Airbus a încheiat un contract major cu China, pe fondul crizei Boeing

În timp ce Boeing se confruntă cu una dintre cele mai grave crize din istoria sa, în contextul prăbușirii, în interval de numai cinci luni, a două aparate noi de tip 737 MAX-8, rivalul său european Airbus a semnat un contract cu China pentru vânzarea a 300 de aparate de zbor, în valoare de circa 35 de miliarde de dolari.

Contractul a fost semnat în cursul unei vizite a președintelui chinez Xi Jinping în Franța. Comanda presupune achiziția a 290 de aparate din familia A320 și zece din seria A350, se arată într-un comunicat al Airbus, citat de CNN. Contractul poate fi interpretat ca un semnal al extinderii rapide al sectorului aviației civile chineze în ceea ce privește zborurile „interne, low cost, regionale și internaționale“, apreciază Airbus.

Fabricantul european nu a specificat valoarea contractului și nici nu a furnizat alte detalii. Având în vedere prețurile listate de Airbus, valoarea totală a avioanelor comandate de China ar fi de aproximativ 35 de miliarde de dolari, însă cumpărătorii primesc deseori reduceri ce pot fi majore în cazul comenzilor mari.

Comanda masivă primită de Airbus este în contrast cu problemele cu care se confruntă Boeing, ale cărei aparate din seria 737 MAX sunt menținute la sol în toată lumea, după ce două avioane 737 MAX-8 s-au prăbușit într-un interval de cinci luni. China a fost prima țară care a anulat toate cursele cu 737 MAX, după prăbușirea aparatului Ethiopian Airlines.

Seria 737 MAX este în competiție directă cu Airbus A320neo. Ambele aparate cu un singur culoar sunt concepute pentru curse scurte și medii și au fost comandate în mii de exemplare de companii aeriene din întreaga lume.

Compania indoneziană Garuda a anunțat săptămâna trecută că intenționează să rezilieze un contract cu Boeing ce prevedea achiziția a 49 de aparate 737 MAX.

Contractul încheiat de China cu Airbus este similar cu un alt contract anunțat de Boeing în urmă cu mai puțin de doi ani. Contractul cu Boeing prevedea, de asemenea, achiziția a 300 de aparate de zbor și a fost anunțat în timpul vizitei președintelui Donald Trump la Beijing, în noiembrie 2017.

Ambele comenzi au fost plasate de o companie guvernamentală chineză care face achiziții pentru companiile aeriene de stat precum Air China și China Southern Airlines.

China este o piață de o importanță enormă și în permanentă creștere pentru Airbus și Boeing. Potrivit estimărilor Airbus, China va avea nevoie de aproximativ 7.400 de aeronave noi de pasageri și transport de marfă până-n 2037.

Comentarii

Marc Faur
Format ca artist plastic, Marc Faur a debutat în presă în anul 2001 ca jurnalist de externe la Agenția de știri Mediafax. Cariera sa profesională include publicații precum Realitatea Romanească și Libertatea. A mai colaborat la diferite reviste și a condus un periodic destinat iubitorilor și practicanțior de arte marțiale, Ki, Martial Sports & Philosophy.