Home Actualitate Protest în Tîrgu Mureș împotriva separării dormitoarelor

Protest în Tîrgu Mureș împotriva separării dormitoarelor

0
Protest în Tîrgu Mureș împotriva separării dormitoarelor
5 minute de lectură

Protestul din Tîrgu Mureș împotriva primarului Dorin Florea a căpătat accente comice. Protestatarii au venit cu pancarte pe care au scris: „Dormitoare, dormitoare/Cu bilete de intrare” sau „Vrem în același pat, nu separat!”, cu aluzie la intențiile primarului de a limita nașterile în familiile care nu au condiții să crească copii și se bazează doar pe alocații.

La protestul organizat de platforma civică Aresel au participat aproximativ 150 de persoane, majoritatea romi aduși cu autocarele din comunele mureșene Band și Glodeni. Organizatorii au recunoscut că oamenii au fost aduși, la finalul mitingului, când i-au împărțit în două grupe pentru a-I îmbarca.

Acțiunea a avut loc chiar în fața primăriei. Oamenii au strigat „Demisia!” și i-au cerut primarului să iasă și să-și ceară scuze.


„Astăzi e o zi istorică. Romii, pentru prima dată în ultimii 30 de ani ies în stradă să îşi spună ferm punctul de vedere, fiindcă astfel de declaraţii ca cele ale primarului Daniel Florea nu sunt în regulă în secolul 21, în România. Este o poziţie fermă pe care o avem, în care sancţionăm astfel de declaraţii, care dau spre şovinism, noi îl numim nazism electoral. Motivul pentru care primarul a făcut aceste declaraţii a fost ca să ia voturile românilor prin acest rasism latent care se află în spatele capetelor fiecărui român. Este un subiect pe are îl abordăm la fiecare patru ani, îl răscolim şi manipulăm oamenii, îl folosim în interes personal. Nu cred că domnul Florea e a atât de rasist pe cât declară, dar e irelevant. Actul politic pe care l-a făcut aici este unul de război civic, un act de instigare la ură între etnii, iar acest lucru trebuie sancţionat şi trebuie să ne asigurăm că acest domn nu va mai candida. Ne dorim să îşi ceară scuze şi ne dorim să îşi dea demisia”, a declarat Nicu Dumitru, de la Platforma Aresel, citat de Agerpres.

Protestatarii au spus că nu au de lucru, criteriu impus de Dorin Florea pentru ca o families ă poată avea copii, deoarece s-au închis fabricile.

„Să le dea un loc de muncă. Sunt foarte mulţi romi care nu au clase, nu îi ia la serviciu, atunci înseamnă că nu suntem oameni? Ce s-a întâmplat cu ţara noastră, s-au vândut toate fabricile la străini, nu mai avem de lucru şi atunci înseamnă că nu mai avem dreptul să facem copii? Bine, eu nu fac, dar am trei băieţi şi trebuie să am nepoţi, nu? Sunt casnică, am un soţ pensionar, dar mă întreţin copiii mei care lucrează la patron şi îşi bate joc de ei. Trebuie să meargă în fiecare an în străinătate, la sparanghel, ca să îşi câştige pâinea”, a declarat o protestatară pentru Agerpres.

Un altul a spus că are 25 de ani și nu a lucrat nicăieri, dar vrea copii:„Nu am învăţat nicio meserie pentru că sunt bolnav, am făcut nouă clase şi m-am lăsat ca să mă duc la lucru. Trebuia să câştig pentru că primarul nu ne-a dat de lucru, acum lucrăm.”

Purtătorul de cuvânt al primăriei, Cosmin Blaga, a declarat că primarul Dorin Florea s-a preocupat permanent de soarta romilor din Târgu Mureș, cea mai mare comunitate din țară, și că propunerile lui nu pot fi considerate rasiste.

„Probabil politicienii erau ofticaţi pentru că nu au vorbit ei despre acest subiect şi este păcat că nu au vorbit despre el. Pentru că ştim foarte bine că este o problemă serioasă în România. Domnul primar s-a referit la oamenii care nu înţeleg că aducerea pe lume a unui copil este o responsabilitate şi oricine are un copil înţelege acest lucru. Faptul că suntem acuzaţi că a început campania electorală, ne lasă reci, primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, s-a preocupat serios încă din primul mandat de problema persoanelor defavorizate. Au fost cartiere în Târgu Mureş care arătau jalnic. Primăria Municipiului Târgu Mureş s-a implicat în integrarea şi dezvoltarea comunităţii rromilor, fiind una din primele primării din ţară care a susţinut şi a investit în şcolarizarea copiilor asigurându-le cu transport gratuit, formare profesională, în înfiinţarea de ateliere de tâmplărie, construirea de locuinţe cu toate utilităţile, o baie publică dotată cu maşini de spălat, asfaltarea drumurilor pe străzile locuite de aceştia şi că singura condiţie fiind ca aceştia să meargă la lucru şi să îşi ducă copiii la şcoală. La Centrul Rozmarin, Primăria Târgu Mureş duce gratuit zilnic peste 100 de copii, pe care îi hrăneşte şi educă, iar în zonele locuite de romi, cum e Valea Rece, municipalitatea a construit două blocuri de locuinţe şi a reabilitat complet circa 10 blocuri de locuinţe ale acestora în Cartierul Libertăţii”, a declarat Cosmin Blaga.

Alți târgumureșeni, care sunt de partea primarului, vor să se organizeze un referendum pe această temă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here