România va prelua pentru prima oară președinția Consiliului Uniunii Europene. Va fi o președinție dificilă pentru că avem un context european complicat, în care, sub mandatul de șase luni al României, trebuie pusă în executare chestiunea Brexitului. În plus, se va discuta viitorul Uniunii Europene într-un summit organizat în România. 

de Raluca Prună

Vor avea loc, în primăvară, alegeri pentru Parlamentul European și, în perspectiva acestora, sunt și dosare legislative care trebuie încheiate. Contextul este dificil și pentru România, care intră dintr-o poziție foarte fragilă în acest mandat. Pe de o parte, pentru că intră în mandat cu un handicap al Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) extrem de critic. Pe de altă parte, România preia președinția Consiliului UE în contextul unui mandat intern dificil: o tensiune între coaliția de la guvernare și președinte, ambele părți având un rol foarte important de jucat. Nu în ultimul rând, România ar fi putut să fie mai bine pregătită pentru exercitarea acestui mandat. 

Este foarte probabil ca, la nivel tehnic, să existe o cunoaștere a unor dosare, dar la nivel politic observăm că lipsește o viziune a României cu privire la exercitarea acestei președinții. Cred că vom avea o președinție a Uniunii Europene foarte dificilă și foarte complexă prin subiectele pe care trebuie să le trateze, care va fi ca o corabie care încă navighează, dar în care nu căpitanul e cel care arată direcția, ci echipajul permanent. Iar echipajul permanent e stafful tehnic din Secretariatul Consiliului Uniunii Europene. 

Ca atare, nu va fi o președinție „complet eșuată”, așa cum se exprimă anumite voci în România. Ea nu va fi eșuată nu pentru că ar exista o viziune politică la nivelul celor care o exercită în România, mă refer cu precădere la guvern, ci pentru că europenii au un aparat, un mecanism care evită dezastrul. Nu cred că va fi o președinție bună. Nu discut despre pregătirea la nivel tehnic, poate că ea există, discut despre viziunea politică. Și este păcat pentru că, întotdeauna în cursul exercitării unei președinții, statul membru care are acest mandat are o ocazie de a-și consolida și poziția în rândul statelor membre și să-și avanseze niște proiecte politice importante pentru el. Și nu sunt semnale că România are această intenție, de a propune teme importante pentru ea pe agenda europeană. Cred că preocuparea principală va fi cum să bifăm, să trecem peste aceste șase luni în modul cel mai puțin conflictual cu putință. 

O criză se apropie

Cred că România va trece printr-o încercare foarte grea în 2019 pentru că lucrurile care au fost promise trebuie puse pe masă. Or, acest lucru nu este posibil. Economia are probleme structurale, cu un deficit bugetar în expansiune, acompaniat de un dezechilibru al contului curent care exercită o presiune constantă asupra leului. Bugetul statului suportă și el o presiune constantă a creșterii facturilor pentru salarii și pensii. Aparent, viziunea economică a puterii politice pare a fi preocuparea pentru creșterea, modestă, de altfel, a pensiilor și a salariilor, fără o corelare cu creșterea productivității, ceea ce pune serios problema sustenabilității. Tocmai măsurile anunțate în ultima vreme – limitarea numărului de posturi din administrația locală, chiar desființarea unora dintre ele, plafonarea salariului minim și înghețarea salariilor – descriu posibilitatea apariției unei crize interne provocate de lipsa banilor. Deoarece măsurile populiste au fost luate fără evaluarea coerentă a efectelor, coaliția PSD-ALDE riscă să își dezamăgească inclusiv propriii votanți. Pe de altă parte, se vor manifesta, probabil, și în România mișcările pe care le vedem la nivel european, se va instala neîncrederea pe care o parte importantă din societate o are în modul tradițional de-a face politică. Iar lucrurile acestea se văd. 

Forțele politice noi au nevoie de clarificare ideologică

Ca atare, vor apărea și forțe politice noi în România. Asta nu e neapărat o veste bună, dar e lucrul care se va întâmpla. Pentru aceste forțe politice noi, ca și pentru cele care au reușit deja să intre în parlament, cum ar fi USR, este important să existe o clarificare ideologică, lucru care nu s-a întâmplat până acum, astfel încât să trecem de la o concepție reductivă – în care sunt comuniști, neocomuniști, dreapta e forța reformatoare – la o concepție modernă despre politică. Sunt destule lucruri care se vor întâmpla. Întrebarea e dacă soluțiile găsite vor fi cele bune, iar 2019 va fi și un an important pentru că se apropie alegerile generale din 2020. Și cred că oferta politică trebuie să fie mai bine structurată. Nu este cazul acum. Noi avem o coaliție care a deraiat complet România de pe șine și o opoziție care n-are timp să se gândească la propria viziune, pentru că încearcă să stăvilească această deraiere și să facă față confiscării agendei publice de câteva persoane din coaliție care au făcut din propria lor agendă un proiect de țară. Proiectul nostru de țară este cum să scape câteva zeci de persoane de problemele judiciare pe care le au. 

