Vreme extremă. O vară fierbinte îi propulsează pe populiștii europeni

59
2 minute de lectură

SUEDIA are o vară de foc. A fost cea mai fierbinte lună iulie din istoria înregistrată, și incendiile au mistuit cel puțin 25.000 de hectare de pădure. Peisajul politic este la fel de inflamabil. Democrații din Suedia, un partid anti-imigranți fondat de neonaziști în anii 80, sunt la egalitate cu Social Democrații de la guvernare, ca să ocupe primul loc în unele sondaje de opinie, cu circa 23%. Alegătorii sunt îngrijorați de capacitatea țării de a asimila refugiații și speriați de creșterea violenței cu armele de foc. Dat fiind că alegerile vor avea loc pe 9 septembrie, scena politică tradițional consensuală și de stânga a Suediei pare pregătită pentru o conflagrație.

Vara asta a fost realmente remarcabil de bună pentru demagogii din mare parte a Europei. În Italia, o coaliție între două partide populiste, Liga Nordului de dreapta și non-conformista Mișcare Cinci Stele (M5S) a ajuns la putere în iunie, De atunci, Matteo Salvini, liderul Ligii, care este și ministru de interne, a provocat un șir de controverse. El a trimis înapoi nave cu azilanți, a sfidat UE în privința imigrației și restricțiilor bugetare și a promis să extindă drepturile proprietarilor de arme de foc de a-și folosi armele pentru auto-apărare.

Aceste tactici i-au atras atenția mass media. Un studiu despre aparițiile în presă efectuat de Marco Valbruzzi, de la Universitatea din Bologna, arată că Salvini a fost menționat în aproape jumătate din toate articolele politice din luna dinainte de 11 iulie. Luigi di Maio, novicele de 32 de ani care conduce M5S, nu a apărut decât într-o treime. Prezența în presă rentează. La alegerile din martie, Liga a câștigat 17 % din voturi, față de 33% pentru M5S, dar sondajele de opinie arată acum că cele două partide s-ar afla la egalitate, la circa 31%.

(…)

Citeşte articolul integral în limba română în numărul 9/ 3 – 9 august 2018 al revistei “Reporter Global”, pagina 28.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul ”Încins sub guler”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele