Al patrulea episod al „listei ruşinii” – şi ultimul, deocamdată! – e şi cel mai delicat, căci, după politicienii mai „cu ştaif” complici cu primitiva, crapuloasa majoritate parlamentară antistat de drept de după alegerile din decembrie 2016, trebuie să le vină rândul şi însoţitorilor lor mediatici, jurnaliştilor şi „intelectualilor de opinie” care, transformaţi în propagandişti, susţin odioasa campanie. Ce ruşine: să trădeze valorile etice, democratice, umaniste pe care condiţia mai elevat-intelectuală ar trebui să-i facă să le apere! Nu-i am în vedere pe ziariştii cu cariere compuse doar din zigzaguri, cu conexiuni dovedite ori transparente cu vechiul regim de dinainte de 1989, mercenari atunci, mercenari şi astăzi. Sunt – însă – şi cazuri de incredibilă „convertire” a unor ziarişti de calitate aflaţi până nu demult de partea bună a „bătăliilor” postcomuniste. Oare ce i-o fi făcând să presteze acum… pe dos?! Şi cum să scrii despre ei, cât de sever? Oare se vor mai „trezi” vreodată? Şi-atunci, dacă-şi vor veni în fire, cum ne vom mai privi în ochi?…

Cu asemenea gânduri, aleg soluţia unor portrete aşa-zicând generice: descriu câteva cazuri reale, dar „anonimizate”, chiar dacă modelele lor sunt uşor identificat. Nenumindu-i, îi „menajez” pe cei în cauză, măcar un pic. Dar nici nu se poate să le trecem complet sub tăcere comportamentele: cum au fost cu putinţă asemenea prăbuşiri morale?!

Eşti scriitor şi jurnalist. Vine revoluţia, pe care o anunţi la televizor. Anii trec şi devii om de afaceri, dirijor de reviste satirice, autor de emisiuni tv „de consum”, pentru „marele public”, cu simpatii pentru „cei mulţi”, din rândurile cărora te-ai ridicat. Pamfletar, ataci în stânga şi-n dreapta, imparţial. Dar vin vremuri în care o majoritate parlamentară şi guvernamentală decide să modifice regulile justiţiei astfel încât ei înșiși, mari corupţi şi mari hoţomani de bunuri publice, să scape de sentinţe şi de pedepse. Iar tu… te declari şi mai abitir „de stânga”, în timp ce pseudo-„stânga” politică subminează democraţia, eşti virulent – fireşte – cu „dreapta”, contribui la operaţiunile de relativizare a culpelor, de ambiguizare a contururilor clare, a distincţiilor dintre dreptate şi nedreptate, dintre corectitudine şi infracţiune. Ce tristeţe!

Alt caz: gazetar de carieră, curajos şi-nainte de 1990. După revoluţie, înfiinţezi publicaţii, vei conduce şi un cotidian de mare succes. Te baţi în editoriale pentru progresul ţării, pentru libertăţi, pentru orientarea spre Vest. Un text poematic, de mare admiraţie faţă de democraţia americană, primeşte elogii şi dintr-acolo, de peste Ocean. Te retragi o vreme, îţi strângi articolele în volume, eşti respectat ca ziarist valoros şi experimentat. Şi-acum… preiei toată propaganda antijustiţie şi antistat de drept a trupelor de politicieni infractori, le rulezi pseudo-argumentele mincinoase şi calomniile la adresa adversarilor politici, iar în ziarul pe care-l conduci te-ai înconjurat de pensionari ai Securităţii comuniste şi de alţi naţionalişti, izolaţionişti, catastrofici care tot denunţă „conspiraţiile” Occidentului cel rău împotriva ţărişoarei, în linia naţional-comunismului târziu. Cum de e posibilă o metamorfoză atât de totală?!

Al treilea caz: tot gazetar, tot curajos, tot şef de ziare postcomuniste. Eşti „demascat” ca fost informator al Securităţii, însă explici convingător că n-a fost mare lucru. Nu te intimidezi, mergi înainte, scrii pătrunzător despre evoluţiile din societatea românească şi-ţi alcătuieşti o redacţie ofensivă, virulentă la adresa sechelelor vechiului regim. Vei face la un moment dat şi pasul către politică, de partea liberală a spectrului, cum altfel?!: devii senator, faci figură bună, eşti mai articulat decât mulţi alţi parlamentari. Te-ajunge din urmă o greşeală din trecut, eşti condamnat, te retragi din partidul care te primise, intri la închisoare. Ieşi şi, îndârjit, devii un adversar agresiv şi tenace al colegilor de până mai an, într-o logică răsturnată, conform căreia nu tu eşti de vină pentru ce-ai păţit, ci ei. Ca să-i combaţi, preiei propaganda antiliberală sau „iliberală” a foştilor tăi adversari politici, pe care acum îi susţii orbeşte, pe când tocmai se-ocupă cu subminarea democraţiei. Speri – cumva – ca visul ştergerii cu buretele a tuturor culpelor penale să te exonereze şi pe tine? Nu-ţi dai deloc seama cât de mult ai decăzut?!

Al patrulea caz vine spre televiziune din afara presei: revoluţia te găseşte tânăr medic dezamăgit de lipsa de şanse de împlinire într-o societate care şi-a trăit ultima etapă de istorie totalitară şi s-a angajat într-o „tranziţie” postcomunistă confuză. Te decizi să te alături eforturilor de democratizare a ţării. Tatăl unui prieten face politică, are nevoie de voluntari fideli! Îl sprijini. Devine preşedinte, în urma primei rotaţii la guvernare şi la vârful statului! îi vei fi şef de cabinet! Îl asişti în anii complicaţi de apropiere a ţării de instituţiile euro-atlantice. La final de mandat, îl urmezi într-o fundaţie cu aceleaşi scopuri democratice, occidentalizante. Şi deodată te-ntorci pe călcâie şi devii unul dintre cei mai înfocaţi propagandişti ai majorităţii parlamentare care vrea să dea timpul înapoi şi să strice ce s-a construit în materie de stat de drept. Combaţi vehement, strigi, îi jigneşti mitocăneşte pe adversari. Eşti „bătăuş”-vedetă la canalul fostului manevreur de exporturi ale vechiului regim, cu carieră postcomunistă în afaceri şi-n politică, penalizat cu executare pentru o privatizare frauduloasă, ieşit şi pus pe răzbunare, cu tot cu echipa trustului său de presă. Cum e posibil ca din anturajul unui preşedinte intelectual, democrat, anticomunist să ajungi într-o echipă tv ostilă statului de drept, antioccidentală, de susţinere furibundă a partidului descins din cel Unic de dinainte de 1990, pus acum pe demantelat justiţia?!

Şi-ar mai fi – vai! – şi alţi catindaţi la ruşinoasa „listă a ruşinii”…