Plătesc lunar rata la bancă pentru locuința în care stau. Am căutat o centrală termică și am primit o ofertă în rate. Laptopul la care scriu e plătit și el în rate. Într-un fel, propria viață mi-a luat-o înainte, întinzându-se fâșii pe 2, 5 sau 25 de ani în față. Eu trăiesc și consum acum, dar pe baza a ceva ce deja mi-am asumat că voi face în următorii 2, 5 sau 25 de ani. E ca un fel de amanet pe banii, dar și pe viața din față.
Senzația nu e dintre cele mai plăcute. E ca și cum ți-ai aduna toți anii, ai face o medie și ai trăi în această medie pentru tot restul vieții. De fapt, asta fac ratele: nivelează traiul. Nu mai faci salturi. Dar nici nu mai ai satisfacția saltului. Totul ți se oferă mai devreme, dar asta îți ia ție mai târziu satisfacția realizării.
Nu mai departe de acum câțiva ani – nu foarte puțini totuși, vorbim de secolul trecut – „strângeai bani” ca să îți cumperi ceva. Acum faci un împrumut. Pe care, bineînțeles, îl plătești în rate. Posibilitatea de a strânge și apoi de a cumpăra nu a dispărut. Dar câți o mai preferă dacă poți lua din ce ai să produci în viitor?
Care-i diferența? Pe de o parte, cu împrumutul trăiești încă din prezent la nivelul la care altfel ai ajunge să trăiești abia peste câțiva ani. Nu zic că e rău. Acum sunt și asigurări așa încât ești ferit dacă din motive obiective nu îți mai poți plăti împrumutul. M-au fascinat mereu vânzătorii de polițe de asigurare care îți explică cum cu ajutorul asigurătorilor lucrurile nu se vor schimba major pentru cei dragi chiar dacă tu mori.
Dar pe de altă parte e și un revers. Când strângeai bani, aveai un proiect. Te calibrai în funcție de etapele proiectului. Luai decizii așa încât atingerea proiectului să nu fie compromisă. Construiai. Altfel spus, aveai un rost și un plan. Nu toată lumea e croită să urmărească mari planuri culturale sau spirituale. Nu toți scriu la opera magna a vieții lor. Unii vor doar să ajungă să își poată lua un apartament cu două camere, dacă se poate în nordul Bucureștiului. Împrumutul le ia această ocazie de a avea un plan potrivit lor. Ei iau împrumutul, rămân cu coada de cometă a plății ratelor, dar nu mai au niciun rost de împlinit. Sau găsesc surogate de rost de împlinit, să zicem să își ia mobilă pentru noul apartament, numai că chiar și surogatele pot fi anulate – cu un nou împrumut.
În acest caz, se întâmplă un fenomen ciudat. Omul e, să recunoaștem, o ființă făuritoare de planuri. Poți trăi fără ele? Nu cred. Dar împresurat de ratele versiunii sale din trecut, omului recent nu îi mai rămâne spațiu decât pentru planurile mici. Omul recent plătește public ratele mari ale omului trecut, și din puținul care îi mai rămâne pentru sine încearcă să construiască ceva în intimitate. De aceea de multe ori nu ai să vezi în casa în care el locuiește ceva reprezentativ pentru cel cu care stai de vorbă; dar ai să-l vezi lucindu-i ochii când îți spune de telefonul, televizorul sau cartea pe care a reușit să le obțină recent. Apartamentul e un proiect mare și mort, care trăiește doar la aparatele ratelor, pe când telefonul e un proiect mic și viu – asta în ipoteza puțin probabilă că nu e luat și el în rate.
Într-un așa construct financiar, majorarea veniturilor nici nu e resimțită. E ca într-un grafic în care curba veniturilor, deși ascendentă într-o viață de om, e amortizată de curba cheltuielilor, care adună resurse din viitor. E traiul în coconul financiar al ratelor.
Nu vreau să se înțeleagă că fac parte dintre cei ce se lasă ușor cuprinși de paseism. Cu alte cuvinte, cred că dacă și strămoșii noștri daci, romani, țărani sau feudali aveau salarii și acces la plata în rate, tot așa procedau și ei. Există o fascinație a vieții trăite prin amanetarea salariului căreia, statistic vorbind, puțini i-ar rezista, indiferent de epoca istorică. Nu știu ce mecanisme psihologice îi fac pe oameni să adere la sistem și nici ce mecanisme economice au dus la proliferarea sistemului în ultimele decenii. Dar nu pot să nu observ că pe undeva, cumva, satisfacția planului împlinit se trăiește și ea tot în rate. Și că am pus buffer și la necazuri, dar și la bucurii.