După o serie de eșecuri, au căzut, dar cu siguranță nu sunt scoși din joc
SĂ NE UITĂM înapoi cu un an și să ne amintim cât de neliniștitoare părea scena politică europeană. Matteo Salvini, de departe cel mai popular politician din Italia, și la fel de xenofoba Marine Le Pen din Franța tocmai făcuseră echipă cu Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump, în ceea ce Bannon numea Mișcarea. Această alianță de partide nativiste de dreapta, care avea să achiziționeze curând o „școală de gladiatori” cu sediul într-o mănăstire de lângă Roma, intenționa să facă ravagii în apropiatele alegeri europene și să încline politica de pe continent cu fermitate, departe de terenul de centru liberal. Au avut dificultățile lor, desigur. Eurosceptica și antiimigrația Alternativă pentru Germania (AfD) s-a decis să stea departe de Bannon și alții de extremă dreapta au fost și ei neîncrezători. Dar, cu sau fără guru-ul american, populiștii păreau să aibă un ascendent. În Franța, gilets jaunes (vestele galbene), care se sprijineau pe dreapta și stânga radicală, erau gata să explodeze pe străzi.
Scena de azi este foarte diferită. Alegerile pentru Parlamentul European din mai i-au spulberat speranțele lui Bannon. Liga Nordului a lui Salvini a făcut figură bună. Însă în alte părți, partidele de extremă dreapta s-au repliat sau au încercat să câștige timp, în cel mai bun caz. De atunci, lucrurile s-au înrăutățit în ansamblu pentru ele. Salvini nu mai face parte din guvernul Italiei, deoarece a eșuat în încercarea de a obține puterea necontestată, și a căzut în sondaje; în Ungaria, partidul populist de guvernământ al lui Viktor Orban se confruntă cu amenințarea de a pierde controlul asupra capitalei, Budapesta, și poate și al altor orașe la alegerile locale de la mijlocul acestei luni. Gilets jaunes au fost îmblânziți de președintele Emmanuel Macron. Iar săptămâna asta, a venit vestea că o altă componentă-cheie a dreptei populiste, cea din Austria, a feștelit-o la urne.
Nu e recomandat să jubilăm
Toate aceste eșecuri sunt parțiale și reversibile. Chiar și acolo unde partidele de dreapta au dat înapoi, ele sunt departe de a fi o forță epuizată. În Polonia, de pildă, partidul Lege și Justiție, un alt exemplu al dreptei populiste, se așteaptă să fie reales pe 13 octombrie; AfD a făcut, de asemenea, o figură bună în alegerile de land din Germania, luna trecută.
Dar îi putem scuza pe liberali că arată satisfacție, privind la evenimentele recente. Să luăm Austria, mai întâi. În mai, guvernul s-a prăbușit după ce două ziare germane au dezvăluit imagini video filmate în interiorul unei vile de la Ibiza, în 2017, arătându-l pe Heinz-Christian Strache, vicecancelarul Austriei și liderul Partidului Libertății (FPö), de extremă dreapta, discutând tranzacții corupte cu o femeie care poza în nepoata unui oligarh rus. Alegerile de pe 29 septembrie, declanșate de scandal, au fost un dezastru pentru FPö. Partidul a obținut doar 16% din voturi, aproape cu zece puncte mai puțin decât în alegerile din 2017, și a pierdut 20 de parlamentari. Mulți alegători s-au îndreptat spre Partidul Poporului (öVP), de centru-dreapta, care până la scandalul Ibiza-gate era partenerul senior al FPö în guvern. Tânărul său lider, Sebastian Kurz, îi va contacta acum pe Verzi, celălalt mare învingător, ca parteneri de coaliție. Strache a ieșit din politică.
Kurz invitase FPö în coaliție în 2017, spunându-le liderilor europeni îngrijorați că îi poate îmblânzi cele mai rele porniri. Această declarație pare să fi fost optimistă. Guvernul a fost afectat de scandaluri în scurta sa viață, de la incidente rasiste în care au fost implicați oficiali ai FPö, la un raid ilegal asupra agenției interne de spionaj, orchestrat de Herbert Kickl, un membru dur al FPö, care era ministru de interne.
Faptul că nu mai este la guvernare nu înseamnă, desigur, că FPö a dispărut. Partidul face parte din scena politică a Austriei de peste 60 de ani, exploatând frustrările populare față de lungul duopol al öVP și Social Democraților, și sistemul corporatist Proporz, care distribuia funcțiile publice și patronajul între partide. Xenofobia sa a fost mai puțin un handicap electoral într-o țară care nu a trecut prin judecata post-nazistă în stil german. Așa că atunci când unul sau altul dintre partidele mainstream se plictisea de marile coaliții, de obicei nu avea unde să se întoarcă, decât spre FPö. Așteptați-vă să auziți din nou despre acest partid când va veni vremea.
