A fost John Maynard Keynes un liberal?

Oamenii ar trebui să fie liberi să aleagă. Libertatea lor de a nu alege este cea care l-a tulburat.

119
3 minute de lectură

Ediția tipărită | Schools brief

18 august 2018

ÎN 1944, Friedrich Hayek a primit o scrisoare de la un client al Hotelului Claridge din Atlantic City, New Jersey. Îl felicita pe economistul de origine austriacă pentru „marea” sa carte, „Drumul spre servitute”, în care susținea că planificarea economică constituie o amenințare insidioasă pentru libertate. „Moral și filozofic, mă situez”, spunea scrisoarea, „într-un acord extrem de mișcat.”

Corespondentul lui Hayek era John Maynard Keynes, aflat în drum spre conferința de la Bretton Woods, din New Hampshire, acolo unde avea să contribuie la planificarea ordinii economice postbelice. Căldura scrisorii îi va surprinde pe cel care îl cunosc pe Hayek ca naș intelectual al Thatcherismului de piață liberă și pe Keynes ca sfântul ocrotitor al capitalismului reglementat din greu.

Spre deosebire de mulți discipoli ai săi, Keynes nu a fost însă un om de stânga. „Războiul de clasă mă va găsi de partea burgheziei educate”, spunea el în eseul său din 1925, „sunt eu oare liberal?” Mai târziu, i-a descris pe sindicaliști ca pe niște „tirani, ale căror pretenții egoiste și secționale trebuie confruntate cu curaj”. I-a acuzat pe liderii Partidului Laburist din Marea Britanie că se poartă ca niște „sectanți ai unui crez depășit”, „mormăind un marxism demi-semi- Fabian”. Și a declarat că „există justificări sociale și psihologice pentru inegalitățile semnificative ale veniturilor și bogăției” (deși nu și pentru prăpăstii uriașe, ca cele care existau pe vremea sa).

Atunci de ce a susținut Keynes keynesianismul? Răspunsul evident vine din Marea Criză Economică, care a ajuns în Marea Britanie în anii ’30 și care a zdrobit încrederea multor oameni în capitalismul fără reguli. Multe dintre ideile lui Keynes datau însă de mai înainte.

El făcea parte din noua rasă de liberali care nu se închinau la laissez-faire, la ideea că „întreprinderea privată neîngrădită va promova cel mai mare bine dintre toate”. Keynes considera că acea doctrină nu a fost niciodată în mod necesar adevărată în principiu și că nu mai era utilă în practică. Ceea ce statul trebuia să lase pe seama inițiativei individuale și ceea ce trebuia să facă el însuși trebuia să fie decis de la caz la caz.

În luarea acelor decizii, Keynes și alți liberali au trebuit să se confrunte cu amenințările socialismului și naționalismului, revoluției și reacției. Ca răspuns la puterea politică din ce în ce mai mare a Partidului Laburist, guvernul reformist a introdus asigurările naționale obligatorii în 1911, care ofereau plata pentru boală, beneficii la maternitate și asistență limitată penru șomaj pentru săracii care lucrau din greu. Liberalii de acest gen vedeau în muncitorii șomeri valori naționale, care nu trebuiau să fie „pauperizate” fără nicio vină din partea lor.

(…)

Citeşte articolul integral în limba română în numărul 12/ 24 – 30 august 2018 al revistei “Reporter Global”, paginile 28-30.

Acest articol a apărut în secțiunea Schools brief din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Was he a liberal?”

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele