
În această săptămână elevii pot exersa pentru examenele naționale, după care se pot autoevalua și pregăti pentru susținerea lor.
În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale, Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/ un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susține examenele naționale.
„Resursele de antrenament tip test realizate împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare respectă modelul subiectului de examen. Scopul acestora este acela de a exersa în această săptămână și de a continua efortul în vederea obținerii unor rezultate bune la viitoarele examene.
Baremele de evaluare și de notare vor fi publicate pe același site, vineri, 3 aprilie 2020. Rolul acestora este de autoevaluare și calibrare a felului în care s-au redactat răspunsurile.
Totodată, în cadrul emisiunilor Teleșcoala vor fi prezentate unele soluții ale acestor teste de antrenament, cu explicațiile necesare pentru a înțelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare și de notare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Monica Anisie susține, în continuare, că anul școlar nu va fi înghețat și că elevii își vor da toate examenele. Ideea este susținută de asociațiile de părinți care spun că elevii au suficiente note pentru a se putea închide anul școlar.
„Pot fi făcute scenarii doar de amânare, nu de înghețare a anului școlar. În acest moment sub nicio formă nu vedem varianta înghețării anului școlar. Dacă s-ar amâna, s-ar pierde un an din viața copiilor în condițiile în care 80% din materie au parcurs-o. Ar însemna să reia totul anul viitor”, a declarat Gabriel Chicioreanu, reprezentant al Asociației de Părinți București -Ilfov. Reacția lui a venit după ce vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că se ia în considerare și scenariul repetării anului școlar.