Spectacolul intens al dezbaterilor pro și contra redefinirii căsătoriei în textul legii noastre fundamentale nu ne poate fascina într-atât încât să uităm esența prudenței unora dintre noi, îngrijorarea privind viitorul nostru european.

de Cristian Diaconescu

Tensiunea care se simte în politica europeană are legătură cu esența statului de drept, cu exercițiul complex al democrației, în ultimă instanță cu independența justiției. Polonia a fost intens criticată de Comisia Europeană, brațul executiv al Uniunii, deoarece politicul ar interfera în Justiție, exercițiu riscant pentru valorile fundamentale ale unui stat democratic. În replică, polonezii au acuzat Comisia Europeană de elitism și condescendență, o replică de rafinament diplomatic.

La București observăm o insistentă preocupare pentru modificarea legilor justiției, iar unele dintre temeri sunt identice cu cele exprimate de polonezi. De pildă, interferența politicului în Justiție, ceea ce ar afecta independența acesteia. Însă asemănarea dintre cele două situații este doar din perspectiva tehnică a schimbării unor instituții din sistemul judiciar. În ceea ce privește Polonia, ca de altfel și Ungaria, prevalează un sentiment naționalist, nativist, un fel de frustrare legată de faptul că în anumite zone extrem de sensibile pentru funcționarea statului, cum este cea a sistemului judiciar, ar interveni Bruxelles-ul. Ca atare, câteva mii de funcționari pe care nu i-a ales nimeni ar crea niște directive, pe baza cărora parlamentul de la Varșovia, care este unul ales, unul politic, ar trebui să ia o serie de măsuri. În al doilea rând, această percepție este legată și de faptul că partidul de guvernământ din Polonia, liderul său Jarosław Kaczyński și toți ceilalți care sunt în această structură de conducere a partidului Lege și Dreptate consideră că pe baza acestor principii de funcționare a sistemului judiciar și-au construit mesajele politice. Deci, ei și-au legitimat, și-au omologat mesajele politice chiar și în alegeri, și-au legitimat abordările în ceea ce privește justiția prin votul popular. Deci aici apare o foarte mare diferență; ceea ce se întâmplă la noi nu are sprijin prin votul popular pentru simplul motiv că ceea ce vrea să facă astăzi această coaliție de guvernare în legătură cu sistemul judiciar și cu legile Justiției nu a fost supus cenzurii societății. Și-n Ungaria se spune același lucru: „Noi de fapt suntem proeuropeni, suntem democrați, pentru că într-o formă sau alta, majoritatea și-a dat acordul.” Deci cel puțin din punctul de vedere al legitimării, situația nu seamănă. Intenția lor de a interveni în legile Justiției, contestată în interior, de altfel, a fost deci clar prezentată în programele electorale. Polonezii susțin că au eliminat din sistem judecători care au fost pregătiți în perioada comunistă și care continuă să dea pronunțări. Acestea au fost teme de campanie electorală, teme de program politic. Motiv pentru care ei spun, practic: „Bruxelles-ul acum ne critică și declanșează proceduri de sancționare nu pentru că am avut noi o atitudine diferită de valorile europene, ci încercând să sancționeze Polonia și poporul polonez, Ungaria și poporul ungar.”

În replică, liderii de la Bruxelles au explicat că tensiunea este creată de interpretarea diferită a unor principii, nu de voința populară. Argumentul a fost acela al alertei timpurii din partea Europei. În esență, liderii europeni au spus: „Bun, înțelegem mesajul politic, este un aspect, dar din punctul de vedere al funcționării statului de drept și mai ales al orizontului de așteptare privind coeziunea și solidaritatea europeană, gesturile Varșoviei sunt greșite.”

Cu alte cuvinte, mesajul europenilor a fost acela că indiferent dacă a existat un câștig politic, în plan intern, acesta este pe contrasensul valorilor europene. În plus, ne aflăm astăzi într-un moment de răscruce cu Uniunea Europeană, când liderii zonei euro doresc să o relanseze, dar nu o pot face decât pe baza valorilor fundamentale care au construit-o. Deci dacă polonezii au ales varianta populistă, iliberală, sigur e o opțiune care poate funcționa în politica internă, dar în replică, europenii le spun că această opțiune nu aparține orizontului de așteptare al UE și lasă să se înțeleagă că, pentru a rămâne în interiorul proiectul european, trebuie să-i accepți valorile.

În cazul României, chestiunea e cât se poate de clară. Pe de o parte, nu există legitimarea populară de tip polonez, pe de altă parte, există același fel de coliziune gravă cu ceea ce crede Bruxelles-ul că reprezintă o valoare la nivel european, în ceea ce privește exercițiul democrației.

Suntem, într-o oarecare măsură, exemplul negativ care arată și demonstrează Europei Occidentale că „așa nu”. Pentru că proiectul președintelui Macron, împărtășit în mare măsură și de Angela Merkel și de spanioli, indiferent de culoarea politică, spune „ținta fundamentală în această perioadă este recâștigarea identității europene. Cum se face acest lucru? Lucrând împotriva populismului. Și se consideră că în conceptul de populism se includ nu numai elemente de xenofobie, de radicalism, de etnonaționalism, ci și tot ceea ce contrazice valorile fundamentale ale UE, adică egalitatea în drepturi și libertăți fundamentale, chiar și piața unică, stat de drept, democrație, evident, sistem de control reciproc între instituții. Or, din acest punct de vedere, europenii nu pot accepta niciun fel de deviație de la planurile, orizontul de așteptare privind identitatea europeană, deoarece și-ar contrazice propriul mesaj. Pentru că atunci ai noștri politicieni ar spune: „Stai un pic, pe de-o parte aveți un mesaj prin care spuneți că Europa, cu toate statele componente, merge într-o direcție, iar pe de altă parte vă putem da exemple cât se poate de clare în ceea ce privește alte state, precum Polonia, Ungaria sau România.” Motiv pentru care ei trebuie să acționeze, să arate propriului electorat faptul că, da, am înțeles, accept aceste valori, și cei care se abat de la drum au ceva de suferit. Acum ei ne transmit un semnal. Semnalul ce înseamnă? O decizie în trepte. Și dacă rezistă statul respectiv, sau structura politică din statul respectiv, în platitudine antieuropeană, e evident că și reacția va fi ca atare. Este însă foarte interesantă poziționarea pragmatică a Bulgariei, care se pregătește să adopte moneda unică, să intre în zona euro.

Demersul este ceva mai vechi. Iar în acest demers, Bulgaria are sprijinul clar al Germaniei și al Franței, exprimat în termeni bilaterali, și al Olandei. S-a amânat cu o lună oficializarea procesului de aderare a Bulgariei la euro pentru că au fost niște probleme evocate de Banca Centrală Europeană. Deci din punctul de vedere al susținerii europene directe, Bulgaria a reușit o perioadă a unei președinții decente, făcută profesionist, fără niciun fel de adăugiri inutile, preocupat de Balcanii de Vest, aceea i-a fost mandatul, și s-a dus acest mandat la bun sfârșit, păstrând discursul european și proiectul european la nivele cât se poate de corespunzătoare. Deci, este o problemă tehnică prin care s-a amânat, deocamdată, începerea procesului de aderare a Bulgariei la UE cu un an, dar în rest, are tot sprijinul și condițiile încheiate.