Fabricarea produselor metalice este unul dintre sub-sectoarele din economia românească cu una dintre cele mai mari expuneri la riscul climatic, arată un recent studiu al Băncii Naționale a României. Alte subsectoare din economia românească pot avea o vulnerabilitate ridicată la riscul de tranziție, cum ar fi diferite categorii de sub-sectoare din industrie: fabricarea produselor chimice și produsele chimice, a altor produse minerale nemetalice sau a metalelor de bază, în timp ce în cazul sectoarelor construcții și tranzacții imobiliare impactul riscului de tranziție este previzionat să fie mai redus. De asemenea, firmele din industria extractivă, alături de cele care activează în sectoare care utilizează combustibili fosili, sunt cele mai expuse la riscul de tranziție, având în vedere tendința de înlocuire treptată cu surse alternative de energie.

În privința riscului fizic, o serie de analize arată că efectele sunt de regulă nelineare și eterogene în funcție de sectorul de activitate, cel mai mare impact fiind consemnat în cazul agriculturii. Astfel, în cazul creșterii temperaturii cu 1⁰C, acest sector înregistrează cea mai mare reducere a productivității comparativ cu serviciile sau industria.

Companiile din sectoarele care emit cele mai însemnate cantități de CO2 din România sunt importante pentru economia reală (Grafic 4), precizează studiul BNR. Ele generează 13% din VAB, angajează 8% din numărul total de salariați și cumulează 17% din totalul activelor, riscul ca acestea să devină inutilizabile fiind unul ridicat. „În urma impunerii unei taxe pe emisiile de carbon (75 EUR/tona de CO2 emise), creșterea cheltuielilor și respectiv diminuarea veniturilor din vânzări ale companiilor din sectoarele cu impact ridicat ar conduce la: (i) diminuarea substanțială a rentabilității companiilor nefinanciare și creșterea gradului de îndatorare; (ii) creșterea probabilității de nerambursare (PD) de la 3,9% la finalul anului 2019, în scenariul macroeconomic de bază (cu impunerea unei taxe și fără o scădere a vânzărilor), la circa 10% în ambele scenariile de stres, iar rating-ul companiilor s-ar deteriora cu cel puțin o clasă (doar 25% dintre firme ar rămâne în medie în aceeași clasă de rating)”.

Totuși, analiza indicatorilor financiari arată că firmele din sectoarele cu impact ridicat, comparativ cu portofoliul de companii cu impact mediu sau scăzut, nu sunt vulnerabile din punct de vedere financiar, consideră specialiștii BNR. „Deși au o rentabilitate mai scăzută (9% față de 17% în cazul celor cu impact mediu și 23% în cazul celor cu impact scăzut), au un grad de îndatorare considerabil mai mic (103% față de peste 200% în cazul celor cu impact mediu sau scăzut) și o capacitate mai ridicată de acoperire din profituri a cheltuielilor cu dobânzile (de 8,5 ori față de 5 ori în cazul celor cu impact mediu sau scăzut scăzută)”.

Țara noastră se situează pe locul 63 la nivel global conform indicelui de risc climatic determinat Germanwatch (64,33 în anul 2017). La nivel european, din punct de vedere al intensității emisiilor de dioxid de carbon (ponderea emisiilor de dioxid de carbon în VAB), România, alături de alte state din fostul bloc sovietic, se află în top cinci al celor mai intensiv emitente state (Grafic 1).

Cu toate acestea, după gradul de reducere a intensității emisiilor de CO2, România înregistrează printre cele mai ridicate rate din UE, fiind depășită doar de Malta. La nivel sectorial, în ceea ce privește România, deși importanța sectorului industrie în economia națională este la cel mai redus nivel al ultimilor 25 de ani (circa 25% din VAB la jumătatea anului 2019), acest sector are în continuare un consum dintre cele mai ridicate de energie, prin urmare ar putea fi un moment propice pentru implementarea unor politici de mediu.

Dintre măsurile adoptate pentru diminuarea emisiilor, România participă la Schema de comercializare a certificatelor de emisii (Emissions trading system, ETS), începând cu data aderării la UE (ianuarie 2007). Printre alte măsuri ce urmăresc reducerea emisiilor de CO2, cele mai folosite sunt de regulă taxele pe carbon (directe sau indirecte), sisteme de taxare și subvenționare, precum și reglementări vizând sectoarele emitente de CO2.

Majoritatea statelor europene, cu excepția Suediei, își depășesc limita privind emisiile (Grafic 2), în topul clasamentului situându-se Germania, în timp ce România se află la mijlocul acestuia. Unul dintre angajamentele asumate în urma Acordului de la Paris, Agenda 2030, vizează tranziția către surse de energie regenerabilă.

În cazul României, ponderea energiei electrice provenită din surse regenerabile în totalul energiei electrice se află la 24,5% (2017), marginal peste valoarea țintă asumată pentru anul 2020 (24%), față de o medie de 17,5% în UE și o valoare maximă de 54,4% în cazul Suediei (Grafic 3). Cu toate acestea, se înregistrează un deficit în cazul utilizării energiei din surse regenerabile în sectorul transporturi (pondere de 6,6% în anul 2017, față de 10%, ținta stabilită pentru statele membre). Acest deficit poate reprezenta și un potențial de investiții, alături de alte segmente care ar putea să încurajeze dezvoltarea de companii cu potențial de diminuare a emisiilor.