Amazon a înregistrat cel mai profitabil sezon de iarnă din istoria companiei

13
3 minute de lectură
Foto: Sean Gallup/Getty Images

Amazon a declarat acest sezon al sărbătorilor drept cel mai profitabil de până acum, un record pentru companie, iar sectorul de retail a înregistrat un an la fel de bun, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Urmăriți-ne și pe Facebook

Vânzând milioane de gadgeturi proprii, Amazon a spus că cele mai vândute produse din acest sezon includ Echo Dot, Fire TV Stick și Echo Show 5.

Totodată, dispozitivele compatibile cu Alexa au avut succes uriaș pentru Amazon în ultimii ani.

Cumpărătorii au achiziționat, de asemenea, și produse care nu sunt făcute de Amazon. Părțile terțe au vândut pe Amazon, anul acesta, cu două puncte procentuale mai mult decât în 2018.

Printre cele mai populare produse, anul acesta, s-a numărat LOL Surprise Glitter Globe Doll Winter Disco Series, iRobot’s (IRBT) Roomba 675 și Instant Pot Duo 80.

Cea mai căutată carte anul acesta, în perioada sărbătorilor, a fost „The Guardians”, scrisă de John Grisham.

În același timp, cel mai căutat film de sărbători de pe a fost celebrul “Home Alone”, iar cea mai dorită melodie de pe Amazon Muzic, încă de la Ziua Recunoștinței, a fost „All I Want for Christmas is You”.

Joi, acțiunile Amazon au urcat cu aproximativ 1%.

MasterCard a raportat, joi, că vânzările din sectorul de retail în SUA au crescut cu 3,4% între luna noiembrie și ajunul Crăciunului, comparativ cu anul trecut. Totodată, vânzările online au crescut cu 18,8%.

Cumpărăturile “de ultimă oră” au fost extrem de importante pentru înregistrarea acestor recorduri privind vânzările. Astfel, sâmbătă, 21 decembrie, zi cunsocută și sub numele de “Super Saturday”, a fost cea mai bună zi pentru sectorul de retail din SUA, ajungând la o sumă-record de 34,4 miliarde de dolari, potrivit Customer Growth Partners, o firmă de consultanță și cercetare. Acest lucru a depășit de patru ori vânzările din cadrul Cyber ​​Monday din acest an.

Electronicele au fost vedetele acestui sezon de cumpărături de sărbători, vânzările crescând cu 4,6% față de anul trecut (10,7% cele online), după cum se notează în raportul MasterCard.

Hainele s-au situat pe primul loc în ceea ce privește cumpărăturile online, în creștere cu 17% față de anul precedent. Bijuteriile au fost de asemenea un succes, vânzările urcând în general cu 1,8% în magazine și cu 8,8% în mediul online.

Tiffany, care a fost afectat, în ultimul timp, de războiul comercial cu China, a declarat că vânzările sale au crescut între 1% și 3% între 1 noiembrie și 24 decembrie, comparativ cu 2018. În general, vânzările din China s-au îmbunătățit.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele