Alegerile forțate ale rectificării: PNDL merge mai departe, FDI, nu

33
6 minute de lectură

Economiile s-au făcut în principal de la Educație și în special din necheltuirea fondurilor externe nerambursabile. Dar, cu toate acestea, deficitul bugetar va ajunge anul acesta la 4,3% din PIB.

Foto: pixabay

Deficitul bugetar estimat pe anul 2019 va depăși în acest an pragul de 3%, convenit cu Uniunea Europeană și va ajunge la 4,3% din PIB (un minus de 16.266,3 milioane de lei deficit față de cel stabilit prin Legea bugetului votată la începutul acestui an). Măsura este necesară deoarece veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 18.356,9 milioane de lei, din care 10.488,2 milioane de lei influențe ale veniturilor din economia internă și 7.868,7 milioane de lei influențe din venituri din fonduri externe nerambursabile, în vreme ce cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, doar cu suma de 2.090,6 milioane de lei.

Nu se renunță la investiții

Din analiza perdanților și câștigătorilor acestei rectificări bugetare se poate vedea că actualul guvern va continua să susțină cheltuielile de investiții derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în condițiile în care al treilea mare beneficiar de fonduri va fi tocmai Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru care se propune asigurarea unei alocări suplimentare de 1.800 milioane de lei pentru continuarea respectivului program. Pe de altă parte, faptul că Secretariatul General al Guvernului (SGG) se află de partea cealaltă, instituției luându-i-se 227,5 milioane de lei per sold, indică faptul că investițiile derulate prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (gestionat prin Comisia Națională de Prognoză, care face parte din SGG) nu vor beneficia de sprijinul noului guvern, cel puțin pentru anul acesta nefiind alocate cheltuieli în acest scop.

Faptul că Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat apare și el ca beneficiar net de fonduri (+299,0 milioane de lei per sold) indică, de asemenea, orientarea noului guvern spre realizarea de investiții. De altfel, fondurile suplimentare sunt alocate pentru derularea programelor de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv a programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii START-UP NATION România. Interesul actualului cabinet pentru susținerea mediului de afaceri se poate vedea și din alocarea către Ministerul Finanțelor Publice a 388,3 milioane de lei pentru susținerea exportului, a mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale. Remarcabil este și faptul că Finanțele vor primi 279 milioane de lei pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare.

Foto: Agerpres

Pentru pensii pur și simplu nu au fost prevăzuți bani

Marii câștigători ai rectificării bugetare din acest sfârșit de an rămân însă de departe Ministerul Muncii și Justiției Sociale, cu un plus de 3.982,3 milioane de lei per sold pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale de stat cu 1.975,9 milioane de lei și suplimentarea fondurilor destinate plății drepturilor de asistență socială până la finele anului (pensii, alocații de stat pentru copii, indemnizații persoane cu handicap, indemnizații pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului etc.); și Ministerul Sănătății cu un plus per sold de 2.898,9 milioane de lei pentru suplimentarea transferurilor necesare echilibrării bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate  cu 3.125,2 milioane de lei.

„Deficitul va trece de 4%. E la fel de clar că trebuie făcute cheltuieli. Pentru pensii pur și simplu nu au fost prevăzuți bani pentru ultimele două luni. Pentru anumite contracte nu s-au făcut plăți și nu s-au onorat contractele. Pentru un guvern, acest lucru este inadmisibil. Rectificarea este obligatorie. Pentru 2020, nu știu dacă se va putea ajunge cu deficitul în marja de 3%”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în urma unei discuții pe tema bugetului cu premierul Orban și cu ministrul finanțelor, Cîțu.

De la Educație s-a luat cel mai mult

Marele perdant al rectificării bugetare este Ministerul Educației Naționale, cu 2.080 milioane de lei, reprezentând în principal „economii” la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă. Totuși, pentru învățământul universitar, prin rectificare se propune majorarea veniturilor proprii  și a cheltuielilor din acestea  cu suma de 129 milioane de lei, pentru cheltuieli de personal și pentru realizarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Ministerul Educației a mai pierdut 1.000 de milioane de lei și la rectificarea bugetară din august.

Alte ministere care vor rămâne cu mai puțini bani sunt Ministerul Afacerilor Interne (-1.187,8 milioane de lei per sold), Ministerul Transporturilor (-1.084,2 milioane de lei per sold) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (-1.065,9 milioane de lei) pentru toate trei, propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare având în vedere gradul de execuție a cheltuielilor, precum și necesarul estimat a se plăti până la finele anului. În cazul Transporturilor a fost însă avută în vedere alocarea de fonduri pentru decontarea facilităților și gratuităților de care beneficiază diferite categorii sociale (185,4 milioane de lei) și pentru finalizarea proiectelor ISPA.

Sume mai mici au fost luate și de la Ministerul Fondurilor Europene (-302,3 milioane de lei) și de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-110,9 milioane de lei).

Am folosit cu aproape 6 miliarde de lei mai puțin din fonduri nerambursabile

Trebuie menționat și faptul că Finanțele au beneficiat și de un context favorabil, cheltuielile cu dobânzile diminuându-se cu 449,5 milioane de lei, în principal datorită condițiilor favorabile de pe piețele financiare interne și externe pe parcursul anului 2019, care au creat condițiile ca emisiunile de titluri de stat să fie redeschise la randamente mai reduse comparativ cu cuponul emisiunii.

Este de remarcat și faptul că proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014-2020 se diminuează cu 5.667,3 milioane de lei, ca urmare a execuției pe primele zece luni ale anului, precum și a estimărilor de plăți până la sfârșitul anului. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele