
Primele două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în Austria, în provincia Tyrol, potrivit The Guardian. Premierul croat Andrej Plenković a confirmat, de asemenea, un prim caz, un pacient care e internat într-un spital din Zagreb, relatează Mediafax.
Referitor la Austria, nu se știe încă sursa epidemiei, însă Tyrol se învecinează în zona de nord cu Italia, unde oficialii fac eforturi să controleze creșterea numărului cazurilor.
„Pacientul se află în spitalul de boli infecțioase din Zagreb. Este vorba de un bărbat tânăr care prezintă simptome ușoare. El se află în izolare, iar starea sa de sănătate este bună momentan“, a afirmat Plenković .
Ministrul Sănătății, Vili Beroš, a spus că pacientul a stat în Milano de pe 19 până pe 21 februarie. ■