Cifra de afaceri a companiilor locale care activează în sectorul agriculturii va creşte cu aproape jumătate de miliard de euro în 2019, plasând agricultura printre sectoarele strategice ale economiei româneşti, arată estimările specialiştilor KeysFin, date publicităţii miercuri, conform Agerpres.
Conform analizei de specialitate, în 2018, afacerile companiilor locale din domeniul agriculturii au atins valoarea de 43 de miliarde de lei, în creştere cu 14,7% comparativ cu rezultatele din 2014.
În acest context, topul anului trecut al celor mai mari companii cu profil agricol este condus de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, cu o cifră de afaceri de 2,3 miliarde lei, echivalentul a 5,3% din total, urmată de Smithfield România SRL (868 milioane lei), Promat Comimpex SRL (715 milioane lei), Agro-Chirnogi SA (698 milioane lei) şi Transavia SA (597 milioane lei).
Găsiți mai multe informații aici.