Votul a penalizat impostura, ipocrizia, incompetența și corupția

Borțun: Rezultatul acestor alegeri a fost decis pe 10 august 2018

30
11 minute de lectură

Pentru Profesorul Dumitru Borțun rezultatul alegerilor prezidențiale nu a fost, desigur, o surpriză, dar, observă lucid că în spatele cifrelor se ascund schimbări profunde ale alectoratului și, ca atare ale așteptărilor lui de la politicieni. Nu crede că în urma a două sezoane electorale a câștigat vreo doctrină sau alta. Electoratul a dat un mandat proeuropean politicienilor, cărora le cere seriozitate, profesionalism și eficiență și a respins inpostura, ipocrizia și, atenție, tentativele de subordonare a instituțiilor statului. Cât despre soarta partidului care a controlat stânga politică, pare încă neclară. Nu întrezărește o direcție clară a reșapării, nici către intelectualii de calibrul lui Vasile Dâncu, nici către suveraniștii populiști cu rădăcini în fostul partid România Mare.

Foto: Agerpres

Probabil, imaginea cea mai interesantă a acestei săptămâni este harta politică a României, așa cum este ea colorată după votul pentru alegerea președintelui. Credeți că această hartă descrie o alunecare spre liberalism a populației României?

Nici vorbă de o alunecare spre liberalism! Marea majoritate a celor care l-au votat pe Klaus Iohannis nici nu știu ce e ăla liberalism. Așa cum majoritatea celor care au votat-o pe Viorica Dăncilă nu știu ce e aia social-democrație. Dar dacă vă referiți la nivelul psihologiei politice, adică al noțiunilor vagi și al trăirilor emoționale, se poate vorbi de o schimbare de orientare, dar nu spre liberalism, ci spre Occident. Când ies în stradă și strigă „Vrem o țară ca afară”, românii nu se gândesc la Rusia, la Turcia sau la Siria, ci la țările occidentale; în imaginarul colectiv, aceste țări nu se confundă cu liberalismul, fiindcă o mare parte a bunăstării din aceste țări este rezultatul politicilor sociale ale unor guverne social-democrate. Această schimbare de orientare se explică prin schimbul de generații în interiorul electoratului din România, precum și prin contactul cu civilizația occidentală – fie al celor care muncesc în Occident, fie al celor care studiază acolo. Majoritatea celor care au votat cu Iohannis nu au făcut-o nici de dragul PNL sau al unor valori liberale, nici de dragul lui Iohannis; ei au votat împotriva imposturii și ipocriziei, a incompetenței fudule și agresive, a corupției instituționale, a tendințelor de subordonare a instituțiilor statului de către un grup de interese. Cred că rezultatul acestor alegeri a fost decis anul trecut: pe 10 august 2018.

Dar acest rezultat se explică și prin faptul că PSD și-a dezamăgit propriul electorat. Este cea mai mare greșeală strategică pe care o poate face un partid politic. Una a promis în campania electorală și alta a făcut după ce a ajuns la guvernare. Singurele măsuri care aduc a măsuri de stânga au fost cele legate de salarii și pensii, dar ele pot fi trecute și în contul unor măsuri patriotice, fără culoare politică, dar cu consecințe la nivel național (de pildă, fixarea medicilor în țară); unele măsuri care par a fi de stânga pot fi interpretate și ca măsuri în favoarea capitalului autohton (de pildă, mărirea salariului are drept consecință limitarea emigrației forței de muncă). Ori, măsurile „de stânga” sunt întotdeauna în favoarea muncii, nu a capitalului – fie el și românesc.

Dacă PSD chiar își dorește să se „reseteze”, cum susțin liderii săi, el ar trebui să redevină un partid de stânga. Nu unul mai populist ca acum, ci de stânga. Am impresia că unii dintre liderii PSD confundă stânga cu populismul. Stânga nu este despre milă și grijă pentru săraci, asta e treaba bisericilor creștine și a organizațiilor nonguvernamentale. Stânga este despre drepturile omului, în primul rând despre dreptul la viață decentă, la sănătate și la educație.

