America vrea să sfideze statele petroliere renegate

    Dar ea nu poate să izoleze Iranul și Venezuela fără să riște prețuri mai mari la petrol pentru propriii săi consumatori

    49
    TAFT, CA - JULY 21: An oil rig south of town extracts crude on July 21, 2008 in Taft, California. Hemmed in by the richest oil fields in California, the oil town of 6,700 with a stagnated economy and little room to expand has hatched an ambitious plan to annex vast expanses of land reaching eastward to Interstate 5, 18 miles away, and take over various poor unincorporated communities to triple its population to around 20,000. With the price as light sweet crude at record high prices, Chevron and other companies are scrambling to drill new wells and reopen old wells once considered unprofitable. The renewed profits for oil men of Kern County, where more than 75 percent of all the oil produced in California flows, do not directly translate increased revenue for Taft. The Taft town council wants to cash in on the new oil boom with increased tax revenues from a NASCAR track and future developments near the freeway. In an earlier oil boom era, Taft was the site of the 1910 Lakeside Gusher, the biggest oil gusher ever seen in the US, which destroyed the derrick and sent 100,000 barrels a day into a lake of crude. (Photo by David McNew/Getty Images)

    Tactici crude – Crude tactics [1]

    Ediția tipărită | Finanțe și economie

    25 aprilie 2019

    AMERICA ESTE  o superputere de decenii. Ca superputere pe piețele globale de energie, ea este, totuși, abia adolescentă. Nu mai devreme de 2015, era ilegal să exporte petrol. În zece ani, boomul șisturilor a transformat-o în cel mai mare producător de țiței din lume. Ea nu mai trebuie să meargă pe vârful picioarelor în jurul regimurilor pe ale căror politici le detestă, dar pe al căror petrol îl dorește. Președintele Trump anunță o perioadă de „dominație energetică”. El și-a pus bravura energetică înmugurită la încercare cu sancțiuni împotriva Iranului și Venezuelei. Dar visurile de dominație se izbesc de realitățile piețelor de energie.

    În 22 aprilie, administrația americană a anunțat că nu se vor mai da niciun fel de scutiri pentru țările care importă petrol din Iran. „Mergem pe zero”, a declarat secretarul de stat Mike Pompeo. Scutirile pentru opt țări, acordate în luna noiembrie, trebuiau să expire pe 2 mai. Chiar și așa, investitorii au fost șocați că nu s-au făcut deloc excepții. Potrivit Departamentului de Stat, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și America vor putea să răspundă cererii. Dar țițeiul Brent, reperul internațional, a sărit repede de 74 de dolari, cel mai înalt nivel din aproape șase luni.

    Administrația Trump are însă dreptate să facă tapaj despre boomul petrolier american. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, până în 2021, America ar putea fi un exportator net de petrol. Asta ar fi o răsturnare uluitoare de situație. Nu cu mult timp în urmă, remarcă Amy Myers Jaffe de la Consiliul pentru Relații Externe, un think-tank, importurile de petrol erau cea mai mare cauză pentru deficitul de cont curent al Americii.

    Dar e greșit ca ea să creadă că poate să producă schimbări dramatice în Iran și Venezuela, fără să riște creșteri dramatice ale prețurilor la petrol. (Cei care sunt preocupați de schimbările climatice ar putea să salute salturile prețurilor la petrol: Trump nu se numără printre aceștia). Guvernul american nu controlează industria petrolieră a țării. Firmele petroliere sunt susținute de investitori, ale căror interese nu se aliniază în mod necesar cu cele ale președintelui. Ea nu poate să îi controleze nici pe numeroșii cumpărători și vânzători de petrol din lume. Producția americană reprezintă aproximativ 15% din producția globală, o creștere semnificativă față de ceea ce era, dar încă o cotă mică din cantitatea totală de pe piață. Complicând problema, investitorii s-au chinuit să anticipeze acțiunile administrației Trump. În loc să stabilizeze piețele petrolului, America a făcut foarte probabil opusul.

    Trump a anunțat în mai anul trecut că America va impune sancțiuni împotriva Iranului și că se va retrage din acordul privind supravegherea internațională a capacității sale nucleare semnat în timpul președinției lui Barack Obama- „cel mai prost acord semnat vreodată”, cum îi place lui Trump să îl numească. El a îndemnat Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), în privat și pe Twitter, să crească producția, pentru a ține prețurile la petrol în frâu. Arabia Saudidtă s-a conformat, sporindu-și producția cu 600.000 de barili pe zi, din iunie până în noiembrie, când sancțiunile urmau să intre în vigoare.

