Elena Udrea – fost ministru al Turismului și Alina Bica – fostă șefă a Parchetului Antimafia au fost eliberate marți, în ziua de Crăciun, din închisoarea din Costa Rica, unde se aflau de la începutul lui octombrie.
Cele două erau deținute de autoritățile costaricane în așteptarea deciziei de extrădare, făcută inițial de autoritățile române care le-a prins pe cele două fugare cu ajutorul Interpol. Cele două au fost eliberate după ce Curtea Constituțională a declarat ilegală constituirea completurilor de cinci judecători de la Curtea Supremă, la care și ele au fost condamnate. Eliberarea s-a produs la solicitarea ministrului Justiției Tudorel Toader, făcută cu o zi înainte de Crăciun.
Elena Udrea a fost cea care a făcut primele declarații la un post de televiziune la care era linșată mediatic încă din perioada în care era consilier al președintelui Traian Băsescu. Ea a salutat decizia și curajul Curții Constituționale și a făcut referire la ”abuzurile” SRI, DNA și Curții Supreme în dosarul ”Gala Bute”, în care a fost condamnată în România, la șase ani de închisoare, la scurt timp de la fuga ei în Costa Rica.
Întrebată dacă are de gând să se întoarcă în România, Elena Udrea a spus că „eu nu am plecat din România pentru că voiam să călătoresc prin lume, ci pentru că era evident și acum e evident, cu tot ce s-a întâmplat, cu această decizie a Curții Constituțională care a desființat atâtea hotărâri ale Curții Supreme, printre care și a mea și a Alinei Bica. E clar că am avut dreptate și că am fost țintele unui abuz în țara mea. Ca urmare a deciziei CCR nu aveam de ales”.
Ea a făcut referire la ”abuzurile” pe care le-ar fi făcut ”puterea ocultă” din România, timp de trei ani, când spune că ”s-a încălcat legea, s-au creat aceste complete de judecată conduse de președinte sau vicepreședinte”, care ar fi fost ”complete de comandă”.
Udrea a profitat de ocazie pentru a lansa un atac la judecătorii care au condamnat-o, spunând că ”nu aveam cum să fiu judecată corect cu Ionuț Matei, în completul meu de judecată, sau cu doamna Simona Popescu. Iar lucrul acesta a fost constatat în mod absolut curajos de CCR. Acest sistem prin care adversarii puterii oculte din România sunt executați sau erau executați, și anume un dosar creat la SRI, preluat de DNA-ul lui Kovesi și apoi trimis la Înalta Curte, unde completurile de cinci judecători dădeau sentințe la comandă, era un sistem foarte bine pus la punct în care adversarii sistemului ocult erau executați și scoși din joc, fără nicio șansă la o judecată corectă. Motivul era acesta: de a lăsa cale liberă sistemului condus multă vreme de Coldea, de Kovesi, de doamna Stanciu în strategia lor de a conduce România în mod ocult și ilegal”, a mai spus Udrea.
Ea a evitat să spună dacă se va întoarce în România. ”Vom vedea ce se întâmplă, depinde foarte mult de ce se întâmplă și în România”.