Incendii de vegetație în Sydney, New South Wales

18
2 minute de lectură
Sydney în perioada incendiilor din 2013. Foto: Andrea Schaffer

A doua stare de urgență din ultimele două luni a fost decretată, joi, în statul australian New South Wales, ca urmare a căldurii extreme și a vânturilor puternice care au provocat incendii de vegetaţie necontrolate, inclusiv în apropiere de Sydney, informează Mediafax.

În aceeași săptămână, continentul australian a avut parte de cea mai fierbinte zi înregistrată în istorie, un fum gros acoperind orașul-port, învăluind Opera și împiedicând multe activități în aer liber.

Starea de urgență le-a conferit pompierilor puteri sporite pentru a putea controla resursele guvernamentale, de a forța evacuările, de a închide drumurile și de a opri utilitățile din statul New South Wales, care adăpostește peste 7 milioane de locuitori.

Pompierii se luptă cu peste 100 de incendii, dintre care mai mult de jumătate sunt necontrolate și cu temperaturi de până la 45 de grade Celsius (113 °F) în unele zone, oficialii au avertizat locuitorii să fie în alertă ridicată.

„Frontul de incendii s-a răspândit foarte repede și intens”, a declarat comisarul Serviciului Rural de Pompieri (RFS), Shane Fitzsimmons, reporterilor din Sydney, adăugând că doi pompieri au fost transportați cu elicopterul la spital, cu arsuri pe faţă și căile respiratorii. „Este încă un cumul de circumstanțe foarte dificile și periculoase”, a adăugat acesta.

De mai multe săptămâni la rând, Australia se luptă cu incendiile de vegetaţie pe cea mai mare parte a coastei sale de est, lăsând șase persoane moarte, peste 680 de case distruse și aproape 3 milioane de acri (1,2 milioane de hectare) arse.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele