Care sunt amintirile care v-au rămas din perioada crizei economice și financiare care a început în anul 2008? Răspunsurile pot fi foarte diferite, pentru că România a fost rapid cuprinsă de simptomele crizei. Totuși, în a doua jumătate a anului 2008, politicienii români negau vehement că ar exista pericolul apariției unei crize și cu atât mai mici ar fi șansele ca România să fie atinsă de un colaps economic. Din prudență, chiar guvernatorul Băncii Naționale a României făcea declarații liniștitoare în acea perioadă.

Politicienii ignorau criza și aveau motive serioase să facă acest lucru. 2008 era an electoral și cărui votant îi place să audă că urmează o criză? Cu atât mai mult cu cât guvernul Tăriceanu, susținut din „umbra Parlamentului” de către PSD (ce ironie a sorții, o coaliție politică identică cu cea de astăzi), fusese extrem de generos cu personalul bugetar. Angajări în exces și majorări de cheltuieli salariale.

Iluzia măririi salariilor

Memorabilă rămâne aprobarea în Parlament a legii de creștere a salariilor cadrelor didactice cu 50%, lege a cărei aplicare a fost amânată sine die din cauza intrării în criză, dar care totuși își face efectele și astăzi prin despăgubirile pe care guvernele au fost obligate să le plătească, de-a lungul timpului, ca urmare a sentințelor judecătorești definitive obținute de personalul din educație.

De remarcat că legea creșterii salariilor în sectorul educației a fost adoptată după momentul căderii Lehman Brothers, adică în octombrie 2008, cu o lună înainte de alegerile parlamentare din România.

Deficite gemene periculoase

Indicatorii macroeconomici s-au deteriorat rapid. Deficitul bugetar a ajuns deja, în anul 2008, la 5,4% din PIB, iar deficitul de cont curent a atins 15% din PIB. Dar deficitele, ca și acum, au fost „ecranate” de creșterea economică de 7%, o creștere cu care defilau politicienii aflați la guvernare, prezentând-o ca pe o realizare extraordinară, care pune economia românească la adăpost de criză. Dar tocmai creșterea bazată pe consum, deficitele mari, sporirea creditării și excesele bugetare au făcut și mai dure efectele crizei în România.

Criza începuse deja din 2008, dar efectele au fost evidente în anul 2009. Companiile private aveau mai puține comenzi de pe piața externă, iar consumul a scăzut pe piața internă. Reacția mediului de afaceri a fost rapidă: companiile mari și mici au trecut la restructurări de cheltuieli și de personal și, ca atare, taxele și impozitele plătite către buget au scăzut. Deficitul bugetar a crescut în anul 2009 la 9% din PIB.

Austeritate și 20 de miliarde

Măsurile de combatere a crizei au fost adoptate gradual. Mai întâi, în anul 2009, s-a făcut înțelegerea de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială pentru un împrumut de 20 de miliarde de euro și acordul de la Viena, prin care băncile-mamă care finanțaseră activitatea din România înainte de criză să nu își retragă brusc capitalurile din țară.

Anul 2010 a adus și pachetul de măsuri de austeritate care includea, în esență, tăierea fondului de salarii bugetare cu 25% și creșterea TVA de la 19% la 25%.

Rezultatele s-au văzut rapid. Începând chiar cu anul 2010, deficitul bugetar intră pe o pantă descendentă.

Economia azi: PIB mai mare, export masiv

Întrebarea este: în ce măsură economia românească este acum mai pregătită să absoarbă șocurile unei crize? Un răspuns vine dinspre banca centrală, care scoate în evidență evoluțiile pozitive ale indicatorilor, dar, precaut, indică și vulnerabilitățile. Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, într-o analiză prezentată recent, ilustrează faptul că, astăzi, vorbim despre o altă economie, cu alte dimensiuni și cu alți indicatori, față de cea din anul 2008. PIB pe cap de locuitor a crescut la 62,5% din media Uniunii Europene, în anul 2017, de la 50,6% în anul 2008. De asemenea, PIB-ul real a fost cu 17,5% mai mare în 2017 față de 2008, iar, în aceeași perioadă, PIB-ul potențial este cu 23% mai mare. Exporturile s-au dublat: de la 38,3 miliarde de euro în 2008 la 77,9 miliarde de euro în 2017. În același timp, importurile au urcat cu numai 42,7%, diminuându-se astfel contribuția negativă a exportului net, iar deficitul de cont curent a scăzut cu 10% din PIB.

Productivitatea bate creșterea salariilor

Salariul real net este mai mare cu 42,7% (în 2017 față de 2008). Există o evoluție surprinzătoare, menționată de viceguvernatorul băncii centrale, și anume aceea că ritmul de creștere a productivității este mai mare decât cel de creștere a salariilor. Aceasta ar explica dinamica pozitivă a exporturilor, dar poate indica și că economia se află într-o capcană. Această evoluție ar putea fi un bun motiv pentru a crește salariile în mod administrativ. Firește, salariile bugetarilor.

Criza a triplat datoria

Datoria publică a crescut de trei ori în perioada 2008-2017, respectiv de la 12% la 35%. Dar Liviu Voinea contrapune acestei evoluții transformările unor alți indicatori în perioada analizată. Rezervele valutare internaționale ale BNR sunt cu 10 miliarde de euro mai mari decât în urmă cu 10 ani. Rezervele valutare includ și „bufferul”, pușculița cu valută a Trezoreriei, care s-a constituit în anul 2011, tocmai pentru a fi o „linie de apărare” în fața unor șocuri externe, iar, în aceste zile, apar informații că o parte importantă din această rezervă-tampon a fost cheltuită. Din acest punct de vedere, este nevoie de o precizare clară din partea Ministerului Finanțelor Publice și a BNR.

Gestiunea mai bună a rambursării datoriilor

Maturitatea datoriei publice a crescut substanțial față de anul 2011. În medie, maturitatea eurobondurilor românești este de 9,7 ani. Obligațiunile pe piața locală și-au dublat maturitatea de la 1,6 la 3,2 ani, iar media maturității datoriei publice a crescut de la 3,8 ani, în 2011, la 6,4 ani. Aceste evoluții arată că datoria publică și-a mărit termenele de scadență, ceea ce, desigur, oferă o gură de oxigen în cazul unei eventuale situații de criză. Dar care este garanția evitării șocurilor atunci când aceste împrumuturi ajung la maturitate? Creșterea economică susținută de consumul populației, consum susținut de importuri, nu reprezintă, nicidecum, o asigurare.

Creditele în valută, o treime din împrumuturi

În ceea ce privește sistemul bancar, viceguvernatorul BNR apreciază că există mai mulți factori care arată că, în caz de criză, există o reducere a riscului de contagiune. Împrumuturile denominate în valută reprezintă numai o treime din stocul total de credite în comparație cu anii de criză când creditele în valută erau de două treimi din împrumuturi. Finanțările provenite de la băncile-mamă sunt acum în valoare de 9 miliarde de euro, în timp ce în decembrie 2008 ele ajungeau la 26 de miliarde de euro. Raportul dintre împrumuturi și depozite s-a schimbat fundamental: în anul 2008 era de 122%, iar în iunie 2018 a ajuns la 75%. De asemenea, creditele neperformante au scăzut de la începerea crizei, iar rata solvabilității băncilor s-a îmbunătățit.

Lipsa reformelor, o vulnerabilitate

Sunt aceste cifre de natură să protejeze economia românească în fața unei eventuale crize? Sunt aceste evoluții pozitive suficiente pentru a evita intrarea României într-o nouă criză? Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale, un adept al politicilor de stânga, evidențiază dinamicile pozitive, însă nu evită să semnaleze și vulnerabilitățile economiei românești. Ele țin de lipsa reformei companiilor de stat și a administrației publice. Este vorba despre introducerea guvernanței corporative la companiile de stat, despre prioritizarea investițiilor publice, despre o mai bună colectare a taxelor, despre achiziții centralizate ș.a. Datoria publică este sustenabilă, dar cu o condiție: aceea ca economia să se întoarcă la un deficit structural de 1% din PIB. În caz contrar, datoria publică ar putea intra într-o zonă complicat de finanțat.

Există așadar o serie de vulnerabilități care pot preceda o criză. Atât pe plan intern, cât și dinspre economia mondială. Amenințările externe sunt foarte diferite. Sunt analiști care văd în rezultatele foarte bune ale economiei americane germenii crizei. Nu mai vorbim de criza monedelor din economiile emergente, de Turcia și, mai ales, Italia, care poate fi un nou focar de criză europeană.

Din păcate, istoria se repetă. Avertizările analiștilor externi există, dar guvernanții de la București nu le aud. Economia românească se află într-o situație mai bună decât în anul 2008, dar pericolele nu sunt mai mici, din cauza creșterii continue a cheltuielilor publice fixe (prin majorări de salarii și pensii, prin creșterea numărului angajaților în sistemul public), în absența investițiilor și a unor reforme interne necesare.

Deficitul structural, un indicator util în crize

Europa își construiește instrumentele de control și combatere a crizei, unul dintre acestea fiind calcularea și utilizarea deficitului structural. Acesta este noul indicator-cheie pe care Comisia Europeană îl impune statelor membre ca pe un element esențial de control al sănătății finanțelor publice. Din acest punct de vedere, România plecase în criză cu niveluri ale deficitului structural extrem de mari: 8,1% din PIB în anul 2008, 8,8% din PIB în 2009 și o reducere în anul 2010 la 5,4% din PIB. Ieșirea din criză duce deficitul structural la niveluri reduse record, convenite cu Comisia Europeană. Astfel, în perioada 2013-2015, România reușește să atingă nivelul convenit prin tratatele europene, respectiv sub 1% din PIB.

Din păcate, începând cu anul 2017, deficitul structural crește spectaculos, ajungând la 3,3% din PIB, iar anul acesta procentajul va fi și mai mare. Ceea ce arată că eforturile din perioada 2013- 2015 au fost risipite cu nonșalanță în ultimii doi ani, din același motiv, al unui populism exacerbat.