Imagine cult a filmului, Robert Redford a anunțat că, la 81 de ani, renunță la actorie, carieră care l-a făcut celebru și bogat și, mai cu seamă, l-a plasat în categoria Idol. Dincolo de pânza de celuloid, Robert Redford este aproape necunoscut lumii pentru inițiativele care și-au lăsat amprenta în cinema și în politică deopotrivă.
La 21 de ani a avut primul rol de actor și a ajuns imediat pe posterele pe care adolescentele le lipesc în intimitatea viselor lor. Băiatul frumos a cucerit apoi o lume întreagă alături de Jane Fonda, în filmul „Desculți în parc”, lansat în urmă cu 51 de ani. Cuplul de răsfățați ai Americii din a doua jumătate a secolului trecut a rezistat timpului în cinemaul care îți devorează imaginea până la consumul definitiv.
Întâlnirea lui cu Paul Newman în două filme care se predau și azi în academii, Butch Cassidy and Sundance Kid și Cacealmaua, l-a plasat în lumea bună a starurilor venerate. A urmat filmul anilor ’70, Toți oamenii președintelui, un film despre afacerea Watergate, iar notorietatea a devenit ceva care părea că nu piere.
Zilele acestea se lansează ultimul lui film, The Old Man & the Gun, ocazie cu care a anunțat că renunță definitiv la actorie. Poate, dar nu cu siguranță, a spus Redford, va mai regiza. Are acum 81 de ani și o carieră în care și-a permis să-și aleagă singur drumul. Dacă s-a așezat deja în galeria nemuritorilor nu este obiectul acestui articol, însă cu siguranță lasă un drum pe care a pornit temerar și a creat o școală. Nu de actorie, ci de cinematografie.
Sundance, nu doar un festival
A adunat o avere de 170 de milioane de dolari și are un domeniu în Utah de 200.000 de acri. La finalul anilor ’70, mai exact în 1978, a înființat la ranch-ul lui impozant un institut pentru film. I-a spus Sundance, după numele eroului din Vestul Sălbatic care îi adusese un succes imens. Academia privată de film s-a înființat din banii lui, iar la început avea laboratoare în care se prelucrau peliculele și ținea dezbateri despre cum se fac filmele. Institutul oferea finanțare pentru cei care nu aveau acces la studiourile de la Hollywood. Așa s-a născut în America filmul independent, low budget, și tot acesta este actul de naștere al concurenței la Hollywood.

Până la începutul anilor ’90, Sundance s-a transformat dintr-un incubator pentru filmele indie, un promotor ferm al manifestului pentru scenariile de calitate. Necomerciale. Festivalul Sundance a început și el în 1985, cu gândul că va atrage oamenii cu spirit creativ și cu influență care să promoveze filmele cu buget sărman. În 1992, Redford obține prima mare victorie, după ce i-a finanțat un film unui scenarist care încercase până atunci toate variantele de colaborare cu Hollywood. Un tânăr, Quentin Tarantino, și un film, Reservoir Dogs, lansat la Festivalul Sundance, au adus în atenția lumii filmul independent american în patria industriei filmului comercial. De atunci, nenumărate filme low cost au ajuns pe primele locuri în box office.
Din 1996, filmele de la Sundance se distribuie gratuit online pentru oricine nu are bani sau timp să ajungă în sălile de cinema. Iar în fiecare iarnă, titlurile lansate la festival de academia lui Redford intră și în competițiile internaționale și ia premii.
Apoliticul Redford
Robert Redford, care a primit un singur premiu Oscar, în calitate de regizor al filmului Oameni obișnuiți (mai are unul, dar pentru întreaga carieră), este promotorul unor campanii care au schimbat percepția despre comuniunea dintre starurile entertainmentului american și Partidul Democrat din SUA. A donat bani, de pildă, pentru campania din primul mandat de președinte a lui Barack Obama cu o condiție – să curețe mediul, „aerul, apa și pământul”, cum se exprima în 2008. Însă și-a retras sprijinul pentru obținerea celui de-al doilea mandat al președintelui american, criticându-l că nu a depășit stadiul promisiunilor. A donat sute de mii de dolari și republicanilor, pentru a transforma în legi campaniile sale de mediu. A avut un parteneriat cu republicanul Ron Paul, pe care l-a susținut în demersul de modificare a sistemului de taxe și impozite. Americanii i-au luat de bună declarația potrivit căreia ar fi apolitic, deși a organizat întâlniri cu toate partidele, inclusiv cu Tea Party, pe lângă care face lobby.
În zilele noastre, la 81 de ani, lumea îl percepe ca pe un monstru sacru al filmului și ca pe un activist civic, care luptă pentru păstrarea intactă a patrimoniului ecologic. Apare rar și nu vorbește niciodată despre viața personală, nici despre soția sa, un grafician care împărtășește cultul mormonilor, el declarându-se agnostic, și nici despre copiii lui. Redford se retrage din cinema nu doar pentru că e venerabil, ci și pentru că și-a construit o viață deplină dincolo de venerația fanilor.