
Mitingul de protest al diasporei la adresa Guvernului a fost deturnat în seara zilei de 10 august într-o acțiune represivă a Jandarmeriei Române, în urma căreia peste 500 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv 30 de jandarmi. Protestatarii pașnici, care au depășit 100.000, au fost bătuți și împroșcați cu gaze lacrimogene, cu o violență care unora le-a amintit de mineriadele anilor ’90. Președintele Iohannis a cerut investigarea misiunii jandarmilor, în vreme ce guvernanții acuză o încercare de lovitură de stat. Diversiune sau
10 august fusese programată ca o zi de protest al diasporei față de guvernarea PSD-ALDE, fără organizatori asumați. Până la ora 16:00, în Piața Victoriei s-au adunat nu mai mulți de 2.000 de oameni. Între oamenii pașnici se puteau ușor repera și câteva zeci de agitatori. La o busculadă care nu a fost încă lămurită, Jandarmeria a folosit gaze lacrimogene. Din acel moment, totul a luat o altă turnură. Piața Victoriei s-a umplut până la ora 20.00 de zeci de mii de oameni, majoritatea bucureșteni și grupuri venite din alte orașe, care au scandat lozinci antiguvernamentale, inclusiv cele care au invocat plăcuțele suedeze.
O stare permanentă de tensiune a fost întreținută de rafalele de gaze lacrimogene, pe care Jandarmeria le arunca asupra protestatarilor, ca răspuns la atacul cu pietre și sticle de apă care erau îndreptate spre cordonul Jandarmeriei. Sediul Guvernului a fost apărat de „țestoasele” Jandarmeriei Române, înarmate până-n dinți cu scuturi, căști de protecție, bastoane și arme de foc.
La ora 23:11, din ordinul prefectului Capitalei, Constanța Clisură, jandarmii au evacuat în forță Piața Victoriei și i-au urmărit pe protestatari pe toate bulevardele și străduțele adiacente, lovindu-i cu sălbăticie și administrându-le gaze lacrimogene. O operațiune care a durat până spre ora 2:00 în noapte și a transformat centrul Bucureștiului într-un haos.
Diversiunea ultrașilor
Galeriile echipelor de fotbal, interlopii din gărzile private de corp ale politicienilor sau chiar acoperiții Jandarmeriei? Acestea sunt originile neconfirmate oficial ale celor care au asmuțit jandarmii. Nu există o declarație oficială în privința identității celor câteva zeci, poate chiar o sută de bărbați care s-au aflat în permanență pe parcursul zilei de vineri în Piața Victoriei, violenți la adresa forțelor de ordine. În pantaloni scurți, mulți fără tricouri, cu fețele acoperite sau cu eșarfe la gât, imaginea lor era discordantă cu marea mulțime de protestatari. Se aflau față-n față cu scutierii, pe care îi înjurau și îi molestau. În spatele lor, de la ora 20:00, peste 100.000 de oameni care scandau deja „Jandarmeria apără hoția”.
Violența legitimă a statului
Una dintre marile întrebări a fost de ce Jandarmeria nu a evacuat aceste personaje violente. De ce a înecat în gaze lacrimogene, tot mai puternice pe măsură ce întunericul se așeza peste oamenii pașnici, între care se aflau femei, persoane în vârstă și copii?
Este cu atât mai inexplicabil cu cât jandarmii au recunoscut că aveau de câteva zile informații de la serviciile secrete ale mai multor instituții că vor fi protestatari violenți. SRI a și anunțat, de altminteri, că a trimis datele necesare înainte de 10 august la Ministerul de Interne.
Jandarmeria a explicat a doua zi, într-o conferință de presă, că nu a putut „extrage cu penseta” instigatorii. A mai spus că mulțimea pașnică nu s-a delimitat de ultrași și că „a fost ostilă” față de forțele de ordine. La întrebările noastre, a refuzat să anunțe numărul de grenade cu gaze lacrimogene folosite și natura lor.
Jandarmeria a invocat principiul folosirii „violenței legitime a statului”, coborât din cartea lui Max Weber, „Politica, o vocație”, o teză de filozofie politică datând de după Primul Război Mondial și care a fost revizuită de politologii secolului XX. Este vorba despre temeiul autorităților de a se apăra prin forță în fața unor atacuri violente venite din partea celor care vor să schimbe ordinea de stat.
Jandarmerița, erou sau diversiune
O tânără de 23 de ani din cadrul forțelor Jandarmeriei a fost lovită violent de mulțime în timpul serii de vineri. A fost apărată de la ceea ce pare un linșaj chiar de protestatari, care au acoperit-o cu propriile corpuri. Tânăra femeie a fost prezentată de Jandarmerie ca fiind în stare gravă, cu coloana fracturată la nivel cervical. „Cea mai dificilă intervenție de vineri a fost să le explicăm părinților colegei noastre că fata lor ar putea rămâne paralizată pe viață”, a anunțat a doua zi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru. Câteva ore mai târziu, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a micșorat emoțiile, anunțând că Ștefania este bine și în afara oricărui pericol. În zilele care au urmat însă, au apărut fotografii care au făcut înconjurul internetului cu o jandarmeriță echipată în uniforma de intervenție în forță, surprinsă noaptea, la ore distanță de ceea ce părea să fie un linșaj la adresa ei. Nu există un răspuns oficial al autorităților, dacă este vorba despre una și aceeași persoană, deși există o asemănare izbitoare, iar victima paralizată, așa cum o prezentau colegii săi, este la locul muncii.
