Comentatorii europeni s-au grăbit să critice echipa anunţată de doamna Ursula von der Leyen, viitoarea şefă a Comisiei de la Bruxelles. Au fost imediat identificaţi candidaţii cu probleme de integritate. Primilor 3 astfel evaluaţi, franceza, polonezul şi românca, li s-a adăugat belgianul, când presa a scos la suprafaţă informaţii cunoscute iniţial doar în ţara de provenienţă. Ochii s-au concentrat asupra numelor, a persoanelor. Aprecieri mai generale s-au făcut tot de la joase altitudini: cum sunt distribuite portofoliile între statele din Vestul şi cele din Estul Uniunii Europene, câţi vicepreşedinţi provin de colo şi câţi de dincolo, cine va gestiona bugetele cele mai consistente ş.a.m.d.

Însă ar fi cazul să examinăm cu un strop de detaşare întreaga arhitectură a echipei, construcţia pe care-am evaluat-o drept strategică, bazată pe o foarte interesantă investiţie de analiză şi reflecţie intelectuală, de interpretare a situaţiei actuale, de proiecţie în viitor – deci de „vizionarism”! – şi de inventivitate conceptuală. Până acolo, să acceptăm că era obligatoriu ca bună parte dintre portofoliile propriu-zise să fie atribuite pentru domeniile aşa-zicând „clasice” ale guvernării, precum Economia, Bugetul şi Administraţia (în esenţă, Finanţele), Energia, Transporturile, Comerţul, Agricultura, Afacerile interne (echivalent continental pentru Ministerele de Interne, denumite în unele state chiar ale Afacerilor interne sau „domestice”), Justiţia, Locurile de muncă (echivalent pentru Ministerele Muncii, eventual şi ale Protecţiei sociale) sau Sănătatea. Continuă şi Vecinătatea şi extinderea, caracteristice conglomeratului supranaţional care este Uniunea. Dar câteva formulări mai speciale apar şi la acest nivel, al domeniilor atribuite comisarilor „simpli”. Un domeniu distinct în cadrul viitoarei Comisii bruxelleze rămâne cel al Parteneriatelor internaţionale, nu în plan politico-diplomatic, unde competenţele rămân ale reprezentantului special al Comisiei pentru relaţii externe, ci în privinţa marilor şi mai micilor dezvoltări multi- şi trans-naţionale din Europa integrată. Domeniul Apărării e botezat şi el interesant: Industria de apărare şi Spaţiu, cu un prim accent care indică restrângerea la dotările militare, politicile strategice aparţinând NATO, organizaţie în care stăm alături de Statele Unite ale Americii şi de Canada, după care urmează deschiderea amplă, tehnologică şi conceptuală, a Spaţiului, căci ştiinţele şi industriile au atins deja cote de sofisticare până nu demult inimaginabile, mutând mare parte dintre manevrele militare în aer şi dincolo de atmosferă, către sateliţi, prin telecomunicaţii şi teleghidări, încât investiţiile şi dezvoltările trebuie să privească foarte cuprinzător, către înaltul tot mai rarefiat al cerului nostru cel albastru (după cum se ştie, doar aparent, graţie apei aflate în suspensie şi gazelor care reflectă lumina, descompunând-o cromatic!) şi către… Cosmos. Portofoliul Mediului, pe care-l regăsim în mai-toate cabinetele naţionale, e botezat în Comisia Europeană Mediu şi oceane, termenul secund transmiţând preocuparea faţă de poluarea apelor Planetei, faţă de creşterea de nivel, faţă de perspectivele „apocaliptice” de inundare a coastelor. A existat şi la noi, când şi când, un Minister – sau Consiliu de rang ministerial – al Reformei, au fost sau sunt şi la alţii; în echipa von der Leyen se menţine ideea de Coeziune şi reforme, a dezvoltării sincrone, interdependente, cum se cuvine într-o asociere de tip cvasi-federal. Capătă o mai mare autonomie ideea de Gestionare a crizelor, portofoliu distinct. Altul va fi cel nu doar al Tineretului, ci al Inovării şi tineretului, cu – deci – un accent activ asupra creativităţii, miză esenţială când vorbim despre spectaculoasele evoluţii de mentalitate, „civilizaţionale”, „societale” ori tehnologice ale vremurilor pe care le trăim şi ale celor care vin, grăbite, peste noi.

Foarte interesante, chiar pasionant de interpretat sunt atribuţiunile grupului numeros al celor 8 vicepreşedinţi. Cei 3 anunţaţi ca „executivi”, practic „primi-vicepreşedinţi”, vor avea următoarele jurisdicţii: Pactul ecologic european, în paralel cu portofoliul Politicilor climatice, complementar celui al Mediului şi oceanelor; Europa pregătită pentru era digitală, în plus faţă de Concurenţa gestionată şi până acum; şi Economia în serviciul cetăţenilor, pe lângă portofoliul Serviciilor financiare. Notele „vizionare” ale primelor două, privitoare la natură, respectiv la evoluţiile informatice, sunt limpezi, în timp ce e recunoscută ca o mare urgenţă şi apropierea de omul simplu, care trebuie să simtă cât mai direct beneficiile integrării europene şi să-şi piardă sentimentele de solidaritate, în beneficiul tendinţelor centrifuge care s-au tot afirmat în ultima vreme. Ceilalţi vicepreşedinţi, fără portpfolii propriu-zise, se vor ocupa de: O Europă mai puternică pe plan internaţional, în acelaşi rol de reprezentant comunitar pentru Politica externă, dar cu o descriere care să transmită angajamentul de sporire a rolului jucat în viitoarele configuraţii ale lumii; Valori şi transparenţă, într-o alăturare care trimite explicit şi totodată aproape… poetic la principiile fundamentale, fondatoare ale Uniunii; Protejarea modului nostru de viaţă european, formulare criticată pentru posibilele intepretări protecţioniste, izolaţioniste, de fapt afirmare a identităţii continentale deschise, tematica avută în vedere fiind tocmai cea a gestionării fluxurilor de migranţi; Relaţii interinstituţionale şi prospectivă, deci din nou integrare sporită şi „privire în viitor”; şi Democraţie şi demografie, cu atribuţii de coordonare a Conferinţei privind viitorul Europei, adică încă o doză de „vizionarism”, în raport cu valorile fundamentale și în contextul sporului continuu al populaţiei.

Să criticăm sau să privim schema drept admirabilă?!

Numele concrete şi alte consideraţiuni – cu ocazia următoare… ■