60 de tone de aur și 1.000 de suspiciuni

Subiectul „aurul BNR” este în continuare temă de dispută. Din păcate, dezbaterile legate de rezerva de aur ajung în zone aberante. De exemplu, recent, ministrul finanțelor a avansat ideea constituirii unei comisii parlamentare care să analizeze situația aurului de la Londra. Adică, să se analizeze, spune Teodorovici, „contractul cu toate clauzele, care sunt costurile de chirie și cine dispune de aur”. S-a ajuns, așadar, în situația în care se pune direct și explicit sub semnul întrebării faptul că aurul se mai află la Londra, păstrat la Banca Angliei.

În fața unor acuzații absurde și a unor insinuări venite chiar de la vârful politicii și administrației românești, argumentele profesioniste și raționale sunt tot mai dificil de auzit. De exemplu, Banca Națională a României a fost nevoită să facă publice pe tema aurului două comunicate în două zile.

În esență, există două opinii diferite legate de proiectul de lege privind repatrierea rezervei de aur. Pro și contra. Iată seria de argumente.

„Împotriva” repatrierii aurului

Un argument pentru repatrierea aurului este legat de costurile păstrării aurului la Londra. Costurile sunt, însă, evident mai mici decât potențialul câștig. Inițiatorul legii, senatorul Șerban Nicolae, a declarat că este vorba despre costuri anuale de 300.000 de euro. Banca Națională a replicat precizând că este vorba de costuri de numai 300.000 de lei pe an și nu de 300.000 de euro.

În mod evident, suma este nesemnificativă. Invocarea unei economii de 300.000 de lei este ridicolă, dacă ne gândim câți bani au fost risipiți de statul român în ultimii ani. Un exemplu este cel al proiectului de restructurare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care a dus la cheltuieli de 16 milioane de dolari, fără niciun rezultat. Sau, mai precis, fără ca restructurarea să aibă loc. Cea mai bună dovadă în acest sens este că reorganizarea ANAF rezultată din procesul din programul de asistență tehnică cu Banca Mondială este acum anulat prin revenirea la vechea formă de organizare. Este doar un exemplu despre cum milioane de euro au fost risipiți fără niciun rezultat.

Aurul este considerat un activ de refugiu. În situații foarte complicate din punct de vedere economic sau politic, o țară poate face apel la rezerva de aur, care oferă credibilitate în fața creditorilor. Dar acest rol poate fi jucat de aur doar dacă se află depozitat într-o zonă recunoscută la nivel mondial. Adică, la Banca Angliei sau la Rezerva Federală americană. Vrând-nevrând, acestea sunt regulile după care funcționează piața aurului și cea a creditului. Altfel spus, aurul păstrat în România nu are aceeași valoare cu cel aflat la Londra, la Banca Angliei. În sensul că aurul de la București nu oferă aceeași credibilitate precum cel de la Londra.

„Menținerea la Londra a unei părți a rezervei de aur în custodie la Banca Angliei, similar practicii majorității băncilor centrale europene ce deţin rezervă de aur, are ca scop garantarea faptului că există o rezervă de aur disponibilă a fi utilizată în calitate de colateral, în cazul unor operațiuni de finanțare în situații de criză”, afirmă Victor Andrei, director al Direcției de operațiuni de piață la BNR, într-un articol publicat pe site-ul băncii centrale.

Bineînțeles, utilizarea aurului ca garanție colaterală pentru un eventual împrumut nu se va face decât într-un moment complicat, din punct de vedere economic, în România sau în economia mondială.

Ar fi trebuit utilizată rezerva de aur la împrumutul din anul 2009?

De altfel, au fost dezbateri legate de utilizarea rezervei de aur în anul 2009, atunci când guvernul și Banca Națională au apelat la un împrumut de la Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană. Specialiștii băncii centrale au explicat că nu era oportună utilizarea garanției rezervei de aur.

„Partea din împrumut care a fost accesată de către BNR a avut un scop preventiv, fiind vizată consolidarea credibilității României în plan extern prin suplimentarea rezervelor internaţionale ale ţării, esenţiale în acel moment pentru depăşirea crizei şi atenuarea efectelor asociate unor eventuale şocuri adverse severe. În situația în care aurul ar fi fost folosit drept colateral, dimensiunea rezervelor internaționale ale țării ar fi rămas aceeași, iar șansele obținerii, în timp util și la un cost acceptabil, a unui împrumut în caz de urgență s-ar fi diminuat în mod corespunzător. Concomitent, optarea pentru un astfel de împrumut ar fi putut conduce la erodarea severă a credibilității externe a României la momentul respectiv, în condițiile în care, în mod normal, aurul se utilizează drept colateral numai în situații extreme”, afirmă Cătălin Dumitrescu, arbitragist principal la BNR, într-o opinie publicată pe site-ul băncii centrale.