Bilanț
– 35 de jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale
– dispozitivele au fost eminamente defensive
– 33 de persoane reținute
– sunt deschise 2 dosare penale in rem și altele pe numele a 8 persoane
– au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.000 de lei
– au fost folosite substanțele iritant-lacrimogene, s-au făcut somații și s-a recurs la ultima soluție, intervenția în forță
– dacă participanții erau de bună-credință, nu se mai aflau acolo după somații
– protestatarii pașnici au fost ostili
– nu putem permite unor grupuri izolate să atace instituțiile fundamentale ale statului și noi să rămânem impasibili
– când se fac cele 3 somații și nu eliberezi zona, îți asumi intervenția; este vorba de violență legitimă din partea statului.
Misiunea cercetată de Parchetul Militar și de Poliție
Poliția a preluat cercetarea și identificarea persoanelor violente. Au fost reținuți deja doi suspecți. Ionuț Liviu Cojoacă (30 de ani) și Claudiu Andrei Dobre (24 de ani), ambii din București, ultrași din nucleul galeriei Clubului Sportiv al Armatei (Steaua). În urma audierilor de sâmbătă seara, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis ordonanțe de reținere pe numele celor doi, pentru infracțiunile de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Parchetul Militar și-a pus la dispoziție toți procurorii disponibili pentru anchetarea violențelor la care au recurs jandarmii. Este vorba despre o evaluare a întregii misiuni a forțelor de ordine, care cuprinde inclusiv comanda și ordinele date pentru folosirea forței.
Procurorul Ioan Corbu, de la Parchetul Militar, a anunțat că s-au prezentat până luni peste 35 de persoane care au depus plângere pentru vătămare. El a făcut apel la populație să se prezinte la Parchetul Militar pentru a oferi indicii despre violențele de la 10 august.
Procurorii militari s-au sesizat din oficiu. Parchetul Militar urmează să colecteze sesizările depuse la secțiile de Poliție, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.
Încrâncenare politică
Președintele Klaus Iohannis a condamnat violența Jandarmeriei și a cerut explicații ministrului de Interne, Carmen Dan. De asemenea, șeful statului i-a cerut procurorului general al României să investigheze felul în care au acționat forțele de ordine. Iohannis a trimis mesaje scrise, fiind neclar dacă se află în concediu sau nu.
„Într-o democrație autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice. Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!”, a scris președintele pe Facebook.
De cealaltă parte, Liviu Dragnea, liderul social-democrat, a trimis un mesaj, tot scris, în care l-a acuzat pe Klaus Iohannis de subminare a autorității statului. Pentru Liviu Dragnea, de violențe se fac vinovați protestatarii în ansamblu, în vreme ce jandarmii au păzit ordinea constituțională.
„Declarația președintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorității statului și un îndemn la reluare a violențelor cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual. Președintele Iohannis dovedește încă o dată că este sponsorul politic al violenței și al manifestărilor extremiste. Mai mult, prin cererea adresată Parchetului de a ancheta jandarmii, el timorează forțele de ordine, așezându-se cu premeditare de partea grupurilor agresoare, împotriva instituțiilor pe care Constituția îi cere să le sprijine.
Jandarmii nu apără doar clădirea Guvernului. Ei apără autoritatea, ordinea, statul de drept, instituțiile statului, suveranitatea și independența țării”, a scris Liviu Dragnea.
Derapaje
„Venim 1 milion și vă călcăm în picioare” – Cătălin Rădulescu, deputat PSD
„Trebuiau mitraliați, nu stropiți cu apă” – Cristian Bîrdac, consilier al premierului
„Bărbați, femei, copii, nu se iartă nimic” – Marin Voinea, primar PSD la Giurgiu
„Cel puțin un glonț în capul fiecărei mame care a mers la protest cu copilul” – Gabriel Zamfir, directorul Filarmonicii din Craiova, fost membru ALDE, acum, PSD
Mobilizare a opoziției
Ludovic Orban, liderul PNL, a mers în Piața Victoriei la protestele de a doua zi după măcelul de la mitingul diasporei. El a anunțat că liberalii strâng semnături pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, în cadrul căreia să se înființeze o comisie de anchetă a violențelor din Piața Victoriei.
Dacian Cioloș a anunțat, la rându-i, că va depune o plângere împotriva ministrului Carmen Dan pentru abuz în serviciu, astfel ca procurorii să stabilească răspunderea pentru ordinele date.
În același timp, oamenii au continuat să protesteze pașnic și în zilele următoare, fără să se mai producă niciun incident, în condițiile în care instigatorii nu s-au mai arătat în Piața Victoriei. Au fost în număr mai mic sâmbătă seara, în jur de 80.000, și câteva zeci de mii duminică. Proteste au fost și la Iași, Cluj și Sibiu, de mai mică amploare și fără violențe. Pe rețelele de socializare, continuă mobilizarea la proteste în același mod ca în iarna lui 2017. Nimeni nu își asumă organizarea lor, însă îndemnul la ieșirea în stradă adună, în București, și zeci de mii de oameni.
Mihai Șora: „Cuvântul esențial este Demnitate”
„Oamenii care ies în stradă nu sunt violenți: ei au ieșit ca să-și apere demnitatea. Violența vine din cealaltă parte: e iscată tocmai pentru ca să compromită acțiunea celor pașnici, să o tulbure, să o facă invizibilă, să o transforme în contrariul ei. Cei care ies în stradă ca să-și apere demnitatea sunt «doar» fermi. Fermitatea este constanța unei atitudini definitorii pentru calitatea lor de oameni întregi, conștienți și liberi.”