O tranziție este perioada dintre două tranziții. Acestea fiind spuse, trebuie să știm că ne aflăm în fața altei tranziții, după cea de la economia centralizată la cea liberală. Acum mergem spre verde.

„Acordul Verde” este marea ambiție a comisiei conduse de Ursula von der Leyen. Uniunea Europeană și-a propus să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Dar toate acestea costă. Costă sectorul public și sectorul privat. 

Tranziția Europei către o economie sustenabilă implică investiții suplimentare de 260 de miliarde de euro pe an până în 2030, potrivit evaluării Comisiei.

Iar o problemă suplimentară este că investițiile necesare tranziției nu sunt aceleași pentru toți. După cum recunoaște Comisia Europeană, unele state, unele regiuni vor fi afectate în mod particular și vor trece prin transformări economice și sociale profunde. Aceasta înseamnă că ele trebuie ajutate.

Ce este „Tranziția Justă”

Atunci când a lansat „Acordul Verde”, în decembrie, președinta Ursula von der Leyen a promis că va stabili un mecanism prin care statele cel mai mult afectate de schimbări să fie sprijinite. În această săptămână, în Parlamentul European, Comisia a venit cu primele propuneri privind Mecanismul pentru o tranziție justă („Just Transition”, cum i se spune în limbaj european).

„Ne așteaptă o transformare fără precedent, care va funcționa dacă va fi echitabilă și fiabilă pentru noi toți”, a spus Ursula von der Leyen.

Comisia își propune săantreneze 100 de miliarde de euro în următorii șapte ani, printr-un mecanism financiar asemănător cu Planul Juncker.

„Tranziția necesară către neutralitate, din punct de vedere climatic, va spori bunăstarea oamenilor și competitivitatea Europei. Pentru ca aceasta să se realizeze, este nevoie de mai multe eforturi din partea cetățenilor, a sectoarelor și a regiunilor, care se bazează într-o măsură mai mare decât alții pe combustibili fosili. Mecanismul pentru o tranziție justă va contribui la sprijinirea celor mai afectați prin sporirea atractivității investițiilor și propunerea unui pachet de sprijin financiar și practic în valoare de cel puțin 100 de miliarde de euro. Acesta este angajamentul nostru în numele solidarității și al echității”, a afirmat vicepreședintele executiv al Comisiei, Frans Timmermans.

Uniunea Europeană va aloca fonduri noi de 7,5 miliarde de euro, sumă care se adaugă la propunerea Comisiei pentru următorul buget pe termen lung al UE. Pentru a putea valorifica partea din fond care le revine, va trebui ca statele membre, în colaborare cu Comisia, să identifice teritoriile eligibile prin intermediul unor planuri specifice .

De asemenea, va trebui ca statele membre să se angajeze să aloce, pentru fiecare euro din Fondul pentru „Tranziție Justă”, alți bani proveniți din fonduri de coeziune și să furnizeze resurse naționale suplimentare. Fondul pentru „Tranziție Justă” va furniza, în principal, granturi regiunilor. De exemplu, va sprijini lucrătorii în dobândirea de abilități și competențe pentru viitoarea piață a forței de muncă și va ajuta IMM-urile, start-up-urile și incubatoarele de afaceri. Totodată, fondul va sprijini investițiile în tranziția către o energie curată, de exemplu în eficiența energetică.

De asemenea, schema va încerca să atragă investiții private, inclusiv în energie și transporturi durabile. 

Comisia propune, de asemenea, un mecanism de împrumut pentru sectorul public, în colaborare cu Banca Europeană de Investiții, cu garanții de la bugetul UE, pentru mobilizarea unor investiții de 25-30 de miliarde de euro.

Aceste sume vor putea merge, de exemplu, către investiții în sectorul rețelelor de încălzire centralizată și în cel al renovării clădirilor. Va fi organizat anual un summit pe tema investițiilor durabile, cu participarea tuturor părților implicate.

Un răspuns la ciocnirea bugetară

Comisia vine astfel cu un răspuns la marea temere a statelor net beneficiare ale bugetului european, printre care, evident, se numără și România. Acestea se temeau ca nu cumva banii destinați tranziției ecologice să fie obținuți prin redistribuirea fondurilor de coeziune – o soluție, evident, neconvenabilă. Și așa, propunerea de buget prezentată statelor membre de către președinția finlandeză și respinsă la finele anului trecut prevedea o reducere cu circa 12% a fondurilor de coeziune.

