Home România Referendumul nu a atins pragul necesar validării, de 30% din alegători. Prezența finală: 20,41%

Referendumul nu a atins pragul necesar validării, de 30% din alegători. Prezența finală: 20,41%

0
Referendumul nu a atins pragul necesar validării, de 30% din alegători. Prezența finală: 20,41%
Foto: Bogdan Cristel
1 minut de lectură

Biroul Electoral Central a anunțat prezența la vot la închiderea urnelor, după două zile de scrutin, în cadrul referendumului pentru familie, aceasta fiind de 20,41%. Drept urmare, referendumul nu a atins pragul pentru validare, conform legii, de 30% dintre cei aflați pe listele electorale permanente.

Potrivit datelor Biroului Electoral Central, citate de Mediafax, din 18.278.496 alegători înscriși pe listele permanente, s-au prezentat la referendumul din acest weekend 3.731.704, reprezentând 20,41%.

Județe cu prezență mare: Suceava (30,6%), Dâmbovița (28.9%), Bihor (28,9%), Olt (27,1%), Bistrița Năsăud (26,9%), Botoșani (26,8%), Neamț (26,6%). În Suceava, județul cu cea mai mare prezență, la o secție au votat 62% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, în timp ce alte 27 de secții au înregistrat o prezență de peste 50%.

Județe cu prezență scăzută: Covasna (8,5%), Harghita (11,1%), Tulcea (14%), Constanța (14,4%), Satu Mare (14,4%), Sibiu (14,9%), Mureș (15,7%). În Covasna, 16 secții de votare nu au atins, la închiderea secțiilor de votare, pragul de 3%.

În Capitală, la închiderea urnelor, prezența la vot a fost de 15,7%. În București, la închiderea votului, 20 de secții nu au atins 2% prezență.

În Diaspora au votat, în aceste două zile de referendum, 121.118 persoane, cea mai mare prezență fiind la o secție din Londra, 5.557 votanți.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here