În același timp, proiectul de lege de repatriere a aurului este contradictoriu. În proiect se afirmă că aurul trebuie repatriat în proporție de 95%, iar restul de aur care rămâne în afara țării trebuie utilizat în așa fel încât să nu mai implice costuri, ci beneficii. Acest lucru înseamnă că aurul din afara țării, să admitem de la Londra, trebuie introdus în tranzacții care să genereze câștiguri din dobânzi. Doar că aceste operațiuni au fost oprite de majoritatea băncilor centrale, inclusiv de BNR, după criza din anul 2008, fie din motive legate de dobânzile prea mici oferite pe această piață, fie din cauza riscului asociat.

Dacă se dorește o valorificare a aurului care să aducă venituri din dobânzi, este nevoie de o cantitate mai mare de aur. Ceea ce înseamnă că proiectul de lege este contradictoriu: ori se vrea valorificarea aurului aflat în afara țării, ori se cere repatrierea rezervei practic în totalitatea sa.

Un alt argument adus pentru repatrierea rezervei de aur este că sunt state care au aplicat această metodă. Este adevărat că, în ultimii ani, băncile centrale au devenit cumpărător net de aur și statele au repatriat o parte din rezerva de aur. Dar nu în proporția invocată de proiectul de lege (95% din rezervă trebuie să se afle în țară), ci mult mai echilibrat, 50%-60%, în afara și interiorul țării.

În fine, este greu de spus dacă România are condiții pentru depozitarea a încă 60 de tone de aur și care sunt costurile operațiunii. Pentru că s-ar putea ca totul să coste mai mult decât păstrarea aurului la Londra.

„Pentru” repatrierea rezervei de aur

Primul argument în favoarea repatrierii aurului aflat la Londra este cel al costurilor legate de custodia rezervei de aur. Dar lucrurile s-au clarificat, costurile sunt de 300.000 de lei pe an. O sumă evident nesemnificativă.

Un alt argument pentru repatrierea rezervei de aur este legat de creșterea încrederii populației. Este un argument mai degrabă populist, decât realist. Dar el poate fi luat în calcul.

Scenarii care se dezvoltă pe tema rezervei de aur

Există o serie de scenarii legate de ideea repatrierii aurului. În primul rând, recent, Banca Angliei a blocat rezerva de aur a Venezuelei, din cauza suspiciunilor legate de corupția președintelui Maduro. Evident, România este departe de situația Venezuelei, dar speculațiile pe această temă există.

În al doilea rând, se induce ideea că nu există certitudinea că aurul este într-adevăr la Londra. Este o culme a insinuării. Aurul de la Londra este clar inscripționat pe lingouri și poate fi identificat în orice moment.

„Aurul păstrat de către banca centrală în contul deschis la Banca Angliei (custode solid din punct de vedere financiar şi reputaţional, la care păstrează aur bănci centrale din întreaga lume) este în permanență la dispoziția BNR, neputând fi utilizat – sub nicio formă – de către custode. Banca Angliei realizează operațiuni prin acest cont numai la instrucțiunile și în numele BNR. BNR și numai BNR poate fructifica aurul propriu menținut la Banca Angliei”, afirmă Cătălin Dumitrescu, arbitragist principal la BNR.

În al treilea rând, există ideea că aurul (sau o parte din rezervă) ar putea fi vândut înainte de a fi adus în țară. Nimic nu este imposibil, în cele din urmă, iar România a mai apelat la această metodă înainte de anul 1989, atunci când a vândut aur pentru a-și plăti datorii externe. Depinde, evident, de cine se va afla în Consiliul de Administrație al BNR. Pentru că toate atacurile de anul acesta la adresa BNR, inclusiv pe tema rezervei de aur, au loc într-un an în care expiră mandatul actualei conduceri a băncii centrale, ceea ce tensionează și mai mult situația. 

Așadar, un al patrulea scenariu este cel al unei noi lovituri la adresa guvernatorului BNR. Este previzibil că guvernatorul băncii centrale se va opune repatrierii, ceea ce îl va transforma din nou în țintă a partidului de guvernământ sau a unor economiști apropiați de acesta.

Comentarii