Membrii Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, au aprobat noul tratat de prietenie cu Germania, care a obținut 479 de voturi pentru și 42 împotriva, relatează site-ul agenției Dpa, citat de MEDIAFAX.
Pactul, cunoscut și ca Tratatul de la Aachen și care a fost aprobat în Senat în luna iulie, are scopul de a consolida relațiile bilaterale între Germania și Franța.
Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au semnat documentul în luna ianuarie.
Acordul prevede că cele două state trebui să intensifice cooperarea în politicile externe și de apărare, criminalitate și terorism, dezvoltare internaționale, cercetare și integrare economică.
[adrotate group="1"]