Protestatarii au dreptate să învinovățească sistemul pentru rezultatele sale dezastruoase

TOT ATÂȚIA lideri arabi au căzut în anul care a trecut precum în timpul Primăverii Arabe. Și încă valul de proteste privind corupția, șomajul și starea jalnică a serviciilor sociale continuă să lovească Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Înlocuirile de la vârf nu au mulțumit masele, pentru că în loc să producă schimbarea reală, doar au rearanjat elitele bine înfipte. În particular în Irak și în Liban, mulți din protestatari vor acum să demoleze întregi sisteme politice. Este un moment periculos. Însă protestatarii au dreptate să ceară schimbarea.

Atât Irakul, cât și Libanul împart puterea între religii și secte ca un fel de a ține pacea între ele. Libanul a construit un sistem politic de sectă cu mult înainte de războiul civil din 1975-1990, iar după aceea, l-a consolidat. Sistemul irakian a fost fondat în 2003, după invazia americană. Nu i-a oprit pe sunniți să se lupte cu șiiții. Însă războiul civil s-a terminat în Irak, ca și cel din Liban. Ar părea riscant să deranjezi aceste aranjamente fragile.

Să fie lăsate în pace ar fi însă și mai riscant. Începând cu Irakul, unde America a dorit să satisfacă toate grupurile, însă a creat în loc un sistem care încurajează clientelismul și dă puterea partidelor politice (și miliţiilor) care cimentează diviziunile etnice și sectariste ale țării. Este dificil să avansezi în politica irakiană – sau chiar în viață – fără să te asociezi cu unul dintre aceste partide. Ele tratează ministerele ca pe bancomate și dau slujbe guvernamentale pe criterii de loialitate, nu pe merit. Mulți oameni depind de ele pentru acces la sănătate, educație sau pentru un salariu. Astfel că politicieni de mult expuși ca fiind corupți sau incompetenți pot rămâne la putere.

Situația este similară în Liban, unde liderii războinici care au demolat țara au devenit politicienii care o jefuiesc. Guvernul a acumulat datorii uriașe pentru a finanța schemele clientelare sunnite, șiite și creștine. Banca Mondială estimează că risipa asociată cu sistemul de împărțire a puterii costă Libanul 9% din PIB în fiecare an. Guvernul nu poate nici să păstreze luminile aprinse. Sau poate că nici nu vrea, pentru că afaceriștii care vând generatoare sunt adeseori conectați cu liderii de secte. Cu o criză financiară care se apropie, Libanul trebuie să își restructureze datoria și să introducă reforme. Liderii săi par incapabili să facă asta.

Guvernul de sectă nu este doar ineficient – el este și nereprezentativ. Libanul nu a ținut un recensământ din 1932, însă The Economist a obținut listele de votanți înregistrați din 2016. Ele arată că alocarea de locuri în parlament către fiecare religie nu se potrivește cu proporția de votanți din fiecare credință. Sondajele arată că irakienii și-au pierdut încrederea în partidele religioase și în liderii lor. Mulți oameni din ambele țări, în special tinerii, par să își piardă și credința personală.

Oamenii din Irak și Liban merită sisteme politice care reflectă mai bine vederile lor și le reprezintă interesele. Aceasta înseamnă dezmembrarea sectarismului sprijinit de stat. O transparență mai mare ar ajuta la expunerea celor mai rele dintre schemele clientelare; instituții mai puternice ar putea să le termine. Milițiile ar trebui aduse sub lanțul de comandă oficial. Dacă Libanul nu ar mai forța candidații să concureze pentru locuri alocate în funcție de religie, mai mulți ar concura pe platforme seculare, nu de sectă. În Irak, legea electorală ajută la cimentarea partidelor mari, în timp ce comisia electorală e în slujba elitelor. Ambele au nevoie de reformă.

Astfel de pași s-ar putea să nu îi satisfacă pe protestatari. Și li se vor opune cei interesați de statu-quo și sprijinitorii lor din străinătate. Hezbollah, o miliție șiită-partid politic din Liban, și milițiile șiite din Irak prosperă sub sistemul actual și se tem că ar putea fi constrânse. Ele sunt sprijinite de Iran, care le folosește pentru a-și extinde influența. Însă și Iranul a fost zguduit de proteste majore. Lecția pentru el e aceeași. Trebuie reformat un sistem politic care și-a dezamăgit popoarele sau există riscul de a-l vedea prăbușindu-se. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite sub titlul „Eșec de sistem”