Creșterea economică este floarea de la butoniera guvernului. O creștere care a ajuns în primul trimestru la 4,1%, dar care, oricât de mult s-ar apăsa pedala politică pe creșterea economică, înseamnă o încetinire de la ritmul de 6,9% de anul trecut. În același timp, toate prognozele, inclusiv cele ale instituției oficiale, indică niveluri mai mici de creștere economică în comparație cu anul trecut. Bineînțeles, o creștere economică între 3% și 4% pe an, în următorii doi-trei ani, nu este o performanță de neglijat, dar companiile trebuie să aibă o imagine corectă asupra a ceea ce va urma.

În primul semestru al acestui an, consumul a crescut cu 5,5%, dar investițiile publice au scăzut cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Interesant este că doar consumul populației a contribuit la creșterea PIB, cel public având un impact negativ asupra evoluției creșterii economice.

Exporturile au continuat să crească, dar au fost devansate de importuri, ceea ce a determinat încă o contribuție negativă asupra creșterii economice.

Rata șomajului a ajuns la minime istorice, dar tensiunile de pe piața forței de muncă sunt evidente. Majoritatea angajatorilor, mai mari sau mai mici, se plâng că nu găsesc forță de muncă.

Toate sectoarele economice au cunoscut creșteri, cu o singură excepție. Creșterea cea mai amplă au avut-o comerțul și transportul, în timp ce industria și sectorul de tehnologia informației au avut creșteri moderate. Singurul sector care a scăzut a fost cel de construcții. Explicația este destul de simplă: absența proiectelor de infrastructură din fonduri publice.

Rata de economisire a ajuns la maxime istorice, iar raportul credite-depozite a atins și el la un nivel record, respectiv de 78 la 100. Cu toate acestea, lichiditatea pe piața bancară este în suferință, dacă avem în vedere că indicele ROBOR este de o jumătate de an în creștere, iar Banca Națională alimentează masiv piața bancară cu lichiditate.

Economia europeană a ajuns la maturitatea ciclului economic

Specialiștii vorbesc despre riscurile existente în economia internațională și în cea autohtonă. Astfel, apar tot mai multe semne de maturitate ale sistemului economic global. Cu alte

cuvinte, la nivel mondial, creșterea economică se va transforma în următorii ani în recesiune, mai ușoară sau mai adâncă. Este foarte posibil ca recesiunea să fie „noua criză”.

Totodată, este tot mai clară intervenția agresivă a statului în economie, manifestată sub forme diferite, de la companiile înființate de municipalitate, care au ajuns să afecteze serios sectoare întregi de afaceri, altădată profitabile, până la desele modificări ale legislației fiscale.

Politica economică prociclică are ca efect o creștere nesustenabilă. În același timp, politicile prociclice oferă o marjă de manevră bugetară tot mai redusă în cazul în care economia va fi lovită de șocuri interne sau externe.

În pofida rezultatelor economice bune, România este amendată de piețele internaționale. De exemplu, costurile obligațiunilor românești sunt mai mari decât cele ale Bulgariei. De asemenea, agențiile de rating se încăpățânează să nu crească ratingul de țară, așa cum și-ar dori oficialii români și economiștii care susțin programul de guvernare, ba chiar să menționeze de fiecare dată când au ocazia riscurile și derapajele economiei românești.

Guvernul se concentrează exclusiv pe punctele forte ale economiei, ignorând tensiunile care se acumulează. Nu este cea mai bună idee, pentru că ele pot exploda, la un moment dat, iar cei care vor plăti nu vor fi nimeni alții decât cetățenii.