2019 va fi ultimul an de relativă bunăstare. Sunt semnale în economie care avertizează, din păcate, că în 2020-2021 am putea repeta experiența anilor 2009-2011, dezmeticirea în toiul crizei. Deci în 2019 încă vom avea muzică pe Titanic, însă vom da muzica și mai tare, oamenii vor avea probabil niște venituri suplimentare.
de Victor Ponta
Analiștii, experții în economie și, în general cei care știu să se uite pe cifre se pregătesc pentru criză. Ce nu știm însă, deși multă lume lansează avertismente în acest sens, este dacă și mai ales când vom avea o criză economică globală. Iar dacă în 2009 criza mondială ne-a prins în pantaloni scurți și în tricou, acum o să ne prindă chiar în pielea goală, ceea ce e foarte rău.
În criză globală nu vom fi o victimă inocentă
Dacă se intensifică tensiunile globale, războiul comercial între SUA și China, economia românească va fi afectată, dar nu va fi o victimă inocentă. Am putea fi o victimă care are o mare vinovăție. Pentru că am avut o perioadă ca în Biblie, cu șapte ani buni, asemenea celor șapte vaci grase. Economia și-a revenit în 2012, intrăm acum în 2019, deci au trecut șapte ani în care am avut o perioadă cu creștere economică. Prudența ne-ar fi impus să ne pregătim pentru cele șapte vaci negre, care probabil nu vor fi șapte, dar doi-trei ani vor fi grei. Asta însemna că trebuia să ne întărim foarte tare partea de finanțe și de buget, trebuia să investim în infrastructură, că de fapt asta salvează și dezvoltă economia. Polonezii, care au evitat criza din 2009-2010, au investit în infrastructură, au investit în economia reală. Noi ce am făcut? Am luat tot ce am câștigat și chiar mai mult, nu ne-a ajuns, am cheltuit și am chefuit. Am risipit banii fără să avem studii serioase de impact, fără să evaluăm efectele, am majorat salariile în spațiul public ignorând productivitatea și ne mirăm că inflația s-a intensificat. Dacă va veni o criză, o să plângem, însă noi am fost ca greierele, cel puțin în ultimii doi ani am chefuit, am benchetuit și când vine iarna o să plângem. Așa că nu suntem chiar o victimă inocentă, din păcate, dar în 2020-2021 vor veni niște momente extrem de dificile din punct de vedere politic, atunci când cineva trebuie să vină să spună adevărul. Să spună ce vi s-a promis. Că se dublează salariile, că se dublează pensiile nu se poate, noi toți azi știm asta, dar nimeni nu o spune. Toată lumea susține că pierde voturi, dacă spune asta. Cei care au făcut acest dezastru, Olguța Vasilescu, Teodorovici, Dăncilă, vor zice: „Noi nu mai suntem la putere. Dacă eram, noi vă dublam pensiile sau vi le triplam”, deși orice om știe că dacă azi plătești 60 de miliarde pensii, în 2021 nu o să ai cum să plătești 140 de miliarde, cum scrie în lege, e o iluzie. Pentru a depăși acele momente, vom ajunge într-un dezastru și mai mare, dacă nu vom reuși să facem totuși o uniune națională a celor responsabili. Vor fi decizii imposibile. Cineva va trebui să dea pensiile duble, deși nu vor fi bani. Cineva va trebui să taie salariile, să mărească TVA-ul sau taxele, deoarece soluțiile în criză, în general, sunt cam aceleași: restructurări, măriri de taxe. Dacă ne-am fi pregătit în special în acești ultimi doi-trei ani, în sensul în care să începem să punem ca furnica grâul în hambar, ar fi trecut momentele mult mai ușor. Noi nu doar că nu am pregătit și nu am strâns nimic, dar am creat niște așteptări nerealiste și mai ales greu finanțabile, iar frustrarea oamenilor va fi uriașă.
Teme ratate: parteneriatul estic și rolul nostru în arhitectura energetică a UE
Dacă nu putem anticipa cu precizie evoluția economiei, deși vulnerabilitatea acesteia pare evidentă, am fi putut totuși lansa pe agenda europeană unele teme sensibile, importante pentru noi. Din păcate, noi nu vom fructifica Președinția Consiliului Uniunii deoarece nu am reușit să punem nici măcar un subiect important pentru România pe agendă, și acum nu se mai pune problema, e prea târziu. Erau două subiecte interesante pe care am fi putut să le punem pe agenda europeană. Primul era parteneriatul estic, care înseamnă Ucraina, Moldova, Georgia. Pe noi ne interesa în special Moldova, sunt alegeri și la Chișinău în februarie, înaintea noastră. A doua temă importantă era rolul nostru în arhitectura energetică a Uniunii, dar am ratat oportunitatea de a o impune în agenda europeană. Așa că o să facem niște bune oficii de gazdă, eventual. O să avem niște momente mai neplăcute de competiție între președinte și guvern, dar nu ne alegem cu mare lucru. Ratăm un moment și ne mai vine rândul peste 14 ani.
Partidele clasice pierd încrederea alegătorilor
Din perspectivă politică evoluțiile la nivelul partidelor vor urma o tendință europeană, de scădere a încrederii alegătorilor în partidele clasice. Cele două partide mari, PSD și PNL, vor pierde mult din baza electorală și vor avea competitori. În partea de electorat PSD, cu siguranță Pro România este singurul competitor, suntem singurii care vorbim cu acel electorat și care încercăm să rupem din acel electorat. Electoratul PNL urmărește cu interes USR-ul, cu Cioloș, fără Cioloș, nu îmi dau seama, probabil că împreună, și probabil că această nouă grupare politică va rupe foarte mult din electoratul PNL. Ca atare, vom avea o scenă politică în 2019-2020 mai puțin polarizată între cele două mari partide, vor fi patru, cinci partide, dar cred că în perspectiva lui 2024, PSD și PNL vor păți ce au pățit în toată Europa partidele mari. Împreună, nu vor mai face 50%.
PSD și-a abandonat ideologia, a preluat viziunea PRM
Pe de altă parte, PSD are o problemă de abordare esențială a realității sociale și economice, o problemă de confuzie ideologică. Acesta a fost motivul principal pentru care eu am plecat din PSD și pentru care și alți oameni pleacă din PSD, nu vreun conflict personal, ci o chestiune de abordare esențială și de ideologie. Acum, liderii PSD duc partidul într-o zonă electorală care nu are nicio legătură cu social-democrația europeană, e o combinație între FIDESZ-ul lui Victor Orban, și Partidul Lege și Justiție (PIS) din Polonia, un partid conservator, populist, antieuropean. Acest discurs împotriva Europei, împotriva străinilor, se accentuează. Nu avem imigranți, dar dacă am fi avut, atunci PSD ar fi fost, cu siguranță, principalul partid antimigranți din România. Cei care îl conduc, nu doar domnul Dragnea, mă refer la oameni care au venit din Partidul România Mare (PRM), se deplasează spre o zonă electorală și spre niște oameni unde prinde discursul conservator, populist și antieuropean. Asta înseamnă că pentru prima dată după PRM, după anii 2000, vom avea un partid mare, populist, naționalist, antieuropean, și acela e PSD. În același timp însă, noi nu suntem o societate clasică europeană, avem niște particularități și cea mai importantă este aceea că patru milioane dintre români nu trăiesc în România, trăiesc în Occident, și au o influență foarte mare asupra celor rămași acasă, părinți, frați, copii. Evident, un demers de antieuropenizare a României va fi un eșec.
PSD și-a abandonat ideologia social-democrată, pe care a substituit-o cu antieuropenism, naționalism și populism, și a devenit un partid care luptă împotriva instituțiilor statului. Or, după 1989, PSD a fost partidul care a susținut instituțiile statului, de aceea s-a și spus că ar fi continuatorul PCR-ului. Acum, este partidul care de doi ani luptă împotriva instituțiilor statului. Nu doar împotriva președintelui, asta este doar o bătălie politică. Partidul luptă împotriva Justiției, împotriva serviciilor de informații, împotriva parlamentului, împotriva, chiar, a autorității guvernului. Liderii PSD sunt primii care au spus, nu în mod direct, că guvernul e al partidului și guvernul doar se subordonează partidului. De altfel, pentru prima oară s-au schimbat miniștri pe acest motiv, pentru că nu sunt credincioși partidului.