Același lucru este valabil în Ungaria. Fidesz-ul lui Orban rămâne atotputernic la sate și în orașele mici, dar se confruntă cu o puternică replică din partea opoziției (aproape) unite la Budapesta și în orașele provinciale mai mari, la alegerile locale de pe 13 octombrie. Mașina de partid a Fidesz a răspuns și cu cartoful, și cu bastonul: în al 11-lea district din Budapesta, 10 saci de cartofi s-au vândut cu mai puțin de un euro, cu poza primarului local al Fidesz atașată, și cu o rețetă de rakott krumpli, o delicatesă maghiară, din cartofi, ouă și cârnați.
Au fost și atacuri dure împotriva lui Gergely Karacsony, candidatul opoziției unite la postul de primar, care e umăr la umăr în sondaje cu actualul primar Istvan Tarlos, sprijinit de Fidesz. După ce a ajuns la putere în 2010, Orban a schimbat legea electorală a Ungariei, pentru a crea un sistem care favorizează partidul cel mai puternic – al său. Le-au trebuit celorlalte partide, de la stânga la dreapta, ani de certuri și lupte interne pentru a-și da seama că singurul mod de a-i pune probleme lui Orban este de a se alia, folosind alegerile primare. Acum au făcut asta. Dacă vor reuși, vor avea o platformă folositoare de pe care să îl conteste pe Orban la viitoarele alegeri parlamentare, care se vor ține în 2022.
Italia este însă locul unde soarta populiștilor a suferit cea mai semnificativă întorsătură. Alegerile europene au fost un succes răsunător pentru Salvini. Partidul său a obținut mai mult de o treime din voturile din Italia. Campania sa non-stop și poziția fără compromisuri în problema imigrației au condus partidul său la cote fără precedent la urne. La începutul lui iulie, înregistra o medie de 37,5% – un nivel de sprijin care l-a tentat să ia decizia nefericită de luna următoare, de a doborî guvernul din care făcea parte, sperând să forțeze noi alegeri.
În schimb, efectul a fost să îi catapulteze pe partenerii săi de coaliție din Mișcarea Cinci Stele (M5S) anti-establishment în brațele Partidului Democrat (PD) de centru-stânga, creând o nouă majoritate parlamentară, care sprijină al doilea guvern al lui Giuseppe Conte. După ce guvernul a depus jurământul de credință, luna trecută, statura lui Salvini s-a micșorat în mod evident. Lipsit de putere și de atenția pe care o atrăgea, el nu se mai poate împinge în vârful agendei de știri. Sprijinul pentru Ligă a scăzut sub 32%.
Totuși, Liga rămâne cel mai mare partid din Italia, cu peste zece puncte înaintea fie a PD ori a M5S în sondaje. Deși a căzut, Salvini nu este, cu siguranță, epuizat. Dându-se la o parte de la guvernare, el a evitat necesitatea de a-și reconcilia propunerile sale extravagante către electorat, cu realitatea finanțelor publice ale Italiei. Pe 30 septembrie, noul guvern a aprobat un document- cadru care propune sporirea deficitului bugetar de 2,2% din PIB. Asta s-ar putea dovedi prea mult pentru Bruxelles, provocând o nouă dispută.
Perspectivele lui Salvini vor depinde de doi factori. Primul este imigrația. Noul guvern a eliminat politica sa de închidere a porturilor italiene pentru ONG-urile care îi salvează pe imigranții din Mediterana. În loc de asta speră să pună în operă un program agreat luna trecută cu Franța, Germania și Malta pentru redistribuirea voluntară a azilanților care ajung pe țărmurile Italiei. Un nou val de sosiri i-ar consolida însă popularitatea lui Salvini. Deși încă mic, numărul a crescut puternic după plecarea sa din funcție.
Oricât de popular va deveni Salvini, Liga nu va mai ajunge la putere decât dacă actuala coaliție se prăbușește. Așa că va fi decisiv modul în care guvernul va gestiona tensiunile dintre grupurile sale componente. PD și M5S au o istorie lungă de animozități reciproce, și divizarea PD, provocată de Matteo Renzi, un fost premier, nu a ajutat. Noul guvern încearcă să schimbe sistemul electoral care, grație marelui număr de mandate obținute prin sistemul majoritar uninominal cu un singur tur, ajută Liga. Mult va depinde de posibilitatea ca noua coaliție să dureze sau nu suficient de mult pentru a face aceste schimbări.
În ceea ce îl privește pe Bannon, el se confruntă acum cu perspectiva de a fi dat afară din mănăstirea sa de autoritățile care spun că asociații săi de acolo, care neagă orice faptă rea, nu și-au îndeplinit obligațiile financiare. Dar în Italia, ca și în alte părți, bătălia nu se încheie niciodată. ■
Acest articol a fost publicat în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Populiștii sub presiune“.