A alunecat oare economia României într-o criză și nu ne-am dat seama încă, fiind oarecum orbiți de creșterea consumului și ocupați cu cheltuirea salariilor? 

Toate prognozele privind economia globală, în general și cea europeană, în special, avertizează că o încetinire este iminentă. Tensiunile acumulate sunt multiple, iar peisajul geopolitic este complicat. China va exporta mai puțin din Europa, incertitudinea Brexitului persistă și populismul zăpăcește economiile lumii. În România, salariile în mediul public își continuă creșterea într-un ritm susținut, amintindu-ne că suntem într-un an electoral, în care banii seduc votanții. Aparent, economia noastră se simte bine, dar nu este obligatoriu meritul creșterilor salariale, adică al consumului, dacă ne uităm în toată regiunea central și est-europeană. Regiunea depinde într-o foarte mare măsură de cererea din zona euro, unde sunt principalii parteneri comerciali. Vom avea în 2019 bani relativ ieftini, petrol (încă) ieftin, comerț internațional sub presiune și un sentiment general de prudență și de aversiune față de risc, scrie Anca Dragu, fost ministru de finanțe. În România, guvernanții și amicii politici ignoră avertismentele Comisiei și se leagănă în iluzia unui boom economic care sfidează conjunctura europeană și globală.

Deocamdată însă, ne dă mâna să comentăm, calm, eventualitatea unei încetiniri a economiei. Însă, ne putem întreba dacă economia noastră a intrat într-o criză și noi nu știm asta? Dacă nu ne pândește nicio criză, atunci de ce nu avem un buget, la trei luni după expirarea termenului-limită pentru prezentarea sa în Parlament? Cine e de vină pentru această impardonabilă, inexplicabilă și periculoasă întârziere? Cine nu a fost în stare să alcătuiască bugetul la timp, așa cum era legal, normal și responsabil? De ce? Nu vedem nicio demisie, doar explicații bâlbâite, arogante, pe alocuri comice pentru inițiații care înțeleg că politicienii implicați în decizia economică nu se pricep la economie, nu cunosc legile și nici logica ei. Sigur, se poate înțelege de ce avem un buget cu alocări contestate și, pe alocuri, discreționare: unii decidenți au doar exercițiul împărțirii banului public pe proiecte locale, acolo unde, legenda spune și serviciile au documentat, niciun leu nu pleacă fără rebate, cum ar zice britanicii. Adică exercițiul repartizării contractelor condiționat de șpagă, cum ar zice prietenii.

Unii politicieni aroganți se cred deștepți, aruncând în economie buzdugane ca OUG 114 sau nori de fum ca amenințarea instalării unui consiliu monetar. Dar controversata OUG 114 ne-a îndepărtat de Europa, ne poate alunga investitorii și putem intra direct într-o criză puternică. Auzim că unii se gândesc cu delicată apreciere la instalarea unui Consiliu Monetar. Argumentul cu bulgarii, care-l au și le merge bine, arată cât de periculos de puțin înțeleg politicienii noștri din economie. Bulgaria nu a intrat voit în mecanism, ci ca efect al unei crize brutale, care a îngenuncheat leva. Apoi însă ar trebui ca politicienii și economiștii care le fac bugetele să se uite atent și la execuția bugetară exemplară a Bulgariei, cuminte, fără deficite în derapaj, și cu excedent de cont curent. Adică în Bulgaria intră mai multă valută decât iese din ea! Se poate înțelege marea diferență? Pe scurt, consiliul monetar este un exercițiu de batalion disciplinar, în care nu se intră de bunăvoie, întrucât poți folosi exact atâția bani câtă valută ai în vistierie. În plus, în board sunt și reprezentanți străini, ba chiar ei au votul decisiv. Nu cred că a înțeles cineva pe aici cum stă treaba, că doar n-au vânturat ideea exclusiv pentru a-l enerva pe guvernatorul Isărescu. Mai mult, nu toți banii din vistierie sunt ai băncii centrale: o parte sunt ai băncilor, care-și țin 8% din valuta atrasă în depozite în rezerve minime obligatorii. Ministerul Finanțelor are, încă, vreo cinci miliarde de euro, bani de zile negre, în care pare dispus să intre nonșalant în vremuri bune, cu creșteri economice intimidante pentru analiștii piețelor financiare.

Politicienii au mai dat un spectacol îngrijorător al lipsei de cunoaștere în ale economiei în fața guvernatorului Mugur Isărescu. Guvernatorul a predat o lecție de economie, de eleganță, de respect față de România. A fost un moment în care răsuflăm ușurați că avem un board al BNR impecabil, profesionist și patriot în aceste timpuri dominate de tensiuni externe, pericole interne și incompetență în gestionarea afacerilor publice. Isărescu, a cărui semnătură poate fi citită pe fiecare bancnotă românească, a navigat corabia leului în apele tulburi ale diverselor crize, fără a declanșa catastrofe. Poate nu înțelegem pe lângă ce prăpastie am trecut în 2009-2010, ca efect al unui scenariu de gestionare a țării aproape identic. România nu avea suficientă valută pentru a-și onora datoriile, pentru a-și plăti importurile și pentru a da posibilitatea ca investitorii, firmele și oamenii simpli să-și retragă valuta la termen. Ne reamintește despre această criză Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, dar ne descrie și pericolul actual. În esență, Isărescu ne-a demonstrat că nu avem în acest moment tensionat, de criză, nevoie de vreun alt guvernator, parașutat dintre mințile acestea creative, dominate de exuberanță irațională și de indiferență față de efectele de runda a doua.