Home Actualitate Pro România anunță cum va vota la moțiunea de cenzură. Daniel Constantin: Avem 24 de deputați

Pro România anunță cum va vota la moțiunea de cenzură. Daniel Constantin: Avem 24 de deputați

0
Pro România anunță cum va vota la moțiunea de cenzură. Daniel Constantin: Avem 24 de deputați
2 minute de lectură

Daniel Constantin a declarat, miercuri, că Pro România susține moțiunea de cenzură la adresa Guvernului și lucrează la document alături de inițiatorii acesteia, respectiv PNL. El a precizat că în prezent grupul deputaților Pro Europa are 24 de membri, informează Mediafax.

“Azi (miercuri n-r.) de dimineață am avut un prim contact cu colegii de la PNL, am agreat câțiva pași, se lucrează la moțiunea de cenzură și nu numai că o susținem, lucrăm, ne spunem punctele de vedere, ce credem că nu a fost bine în managementul acestui Guvern. E și un calendar de lucru zilele acestea. Avem 24 de parlamentari”, a spus Daniel Constantin după consultările de la Cotroceni.

Referitor la referendum, Daniel Constantin a precizat că i-a prezentat șefului statului modificările pe care ar vrea să le includă într-o revizuire a Constituției, inclusiv definirea încălcărilor grave ale Constituției.

“L-am informat pe președinte cu privire la faptul că noi am dori în acest proces de modificare a Constituției să cuprindem și alte aspecte care sunt în momentul de față neclare, nu lucruri care necesită o consultare amplă a cetățenilor și o dezbatere amplă în Parlamentul României pentru că asta ar necesita timp. Am înțeles necesitatea exprimată și de președinte și de cetățeni ca aceste lucruri să fie implementate cât mai repede în Constituție. De aceea cred că dacă va exista o majoritate largă la nivelul Parlamentului și alte partide vor agrea, noi o să prezentăm câteva puncte care trebuie modificate. Le-am prezentat și președintelui. O să discutăm și cu ceilalți colegi din Parlament, absolut cu toate partidele politice, să vedem dacă o să întrunim o majoritate. În caz contrar, ne aliem acestei majorități care deja se prefigurează pentru modificarea Constituției în cele două puncte, așa cum poporul s-a exprimat. E un proces care probabil că va începe imediat la nivelul Parlamentului și se va finaliza spre sfârșitul acestui an, posibil chiar și cu ocazia alegerilor prezidențiale”, a explicat Daniel Constantin.

Și Eugen Tomac a declarat, miercuri, că PMP va vota pentru trecerea moțiunii de cenzură, inițiată de PNL la adresa actualului Guvern.

Liderul UDMR, Kelemn Hunor, a anunțat că va susține demersul opoziție.

Moțiunea de cenzură este probabil să fie depusă săptămâna viitoare, a anunțat liderul USR Dan Barna.

Citiți și: Mesaj pe Facebook al PSD, înaintea consultărilor cu Iohannis: Continuăm lupta!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here