Ne va lua zece ani pentru a recâștiga încrederea

Cu privire la viitorul Justiției în România, o să invoc ce s-a întâmplat cu Polonia. În Polonia, am văzut că au fost încercări mult mai puțin grave de a destructura regulile jocului și, acum câteva săptămâni, Polonia a pierdut la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, dintr-odată, tot acel discurs naționalist, anti-UE, populist s-a schimbat complet într-un discurs de genul „vom respecta ceea ce zice Curtea”. Deci, avem un asemenea precedent. România, cu tot respectul pe care-l port țării mele, nu este Polonia. România este într-o situație mai fragilă, pentru că are un Mecanism de Cooperare și Verificare, are, începând cu noiembrie din acest an, 20 de recomandări în cadrul acestui mecanism pe care trebuie să le livreze și cred că nu are cum să le livreze.

Pe de altă parte, raportul MCV din noiembrie 2017, prin recomandări, arată că suntem într-o situație mai gravă decât în 2007. Că am făcut regrese și că totul trebuie refăcut de la capăt în privința independenței și reformei sistemului judiciar. În plus, ne arată că trebuie să dăm proba mult mai grea a ireversibilității reformei, exact după ce PSD-ALDE au arătat că tot ce s-a făcut în ultimii zece ani poate fi anulat imediat. 

Nici cu cea mai bună intenție nu au cum să pună în aplicare 20 de recomandări care țin de fundamentele sistemului judiciar din România. În plus, n-avem o voință politică, n-am văzut ca, în urma acestui raport, cineva la București, cineva responsabil din coaliție să se fi îngrijorat, să fi spus „da, vom face ceva”. Am văzut numai discursuri denigratoare chiar la adresa a ceea ce înseamnă MCV. Care nu a fost instituit unilateral, nu a venit Comisia să spună „acesta este un mecanism pe care vi-l punem pe masă și-l acceptați sau îl respingeți”. E vorba de un mecanism la care România a subscris, a condiționat primirea României în Uniunea Europeană. Decizia prin care a fost înființat a făcut parte din Tratatul de aderare, din pachetul de aderare a României la Uniunea Europeană. 

Și, revenind în prezent, situația Justiției este foarte gravă. Chiar dacă mâine am putea să luăm înapoi toate dispozițiile acestea ale legilor Justiției, așa cum au fost ele modificate – și criticate de parteneri, de experții Comisiei de la Veneția, de GRECO, de Comisia Europeană –, chiar dacă am reveni la ceea ce a fost înainte, ceea ce s-a stricat în mod fundamental, și va dura cel puțin zece ani să reparăm asta, este în primul rând încrederea. 

Pe de o parte, e vorba de încrederea societății, iar pe de altă parte, de încrederea magistraturii în clasa politică. Aproape că am îngenuncheat magistratura. I-am transmis toate mesajele posibile de putere. Avem un braț armat, care este Inspecția Judiciară. Suntem singura țară din Uniunea Europeană care face o secție de investigare a magistraților, care, din motive exclusiv politice, va fi transformată cel mai probabil în 2019 într-o Direcție Națională, de tipul DNA și DIICOT. Noi ridicăm brațul armat al puterii politice împotriva magistraților și punem pe aceeași treaptă, cu corupția și crima organizată, infracțiunile săvârșite de magistrați, dând în mod fals impresia că sunt atât de multe și atât de grave, încât trebuie să avem o direcție de investigare a lor. Toate acestea vor avea consecințe în magistratură. Magistrații vor fi mai timorați și își vor spune că, în fond, nu toată lumea are vocația de a fi erou și martir. Oamenii își vor face treaba, dar se vor autocenzura. Pe de altă parte, reacția societății a fost una pe măsură. Să nu uităm că suntem la doi ani de când au început și proteste de stradă, dar și un mod vocal al societății de a se opune unor decizii arbitrare, unor ordonanțe date cu dedicație. Cred că e un ingredient important care va ajuta România să treacă peste acest moment dificil și să înceapă să reconstruiască. Noi suntem ca după un război: am dat foc satului, deși știm că reconstruirea durează mai mult decât arderea lui. 

—–

Raluca Prună a fost ministru al justiției între 2015 și 2017. Din 2018, este șefa unității Criminalitate financiară din cadrul Direcției Generale Justiție și Consumatori a Comisiei Europene. Începând cu 2007, a lucrat în mai multe direcții generale ale Comisiei Europene în domeniul luptei împotriva criminalității organizate și a liberei circulații a bunurilor. Anterior, a lucrat în Serviciul Juridic al Consiliului Juridic al Consiliului Uniunii Europene (2005-2007) și la Delegația Comisiei Europene de la București, unde s-a ocupat de portofoliul Justiție și Afaceri Interne (2000-2004).