Aparent, masa electorală a PRM este lipsită de adâncime, dar să nu uităm că Vadim Tudor nu a avut structuri politice. În acest moment, Partidul Social Democrat este o combinație între ideologia PRM și structurile politice ale PSD. Și această combinație pare a oferi un acces la un electorat mai mare.
Dragnea e un lider anticharismatic
Există însă în această ecuație un element perturbator: partidul nu are un lider charismatic, așa cum era Vadim. Dragnea este un lider anticharismatic, este un lider care are mult sub scorul partidului. Dacă ar fi avut și un lider charismatic, cu siguranță că atunci PSD-PRM în forma lui nouă ar fi putut să joace un rol dominant. Viktor Orban este un lider charismatic, el candidează direct în alegeri. Cacinsky este un lider foarte ideologizat și atunci poate să conducă PIS, Matteo Salvini, care în Italia conduce Liga Nordului, este un tip charismatic, apare toată ziua la televizor, comunică pe rețelele sociale. Din fericire pentru România, noul PSD, care este un PRM cu structurile politice ale PSD-ului, nu are acest lider charismatic și asta înseamnă că forțele proeuropene, în ansamblul lor, vor câștiga.
Candidatul nostru ideal are conexiuni la Bruxelles
Deocamdată, partidele serioase care știu ce înseamnă politica la nivel european, în Parlamentul European și în Comisie, se vor concentra asupra alegerilor pentru Parlamentul European. Evaluarea noastră este lucidă, ne gândim să avem trei-patru europarlamentari, toți cei care vor fi pe locuri eligibile. Criteriile de selecție nu se vor limita la cunoașterea unei limbi străine, acum engleza nu mai e limbă străină pentru noi. Candidatul ideal va trebui să aibă o experiență la nivel european, o experiență de lucru, de conexiuni, o înțelegere a mecanismele europene. Altfel, sigur, poți să iei oameni tineri să îi crești, dar crearea de relații la Bruxelles, la Strasbourg îți ia inevitabil un timp. Eficienți sunt cei care totuși au deja legături, care au conexiuni, care știu ce înseamnă grupurile politice, care știu deja ce înseamnă activitatea și relațiile dintre Comisie, Parlament, Consiliu. Ne putem permite, și asta vom și face, ca primii cinci care sunt pe locuri eligibile, semieligibile să fie oameni deja cunoscuți. În 2014, când conduceam PSD, am făcut o listă cu Corina Crețu, cu oameni care aveau activitate europeană, dar în același timp aveam și restricționarea legată de recompensarea unor oameni din teritoriu. Se spunea atunci, și asta e mentalitatea în PSD, „noi, organizațiile care aducem voturi, trebuie să avem și oameni pe listă”. Așa a ajuns doamna Dăncilă, de exemplu, pe listă, chiar dacă pe locul 9, ea reprezenta județul Teleorman, iar domnul Dragnea era numărul 2 în partid atunci și zicea „noi suntem un bazin electoral, dă-ne și nouă locuri”. La Pro România nu o să am asemenea restricții, am discutat cu colegii mei și am decis împreună ca cei care merg la Parlamentul European să nu spună „eu aduc voturi din Gorj”. Să ne spună altceva: „Eu sunt cel care o să vă reprezinte timp de cinci ani și am deja un bagaj de relații și de cunoștințe la Bruxelles, adică nu mă duc acolo să învăț, ci mai degrabă aduc ce am eu pentru Pro România, care e un proiect nou”.