Sunt tentat să cred că în acest moment, partidul nu are acele resurse interne necesare pentru o „schimbare la față”. Cel puțin în structurile de conducere, umplute cu oportuniști apolitici, care nu împărtășesc nicio ideologie politică, care nu au nici convingeri politice, nici principii morale. Sunt „fripturiștii” de care vorbea Ion Iliescu la sfârșitul anilor ’90.

Cum se schimbă scena politică românească după victoria categorică a președintelui Iohannis în alegeri? Este PSD-ul înfrânt sau se poate resuscita până la alegerile din primăvară?

Deocamdată, PSD nu e pregătit nici să asigure succesiunea Vioricăi Dăncilă. Ea însăși o improvizație de conjunctură, a fost înlocuită aseară cu altă improvizație de conjunctură (cel puțin, până la congresul prevăzut pentru februarie). Timp de trei decenii, politica de resurse umane, de sorginte occidentală, a fost înlocuită de clientelismul politic, de sorginte bizantină, meteahnă veche pe meleagurile noastre. La originea acestui proces de degradare se află Ion Iliescu: în 1992, în loc să rămână în opoziție și să se ocupe de organizarea partidului pe baze moderne, a preferat să participe la alegerile prezidențiale și să meargă la Cotroceni. S-a întâmplat exact ca în cărțile pentru copii: „Când motanul nu-i acasă, / Șoarecii joacă pe masă!”. Partidul a fost confiscat de oportuniștii apolitici: baronii locali și centrali ai României postcomuniste. Când Iliescu constata acest lucru, la Conferința Națională din 9-10 iulie 1993, era deja prea târziu. Procesul ajunsese în punctul fără întoarcere (no return point).

Foto: Bogdan Cristel

Cum vor capitaliza partidele acest rezultat, ținând totuși cont că oamenii rămân fascinați de cei care gestionează pușculița cu bani? Mă gândesc aici la acei alegători care depind de subvențiile din bani publici.

Întrebarea dumneavoastră vizează mai multe publicuri, dar principalul public-țintă e format din primarii și consilierii înregimentați în PSD, care nu mai pot avea așteptări prea mari de la acest partid. Aici e ca în dragoste: dacă așteptările de la celălalt sunt înșelate sistematic, dacă ele se reduc și se împuținează, dispare și fascinația inițială, iar dragostea „se topește”. Cred că acest lucru a devenit vizibil încă de la primul tur al alegerilor prezidențiale, când structurile din teritoriu ale partidului nu au mai mobilizat celebra „mașină de vot a PSD” pentru a o sprijini pe Viorica Dăncilă. Un alt public vizat de întrebare sunt funcționarii din administrația publică – centrală și locală. Altul, de către cei dependenți de ajutoarele acordate de stat. Observați că am evitat să termenul „bugetari”, fiindcă nu cred că toate categoriile celor care depind de bugetul statutului sunt niște oportuniști, lipsiți de valori și convingeri politice.

Ce credeți că urmează în PSD? Va avea soarta PNȚCD-ului, de vreme ce oamenii susținuți de acest partid și puși în diverse funcții au fost neprofesioniști, mediocri și ineficienți. Cam așa au ștampilat, în epocă, și guvernarea celor 15.000 de „specialiști”.

