Cel puțin 3.812 civili au fost uciși sau răniți în prima parte a anului 2019 în Afganistan, în urma războiului împotriva grupurilor militante, a transmis marți Organizația Națiunilor Unite (ONU), conform Reuters, preluat de Mediafax.
De asemenea, ONU a transmis că numărul victimelor misiunilor guvernamentale și ale NATO pe teritoriul țării a crescut față de anul trecut.
Raportul ONU a fost publicat în contextul discuțiilor dintre Statele Unite și oficialii talibani, menite să pună capăt războiului care durează de 18 ani. Negociatorii americani doresc să ajungă la un acord de pace până la data de 1 septembrie.
Reprezentanții misiunii ONU în Afganistan au transmis că cele mai multe persoane au fost ucise sau rănite în urma conflictelor armate, bombardamentelor terestre și atacurilor aeriene.
Talibanii și militanții organizației teroriste Stat Islamic au ucis 531 de civili afgani și au rănit 1.437 în perioada 1 ianuarie-30 iunie. Atacurile rețelei Stat Islamic au vizat 985 civili, inclusiv oficiali guvernamentali.
Cel puțin 144 de femei și 327 copii au fost uciși și peste 1.000 au fost răniți pe teritoriul țării.
În urma atacurilor aeriene au fost uciși 519 civili, dintre care 150 copii.