Home România Curtea Supremă, o nouă amânare în judecarea apelului la dosarul angajărilor fictive

Curtea Supremă, o nouă amânare în judecarea apelului la dosarul angajărilor fictive

0
Curtea Supremă, o nouă amânare în judecarea apelului la dosarul angajărilor fictive
2 minute de lectură

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a amânat, luni, judecarea dosarului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Teleorman, pentru data de 3 decembrie.

Dosarul se află la cel de al doilea termen al apelului făcut la condamnarea de trei ani și șase luni primită de președintele PSD Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive. Apelul a fost introdus atât de cel condamnat cât și de procurorii DNA, care au cerut dublarea pedepsei. Dragnea a fost cel care, la termenul anterior, a cerut o amânare pentru a-și angaja apărător.

Președintele PSD a fost condamnat în primă instanță pentru că, au spus judecătorii, a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute.

“Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice”, se arată în motivarea judecătorilor, citată de Mediafax.

Magistraţii au mai spus că gradul de pericol social al faptelor este evidenţiat de “modul în care funcţionari din cadrul instituţiilor publice, încălcându-şi obligaţiile de serviciu, acceptă să săvârşească fapte de natură penală sub diferite pretexte, lăsându-se influenţaţi şi intimidaţi de modul în care un preşedinte de Consiliu Judeţean înţelege să-şi exercite autoritatea, puterea şi influenţa în scopuri nelegale”.

Apelul este judecat de Completul 1, condus de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Ilie Iulian Dragomir, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Membrii titulari ai completului de judecată sunt judecătorii: Neniţă Simona Cristina, Grădinaru Daniel, Dragomir Florentina şi Lefterache Lavinia Valeria, iar supleanţi sunt judecătorii Cobzariu Maricela, Enescu Dan Andrei, Şelaru Valentin Horia şi Cerbu Silvia.

Decizia de condamnare în primă instanță a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here