Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) deschide, luni, 28 ianuarie, o nouă sesiune de primire proiecte prin PNDR cu o valoare de 200 de milioane de euro.
Această sesiune este pentru sub-măsura 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de irigații, potrivit unui comunicat de presă al MADR.
„În cadrul sesiunii ce urmează a se deschide, aferentă sub-măsurii 4.3, suma disponibilă pentru selecția proiectelor va fi de 200 milioane euro, depunerea urmând a se face la nivel național. Alocarea publică a sub-măsurii este de 441 de milioane de euro, până în prezent fiind lansate 2 sesiuni de depunere proiecte la nivel național cu o alocare de 368 de milioane de euro și una la nivelul zonei ITI Delta Dunării cu o alocare de 7 milioane de euro”, au precizat reprezentanții Ministerului Agriculturii.
Beneficiarii eligibili în cadrul sesiunii vor fi organizații sau federații ale utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI / FOUAI), care sunt înființate în conformitate cu legislația în vigoare, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole.