De ce-mi place Boris Johnson? Nu pentru că a sedus electoratul unui partid blocat în impasul haoticului Brexit, devenind premierul Marii Britanii. Nici pentru cariera sa jurnalistică, de altfel nu impecabilă. Toți criticii săi se distrează reamintind împrejurarea stânjenitoare a alungării sale din redacția legendarului cotidian britanic The Times, deoarece a inventat un citat. Dar Johnson, pe când era primarul Londrei, a descris splendid relația între presă, stat de drept și piața financiară. A spus că presa este animalul de pradă care garantează încrederea investitorilor în Londra, completându-l oarecum pe Edmund Burke, pentru care presa era a patra putere în stat. În statul de drept, democratic. Dar iată ce spunea Johnson: „În fiecare zi, văd semnele încrederii investitorilor în Londra – și de ce companiile internaționale și indivizii doresc să-și pună banii în capitala britanică? Nu este doar datorită bicicletelor noastre și noilor noastre autobuze frumoase. Asta se întâmplă datorită statului de drept, certitudinii absolute asupra unui titlu de valoare, absenței virtuale a corupției. Ei știu că sistemul britanic este transparent și cinstit că asta nu este doar din cauza purității naturale a sufletului britanic: este pentru că avem o presă viguroasă, vorace și, uneori, veninoasă. Iată de ce clasele conducătoare nu îndrăznesc să încalce regulile, așa cum fac în alte țări; pentru că nimeni nu dorește să fie agățat în fața acelei mari fiare de presă și să privească în ochii ei galbeni însângerați și să simtă respirația carnivoră a dezgustului ei”. Dar Johnson ar putea deveni cel mai detestat politician britanic, peste 100 de zile, dacă ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană s-ar produce fără un acord. Rolul presei este deci esențial pentru a consolida încrederea într-o economie, iar asta se poate judeca și în aceste zile când s-a blocat sistemul național de sănătate, finanțat, până la urmă, de contribuabili și gestionat de stat. Deși presa a semnalat nivelul extrem de ridicat al corupției, politicienii nu s-au sinchisit prea mult. Unii au continuat să-și sfideze electoratul. Dar ceea ce s-a întâmplat la Casa de Asigurări de Sănătate, blocajul sistemului, dezvăluirile ministrului sănătății privind sumele imense risipite din banii și pe sănătatea populației trebuie să ducă la o schimbare de atitudine. De ani buni, presa semnalează intensitatea actelor de corupție. Și ne întrebăm acum retoric de ce nu avem autostrăzi, spitale și, în general, de ce nu consumăm banii europeni? Pentru că afacerile statului sunt, în mare măsură, dirijate punctual către anumiți câștigători. Și nu oricum, ci contra unor șpăgi uriașe, directe sau deghizate în comisioane. Aflăm din surse anonime, care își protejează anonimatul cu disperare, că șpaga pentru o afacere cu banii statului poate urca la 20-25% din suma licitată. Așa se explică de ce avem șosele proaste, care se prăbușesc, de ce durează la infinit orice proiect serios în care este implicat statul și, în general de ce toate, dar aproape toate lucrările pentru stat sunt de mântuială, incomplete, întârziate sau, uneori, niciodată finalizate. Presa a fost, în mare parte, cu ochii țintiți pe aceste nereguli. Dar o adevărată conspirație a șpăgii a ecranat poveștile insuccesului nostru economic. Din păcate în ultimii ani, doar dezastrele au sensibilizat coarda democratică a guvernanților noștri, ceea ce este periculos pentru o națiune care-și risipește talentele pe-afară.

Dar când Daniel Dăianu a preluat conducerea Consiliului Fiscal, am avut și un exemplu de luciditate, normalitate și performanță profesională și intelectuală. Consiliul ar trebui să fie un model pentru toate instituțiile, afacerile și organismele statului. Atunci ar funcționa România altfel și sutele de mii de români care trăiesc în Marea Britanie ar putea chiar să-și pună problema să revină acasă. Dar ce spune Dăianu atât de interesant? Aparent, sunt câteva considerații generale despre economie, presărate cu avertismente. Deși are o datorie publică oarecum confortabilă, economia rulează cu periculoase deficite gemene, iar leul nu are forța unei monede de rezervă a lumii, de calibrul dolarului sau al euro, ca atare banca centrală nu poate, singură, să corecteze dezechilibrele majore ale economiei. Acesta este, în esență, primul mesaj transmis de Daniel Dăianu, în noua sa calitate de președinte al Consiliului Fiscal. În plus, țara pierde talente, mâna de lucru calificată, iar bugetul nu colectează suficient pentru a finanța nevoile statului și pe ale cetățenilor săi. În plus, în ultima perioadă, gestionarea țării a rezolvat problemele momentului, iar o corecție a bugetului este inevitabilă. „Necunoscuta este, deci, cum se vor face ajustările, cu ce efecte pentru oameni și firme și pe ce orizont de timp”. Mai ales că România are o mare provocare: creșterea veniturilor fiscale, care „are de considerat și noua lege a pensiilor”. Mesajul, clar, concis și rațional, impresionează prin luciditate. Moștenirea lăsată de vechiul consiliu, condus de Ionuț Dumitru, este impecabilă. Consiliul Fiscal a fost un adevărat gardian al corectitudinii, rigorii și logicii bugetare, care a gestionat inteligent relația cu puterea politică vremelnică. Dăianu respectă această imagine impecabilă pe care consiliul pe care-l conduce acum a preluat-o intactă de la predecesori. La rândul ei, presa ar trebui să-și scrie dezgustul atunci când vreun consilier de culise sfidează avertismentele Consiliului și aruncă pe piață un buget irațional, construit pe așteptări șmecherești și pe pomeni care se veștejesc sub presiunea inflației. Așa se construiește încrederea. Boris știe, a fost jurnalist și s-a jucat cu încrederea.