Politica internă a devenit principala vulnerabilitate a României, exprimată prin politizarea instituțiilor de securitate națională și crearea situației de dublă comandă. La acestea se adaugă „ignorarea pericolelor internaționale”. În ciuda multiplelor semnale care arată degradarea sistemului internațional, a ordinii internaționale liberale, ce ne-a fost atât de favorabilă, clasa politică din România refuză să accepte această realitate. Refuzând să ia act de ea, politicienii generează riscuri majore la adresa securității naționale a României, inclusiv în zona de protecție a integrității teritoriale. Ei ignoră scopul suprem al politicii de securitate națională – asigurarea supraviețuirii țării și protejarea cetățenilor ei. Neglijând constant, vizibil, politica de securitate națională, clasa politică din România vulnerabilizează țara.

Din ce în ce mai des, cancelariile occidentale încep să folosească cuvântul „periculos” pentru a descrie situația internațională. La finalul recentei întâlniri de nivel înalt de la Bruxelles, în comunicatul final, „Brussels Summit Declaration”, Alianța ne informează că „ne confruntăm cu un mediu de securitate periculos, impredictibil și fluid, cu provocări și amenințări persistente din toate direcțiile strategice”. Astăzi vorbim de „amenințări” sau chiar mai grav, de „pericole”, acțiuni cu potențial distructiv, aflate deja în plină desfășurare, „din partea unor forțe militare; și din partea unor atacuri teroriste, cibernetice și hibride”.

E adevărat, mai multe state NATO au fost atacate, pe diferite căi. În ultimii ani am înregistrat o extinsă cazuistică, rând pe rând, statele occidentale trebuind să înfrunte amenințări militare, atacuri teroriste, intensificarea activităților de spionaj, atacuri cibernetice sau informaționale. Sisteme intime ale statelor NATO și UE, precum cele electorale, de sănătate publică sau energetic, au fost supuse unor multiple agresiuni. În Occident, securitatea națională a redevenit prioritatea politicienilor și a politicii. Strategia americană de securitate națională, adoptata de Casa Albă la finalul anului trecut, merge și mai departe, încă din prima pagină președintele Donald Trump informând poporul american că „Statele Unite se confruntă cu o lume extraordinar de periculoasă, încărcată cu nenumărate amenințări care s-au intensificat în ultimii ani”. Aceeași referință la amenințări ca și în documentul NATO, aceeași idee de pericol datorită intensificării acestora. Din lipsă de spațiu, am ales doar aceste două exemple, dar numărul statelor NATO sau UE care acceptă creșterea gradului de pericol în sistemul internațional este mult mai lungă. Cu o excepție notabilă, România.

Până la acest moment, cu excepția notabilă a deciziei de mărire a bugetului apărării, pentru a atinge plafonul lui 2%, nu avem niciun semnal clar, niciun mesaj dinspre clasa politică din care noi, cetățenii, să înțelegem că ei au priceput cât de serioasă este degradarea situației internaționale. Și aici avem un paradox. Prin intermediul NATO, România recunoaște că lumea a devenit periculoasă, că mediul internațional generează pericole la adresa intereselor noastre de securitate. Dar în politica națională acest semnal spre cetățeanul român nu este dat, nu există. Nu avem niciun document politic important în politica națională, fie el Strategia de apărare a țării sau Programul de guvernare, din care să răzbată un mesaj similar. Nici analiza diferitelor programe sau platforme politice ale partidelor parlamentare nu ne ajută, nu ne oferă argumente din care am putea trage concluzia că politicienii români au înțeles gravitatea actualei situații internaționale, au în atenție noile pericole cu care România se confruntă și, mai important decât orice, au și soluții pentru contracararea lor. Ar fi chiar interesant de știut în baza cărei liste de pericole la adresa României au acceptat reprezentanții noștri evaluările NATO. Nu de alta, dar citind documentele NATO înțelegi care sunt pericolele pe care Alianța le ia în calcul, fără a avea o listă oficială a pericolelor cu care se confruntă România.

În ultimii ani, singura instituție politică importantă care a organizat câteva dezbateri pe probleme de securitate națională și politică externă a fost Administrația Prezidențială. Altfel, în România, Guvernul, Parlamentul sau partidele politice ignoră aceste probleme. Parlamentul are comisii specializate dedicate acestor probleme, dar dintre cele șapte comisii de specialitate, atât în Cameră, cât și în Senat, doar cea a afacerilor europene și comisia de politică externă din Senat au organizat în ultimii doi ani câte o dezbatere. Când parlamentele altor state NATO organizează lunar discuții cu experții, evaluări ale situației internaționale, analize punctuale asupra diferitelor situații periculoase, Parlamentul României, în general, ignoră cu nonșalanță aceste aspecte.

Din păcate, același lucru îl face și Guvernul. Nu avem nicio dezbatere notabilă, internă sau internațională, dedicată problemelor de securitate națională pe care Guvernul României să o fi organizat în ultimii doi ani. România nu prea are cercetare specializată pe probleme de securitate națională sau relații internaționale, responsabilitate care este tot în cârca Guvernului. Suntem singura țară membră a NATO sau UE care nu are un institut guvernamental de studiere a relațiilor internaționale sau a problemelor de securitate națională. Dacă în țara noastră încă mai avem dezbateri publice dedicate acestor problematici, asta se datorează câtorva organizații neguvernamentale și unor universități de stat, lucru de salutat, dar insuficient. Pentru că cei chemați sa vegheze la binele cetății, al polisului, sunt politicienii, iar din motive pe care le vom discuta în următorul articol, aceștia ignoră pericolele la adresa României generate de degradarea situației internaționale.