Să ne gândim doar la Polonia, unde 80% din resursele energetice sunt reprezentate de cărbune. Dacă tranziția verde ar fi fost alimentată exclusiv din fondurile de coeziune, atunci polonezilor chiar că nu le-ar rămâne nimic pentru alte proiecte. Pentru a ajunge la obiectivul fixat de comisie, și anume neutralitatea climatică până în 2050, polonezii au în față o tranziție extrem de costisitoare, de aceea sunt și excepția de la acest mare plan.

Comisia vine acum cu o soluție de compromis și imaginează un mecanism menit a atrage fonduri de proveniențe diferite pentru finanțarea tranziției.

Pentru România, subiectul este important, pentru că ar putea beneficia de aceste fonduri regiuni miniere precum Gorj sau Valea Jiului, dar nu numai.

Dar avem o problemă

Și problema noastră nu este numai în legătură cu gestionarea banilor. Marea problemă va apărea în elaborarea programelor. Adică a acelor programe cu o componentă puternică de protejare și regenerare a mediului, astfel încât să se califice pentru finanțarea europeană.

Mai precis, nu va mai fi suficient să propui Comisiei Europene construirea unui drum, a unei clădiri sau a unei rețele de apă sau gaz. Toate trebuie să conțină o componentă ecologică. Clădiri inteligente, stații de epurare, instalații de purificare și aşa mai departe. Întrebarea este în ce măsură autoritățile din România, cu precădere cele locale, vor fi capabile să răspundă cu un asemenea grad de sofisticare.

Mecanismul este într-o bună măsură asemănător cu acel Plan Juncker, a cărui experiență poate fi de folos acum, după cum au spus mai mulți deputați, printre ei și românul Siegfried Mureșan, în numele grupului PPE.

Din păcate, experiența românească nu este foarte strălucită la acest capitol. Cu o finanțare din partea Băncii Centrale de Investiții de 722 de milioane de euro (potrivit datelor Comisiei Europene) și care au atras investiții totale de 3 miliarde, țara noastră ocupă locul 21 în Uniunea Europeană la capitolul investiții raportate la PIB, deși se știe ce mare nevoie de investiții este în România. Spre comparație, la acest capitol, vecinii noștri bulgari sunt pe locul al treilea în Uniune.

Nu toți vor succes

Succesul Planului de investiții pentru Pactul ecologic european va depinde mult de gradul de angajare a tuturor actorilor implicați. „Vom sprijini oamenii și regiunile care vor trebui să depună eforturi mai mari pentru realizarea acestei schimbări, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă”, a promis Ursula von der Leyen.

„Vom crea stimulentele de reglementare potrivite pentru ca investițiile verzi să fie fructuoase. În sfârșit, dar nu mai puțin important, vom ajuta autoritățile publice și actorii de pe piață să identifice și să dezvolte astfel de proiecte. Uniunea Europeană nu s-a construit într-o zi și nicio Europă ecologică nu se va ivi peste noapte”, a avertizat și Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al Comisiei pentru o economie în serviciul cetățenilor.

Dar provocarea este de natură financiară și administrativă și în același timp tehnologică, socială și politică. Va trebui ca întregi comunități din regiunile miniere și industriale să-și schimbe modul de viață, oamenii vor fi nevoiți să se califice în alte meserii.

Greutățile sunt inevitabile, multe regiuni vor fi afectate, pentru un timp, de șomaj și probleme sociale.

Schimbările climatice nu sunt acceptate de toți în aceeași măsură. Există, după cum știm, negaționiști ai încălzirii globale sau lideri care pun sub semnul întrebării contribuția umană la schimbările climatice.

Ei se găsesc, cu foarte mici excepții, exact printre liderii politici sau de opinie apropiați curentelor naționaliste și eurosceptice. Ambițioasele planuri ale Comisiei se pot lovi astfel de valul naționalist prezent în multe dintre statele membre. Și, adesea, alimentat, prin mecanismele războiului hibrid, tocmai de state aflate printre marii poluatori ai lumii. ■