O cerere a Sotheby’s de anulare a procesului pe care i l-a intentat miliardarul rus Dimitri Ribolovlev, care a acuzat compania că a colaborat cu comerciantul de artă Yves Bouvier pentru a-l determina să cumpere opere la prețuri supraevaluate, a fost respinsă, potrivit Reuters, transmite Mediafax.
Ribolovlev, care a vândut două fabrici de îngrășăminte pe care le avea în Rusia în 2010 și 2011, pentru 7,5 miliarde de dolari, l-a dat în judecată pe Bouvier în mai multe țări, susținînd că acesta îi datorează peste un miliard de dolari, acuzându-l că l-a făcut să plătească prețuri nejustificat de mari pentru 38 de opere de artă pe care le-a cumpărat, de-a lungul unui deceniu.
Povestea
În martie 2018, două companii de investiții ale miliardarului rus au acționat Sotheby’s în justiție, susținând că este parte în cea mai mare fraudă cu opere de artă din istorie.
Ribolovlev spune că Bouvier l-a mințit în legătură cu prețurile operelor de artă și că a încasat diferența, iar firma de licitații a făcut frauda posibilă, pentru că a știut sumele reale cu care comerciantul a plătit vânzătorii tablourilor. Potrivit documentelor din dosar, casa de licitații a fost implicată în vânzarea a circa o treime din cele 38 de opere cumpărate de miliardar.
Sotheby’s a anunțat la momentul respectiv că respinge acuzațiile, asupra cărora o instanță din Elveția s-a pronunțat deja.
Printre tranzacțiile în care Sotheby’s a fost implicată se numără cumpărarea, cu 118 milioane de dolari, în 2011, a unui nud de Modigliani, precum și a unui tablou de Gustav Klimt, cu 183,8 milioane dolari, în 2012, și a vestitului “Salvator Mundi”, atribuit lui Leonardo da Vinci, cumpărat cu 127,5 milioane dolari, în 2013.
Miliardarul spune că firma de licitații știa că Bouvier îl reprezintă, că a plănuit să vândă opere de artă prin intermediul acestuia și că i-a trimis comerciantului e-mailuri în care acesta era încurajat să supraevalueze operele și să ceară prețuri mai mari.
Cazul este judecat și la instanțe din New York, în Franța, Monaco și Singapore.
În ceea ce privește cazul de la New York, un judecător a respins, marți, cererea de anulare a procesului înaintată de compania Sotheby’s. Sotheby’s a cerut anularea procesului motivând că acest caz este judecat și în Elveția, dar judecătorul a stabilit că au fost înregistrate mai multe progrese în ceea ce privește procedura juridică americană.