    În ultima clipă totuși, Trump a anunțat că opt țări vor fi scutite de derogări timp de șase luni – inclusiv China și India, cei mai mari importatori de petrol iranian. Investitorii și Arabia Saudită au fost prinși cu garda jos. Regatul are nevoie de un preț la petrol de circa 80 de dolari barilul pentru a-și onora nevoile bugetare; prețurile Brent din decembrie s-au prăbușit la 51 de dolari. OPEC și aliații săi s-au grăbit să reducă producția și să ridice prețurile. În decembrie, ei au spus că vor reduce producția cu 1,2 milioane de barili pe zi.

    Următoarele sancțiuni au venit în ianuarie, după ce oponenții regimului lui Nicolás Maduro, care a ruinat Venezuela, au declarat că Juan Guaidó, președintele adunării sale naționale, este liderul legitim. America l-a recunoscut pe Guaidó și a anunțat sancțiuni ca să sufoce compania de petrol a țării, principala sursă de bani a lui Maduro. „America consideră acum că energia este o sursă se putere în politica externă mai degrabă, decât o vulnerabilitate”, spune Meghan O’Sullivan, o fostă consilieră a lui George W. Bush și profesoară la Universitatea Harvard.

    Dar poate fi dificil să folosești această putere în mod eficient. Sancțiunile împotriva Iranului și Venezuelei nu și-au produs încă efectul dorit. Maduro încă se agață de putere. Iranul nu s-a conformat cu niciuna dintre cererile lui Trump. Exporturile sale de țiței s-au redus aproape la jumătate din momentul în care Trump a spus că America se va retrage din acordul nuclear anul trecut, dar au rămas mult peste zero în martie, la circa 1,4 milioane de barili pe zi, potrivit firmei de date Kpler. Mai ales China a continuat să importe petrol iranian (vezi graficul). Anunțul că derogările vor expira încearcă să schimbe asta. Țările care vor continua să importe petrol iranian, spune Departamentul de Stat, ar putea fi scoase din sistemul bancar american.

    CAceastă manevră este riscantă, spune Helima Croft de la RBC Capital Markets, o bancă de investiții. Ministerul de externe al Iranului amenință cu o replică prin închiderea Strâmtorii Ormuz, un canal de export major pentru țițeiul din regiune. Cum nu i-a mai rămas mult de pierdut, Iranul poate să nu mai permită ca inspectorii internaționali să monitorizeze programul său nuclear. Și piețele petroliere se confruntă cu nesiguranță. Prețurile erau deja în creștere, din cauza scăderii producției din Venezuela și a războiului civil care plutește peste Libia. Departamentul de Stat nu a spus cât de curând poate să impună America sancțiuni împotriva țărilor care continuă să importe petrol iranian. China ar putea face asta – un oficial de la ministerul chinez de externe a declarat că țara sa „se opune sancțiunilor unilaterale”. Asta ar putea să complice disputa comercială bilaterală care părea aproape de soluționare.

    Numărul de sonde care forează în America a crescut de la începutul anului, pe măsură ce prețul petrolului a urcat. Totuși, petrolul de șisturi american este mai ales „ușor”. Rafinăriile din America și din alte părți vor țiței greu, pentru că producția din Venezuela s-a prăbușit, iar cererea de produse distilate făcute din el este puternică. Există o „nepotrivire fundamentală” între tipul de țiței pe care lumea îl vrea din ce în ce mai mult și ceea ce pompează America, spune Bernadette Johnson de la Drillinginfo, o firmă de cercetare.

    De aceea, multe depind de decizia Arabiei Saudite, daca va crește producția, așa cum speră administrația Trump. După fluctuațiile de anul trecut, nu este probabil ca ea să se miște repede. OPEC și partenerii săi au următoarea întâlnire oficială la finele lui iunie. Chiar dacă Arabia Saudită își va spori producția repede și în mod dramatic, analiștii dezbat cât timp poate ea să susțină această creștere. Un pliant recent pentru obligațiuni de la Saudi Aramco, gigantul petrolier din regat, a dezvăluit că un teren petrolier faimos este gata să susțină o producție de 3,8 milioane de barili pe zi, circa 25% mai puțin decât presupuseseră analiștii.

    Neil Beveridge de la firma de cercetare Bernstein arată că, pe măsură ce scade producția din Iran, iar Arabia Saudită încearcă să o amplifice, capacitatea de rezervă a OPEC ar putea să scadă în mod periculos. Asta ar lăsa prețul petrolului vulnerabil la șocurile în aprovizionare – dacă luptele din Libia escaladează, de pildă. America, adolescentul energiei, poate cu siguranță să tulbure piețele petroliere. Dar ea nu poate să le controleze.

    Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Tactici crude”


    [1] Joc de cuvinte în limba engleză, în care „crude” înseamnă crud – Crude tactics = Tactici crude; și „crude”înseamnă și petrol/țiței. (n.tr.)

    LĂSAȚI UN COMENTARIU

    Comentariul:
    Introduceți numele