Vom avea un candidat în antiteză cu propunerea PSD
Anul viitor, vom avea și alegeri prezidențiale. Eu, personal, categoric nu voi candida la președinție în 2019, dar cu siguranță Pro România va avea un candidat. Un candidat care să poată în timpul campaniei să vorbească despre ce vrea să facă Pro România. E foarte important acest lucru. Nu am luat încă decizia, dar cu siguranță vom susține un om în antiteză cu ceea ce propune acum PSD-ul, și anume oameni mai puțin educați, oameni cu o abordare foarte agresivă, care folosesc un enunț de tipul „noi avem puterea, deci noi facem ce vrem”. Nu ne iluzionăm că am avea prima șansă, însă nu exclud o surpriză să avem un candidat în turul al II-lea, în funcție de ce se va întâmpla pe scena politică.
În 2020, un nou guvern va trebui să limiteze efectele crizei
Până la alegerile prezidențiale, pot spune că o soluție ideală pentru România ar fi fost o guvernare de uniune națională, în care liderii responsabili, inteligenți, europeni să conducă afacerile țării. Din păcate, momentul s-a pierdut, momentul era președinția Consiliului European, care era un obiectiv absolut al tuturor și era o motivație, avem președinția Consiliului, hai să lăsăm, șase luni măcar, războaiele politice. S-a pierdut acest moment, din păcate, pentru niște motive strict personale, nu pentru considerente strategice naționale. În schimb, cred că vom avea o schimbare de guvern, după alegerile prezidențiale. Atunci tot ce înseamnă forțe politice și oameni politici care gândesc pe termen lung, chiar din interiorul PSD, Pro România, PNL, USR, vor avea obligația în 2020, după prezidențiale, evident, să facă un guvern care să limiteze pe cât posibil efectele crizei financiare și bugetare cu care ne vom confrunta.
Pentru a adopta euro, trebuie să dovedim că suntem serioși
Un alt proiect care se îndepărtează este adoptarea monedei unice. După experiența cu Grecia și după problemele Italiei, țările puternice din euro vor fi extrem de reticente să primească o altă țară care nu dovedește că are disciplină fiscal-bugetară, că respectă acele reguli de deficit structural. Noi am arătat, în 2017 și în 2018, că facem exact ce a făcut Grecia înainte de 2010, și atunci ar fi nebuni să ne primească. Nu ne vor primi în zona Euro, vor cere să arătăm că suntem serioși. Noi, în ultimii doi ani, le arătăm că suntem neserioși, că suntem un pericol pentru ei. În 2015, când am avut deficit bugetar de 1,6% din PIB, toată lumea a zis „bravo, sunteți ok, dar mai stați un pic să fim siguri, că nu sunteți Estonia sau o țară micuță, sunteți 20 de milioane de oameni”. Acum însă, ECOFIN-ul avertizează că economia românească are dezechilibre mari, că are o deviație semnificativă, că riscă să intre în proceduri de deficit excesiv, că nu respectă regulile. Este exclus ca statele zonei Euro să mai accepte încă o Grecie în clubul monedei unice, în condițiile în care noi ne comportăm ca Grecia în 2008-2009. Am preluat inclusiv relativizarea statisticilor. Când ministrul de finanțe anunță că o să aibă încasări de 100 de milioane, deși știe că va avea 80, este exclus ca aceia din zona Euro să nu observe aceste neconcordanțe și nu vor primi pe cineva care reprezintă un pericol în plus față de ceea ce au deja. Italia a făcut un pas înapoi în chestiunea deficitului pe care-l considera ideal, dar pe care Comisia Europeană îl respingea ca fiind periculos pentru economia sa. Or, noi, de câte ori ne spune Comisia ceva, de la București răspundem cu țâfnă peremistă. „Noi nu acceptăm să primim lecții, deoarece știm noi ce facem”. Știm ce facem, dar azi în Europa titlurile de stat din România sunt cele mai scumpe, mai scumpe decât pentru Grecia, noi plătim dobânda cea mai mare. Asta înseamnă că toată lumea știe că avem o problemă, pe care oficialii de la Bruxelles sau de la Frankfurt o pot trata discret, dar pe care piețele financiare o penalizează imediat. Cei care dau bani știu foarte bine, se uită pe cifre și mesajul este că România este țara din Uniunea Europeană care se împrumută cel mai scump. Un mesaj dur, realist și periculos.