
Autoritățile au mai identificat un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Este vorba de un bărbat de 42 de ani, care a venit în țară din Veneția. Acesta a fost confirmat cu coronavirus și se află internat la spitalul de boli infecțioase, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
„Un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost înregistrat în această dimineață, al 31 – lea caz la nivel național. Este vorba de un bărbat, 42 ani, confirmat în Iași, debut pe 4.03, internat pe 10.03, revenit din Veneția în 2.03, este la Spitalul de Boli Infecțioase”, a transmis GCS într-o informare de presă.