Home Actualitate Reprezentanții MCV vin, în luna iulie, în România. Vor fi discuții și la Ministerul Justiției

Reprezentanții MCV vin, în luna iulie, în România. Vor fi discuții și la Ministerul Justiției

0
Reprezentanții MCV vin, în luna iulie, în România. Vor fi discuții și la Ministerul Justiției
Foto: Getty Images
1 minut de lectură

O delegație MCV va efectua, la începutul lunii iulie, o vizită în România, pentru a evalua situația justiției din țara noastră, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Reprezentanții MCV ajung în data de 2 iulie la București și vor avea întâlniri și cu ministrul Justiției.            

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că comisie MCV va ajunge, în data de 2 iulie, în București, pentru a avea discuții cu autoritățile cu privire la situația justiției din România. Discuții vor avea loc și cu ministrul Justiției, Ana Birchall.

Potrivit raportului MCV din noiembrie 2018, adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România.

Tot la acea vreme, oficialii europeni au recomandat suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here