PNȚCD s-a pierdut pe drumul către democrație și economia de piață fiindcă nu s-a rebranduit la timp, a rămas cu marca de „partid istoric”, care venea din trecut și nu promitea niciun viitor. Spre deosebire de PNL, care și-a tras o siglă cu săgeata spre un viitor mai bun, s-a aliat cu un partid nou, Alternativa pentru România (ApR), o așchie ruptă de Meleșcanu din PDSR, a adoptat un discurs pro-occidental și a ieșit din CDR, participând cu liste proprii la alegerile generale din 2000. Rezultatul: PNL a intrat în Parlament, iar PNȚCD a rămas pe dinafară, soluție sigură pentru destrămarea unui partid. Spre deosebire de liberali, PNȚCD nu a înțeles că în lumea de azi legitimarea prin trecut e mult mai slabă decât cea prin viitor, că valori ca demnitatea și noblețea spirituală, încarnate exemplar de un Corneliu Coposu, sunt mai puțin relevante decât un proiect de care oamenii să-și lege speranțele. Din câte știu, artizanul acestui rebranding al PNL a fost domnul Valeriu Stoica, pe atunci vicepreședinte executiv al partidului. Vedeți o astfel de personalitate în conducerea de azi a PSD? Eu nu văd.

Are președintele puterea să impună schimbări semnificative de politici economice și sociale?

În condițiile vitrege oferite de Constituția României, care a definit o struțo-cămilă în varianta republicii semi-prezidențiale, Președintele are la dispoziție câteva pârghii ale schimbării, pe care le-ar putea activa în condiții favorabile. Una dintre aceste condiții ar fi reconstruirea raportului de putere din Parlament; alta ar fi organizarea de alegeri anticipate. Dar realizarea acestor concluzii va depinde de evoluțiile din sistemul de partide și din fiecare partid în parte – mai ales din interiorul PSD.

Foto: Bogdan Cristel

Să facem un exercițiu de imaginație: se va dizolva PSD într-un partid de stânga, timid, al intelectualilor, și într-un altul, agresiv suveranist, preluând decisiv ideologia PRM-istă?

Cu privire la prima variantă, nu știu ce să spun. La începutul anilor ’90, existau numeroși intelectuali de stânga, anticeaușiști, relevanți pentru cultura română, care ar fi putut construi un partid de stânga european. Pe mulți dintre ei, Ion Iliescu îi cunoștea personal, i-a numit în funcții publice și i-a invitat de mai multe ori la Cotroceni, le-a oferit condiții pentru un dialog structurat. Totuși, nu a reușit să-i organizeze și să-i transforme într-o resursă pentru politica de stânga. Aceasta s-a dezvoltat în afara partidului, iar astăzi putem vorbi de un „partid de stânga, timid, al intelectualilor”, cum ați formulat atât de inspirat: DEMOS (o abreviere a denumirii Partidul Democrației și Solidarității).

Principalul partid care s-a autoproclamat de stânga și care este perceput de majoritatea românilor ca fiind de stânga, PSD, a alunecat treptat-treptat spre dreapta. Astăzi adăpostește în rândurile lui mulți dintre foștii membri ai Partidului România Mare, dintre care unii au pătruns în conducere (Olguța Vasilescu sau Codrin Ștefănescu). Se tot spune că în România nu există partide naționaliste, extremiste, antioccidentale. E adevărat, dar această situație se explică doar prin faptul că un astfel de partid este deghizat în unul care se intitulează „social-democrat”. Politica tandemului Dragnea-Dăncilă și discursul politic al conducerii PSD din ultimii trei ani au fost de sorginte vadimistă, fără nicio legătură cu principiile și valorile social-democrației europene. De altfel, liderii Partidului Socialiștilor Europeni și-au dat seama de această impostură, dar nu s-au grăbit să o denunțe din rațiuni politice: nu s-au îndurat să piardă din grupul socialist un partid atât de numeros cum este PSD, un partid care se mai și afla la guvernare.

Iată de ce sunt tentat să cred că cea de-a doua variantă formulată de dumneavoastră este mai probabilă: „dizolvarea PSD într-un partid agresiv, suveranist, preluând decisiv ideologia PRM-istă”. Merită să urmărim discuțiile, care se vor purta în jurul schimbării denumirii PSD: va câștiga varianta propusă de intelectualii de stânga, cum este un Vasile Dâncu, sau varianta propusă de oameni ca Olguța Vasilescu? De urmărit! ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele