A350-1000, care transportă aproximativ 360 de pasageri. Aparatele cu două motoare de mari dimansiuni înlocuiesc mai vechile modele cu patru motoare, cum sunt Boeing 747 sau Airbus A380.

În timp ce Boeing spune că a vândut 309 777X, cu un preț de catalog de 442 milioane dolari fiecare – analiștii au remarcat dependența de liniile aeriene din Orientul Mijlociu, care reduc comenzile.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele