Ediția tipărită | Lideri

21 iunie 2018

CITIND titlurile din presă, v-ar veni greu să credeți că economia globală este sănătoasă. Președintele Donald Trump continuă să tragă salve în războiul său comercial incipient, provocând agitație pe piețele financiare și atrăgând retalieri. Federal Reserve ridică dobânzile – o activitate care se termină de obicei cu o recesiune în America. Creditul mai strâns și dolarul în creștere sufocă piețele emergente, dintre care unele, cum este Argentina, sunt sub un stres sever.

Și totuși, economia mondială înflorește. Creșterea a încetinit din 2017, dar pare încă să bată ritmul vlăguit din cei cinci ani anteriori. America s-ar putea chiar să accelereze, grație reducerilor de impozite și cheltuielilor masive ale lui Trump. Prețul mai mare la petrol, care în ciclurile economice trecute ar fi putut fi o frână, încurajează acum investițiile în producția de șisturi americană. Unele prognoze arată că creșterea ar depăși 4% în al doilea trimestru al lui 2018.

Creșterea cantității de zahăr aduce, totuși, pericole. Primul este că dă o acoperire temporară pentru nesăbuința lui Trump. Al doilea este că dacă America accelerează, iar restul lumii încetinește, diferențialele tot mai mari ale ratelor dobânzilor vor împinge dolarul tot mai sus. Asta ar înrăutăți problemele pe piețele emergente și l-ar provoca și mai mult pe Trump, făcând să-i fie mai greu să-și realizeze ținta de comerț echilibrat.

Războiul comercial este cea mai mare amenințare pentru creșterea globală. Pe 15 iunie, Casa Albă a confirmat că va intra în curând în vigoare un tarif de 25% la importuri din China, în valoare de până la 50 de miliarde de dolari. Trei zile mai târziu, după ce China a promis că va retalia, președintele american a extins, cu nu mai puțin de 400 de miliarde de dolari, celelalte bunuri pe care America amenință să le taxeze. Dacă va da curs amenințărilor, nouă zecimi din bunurile în valoare de aproximativ 500 de miliarde de dolari importate din China în fiecare an vor face obiectul unor taxe în America. Între timp, Uniunea Europeană e gata să impună tarife retaliatorii, ca răspuns la acțiunea SUA împotriva oțelului și aluminiului din UE. Nu e de mirare că piețele sunt în vrie.

Te văd și te șterg

Președintele nu se teme de escaladarea disputelor comerciale, deoarece crede că are cărți câștigătoare în mână. America cumpără din China aproape de patru ori mai mult decât vinde acolo, limitând posibilitatea Chinei de a o egala la tarife. Casa Albă crede că acest dezechilibru va împinge China să cedeze la cerințele sale, unele dintre care (cum ar fi reducerea furtului de proprietate intelectuală a firmelor americane) sunt mai rezonabile decât altele (reducerea deficitului comercial bilateral).

Trump își supraestimează însă puterea de negociere. Dacă China va epuiza lista produselor americane de taxat, ar putea să ridice mai mult tarifele existente. Sau ar putea să hărțuiască firmele americane care operează în China. Mai important, mercantilismul președintelui american îl face orb la pagubele pe care le-ar putea aduce Americii. El consideră că e mai bine să nu faci comerț deloc decât să ai un deficit comercial. Această nebunie îi dictează și tacticile față de Canada, Mexic și UE. Trump ar mai putea să se retragă și din NAFTA și să impună tarife și pe automobile.

Problema nu este că America depinde de comerț. De fapt, ea este o zonă de comerț liber destul de mare pentru o pierdere eventuală la PIB, chiar în cadrul unui război comercial în toată regula, de doar câteva puncte procentuale (economiile mai mici, mai specializate, sunt mai dependente de comerț și ar suferi mult mai mult). O astfel de pagubă autoprovocată ar impune un cost inutil pentru gospodăria americană medie, de poate câteva mii de dolari. Asta ar fi rău, dar nu ar fi deloc fatal.

Problema mai amplă este perturbarea care s-ar produce în tranziția spre o autarhie mai mare. Economia americană este configurată pentru proiectarea de iPhones, nu pentru asamblarea componentelor lor, iar măruntaiele automobilelor și avioanelor sale traversează de mai multe ori granița înainte ca produsul final să fie gata. Confruntate cu tarife, firmele trebuie să redirecționeze forța de muncă și capitalul pentru a înlocui importurile.

Unii analiști atribuie președinția lui Trump șocului economic provenit din comerțul cu China după anul 2000. Turbulența provocată de răsturnarea globalizării ar fi la fel de rea. Unele estimări pun pierderile de locuri de muncă din SUA, în cazul unui război comercial, la 550.000. Lovitura pentru China ar fi și ea dură. Orice ajustare ar fi prelungită de imprevizibilitatea lui Trump. Fără să știi dacă tarifele vor crește sau vor scădea, ce companie ar putea considera înțelept să investească într-un nou lanț de aprovizionare?

E dificil să ne imaginăm o asemenea realiniere fără o recesiune globală. Tarifele împing inflația în sus temporar, ceea ce face să le fie mai greu băncilor centrale să amortizeze lovitura. Fuga spre siguranță, care însoțește orice descreștere globală, ar menține dolarul puternic, chiar după ce stimulentul fiscal al Americii se va fâsâi după 2019.

Așa că fiți vigilenți. Războiul comercial poate fi încă îngrădit, spre beneficiul economiei globale. America este însă motorul creșterii globale. În Trump, ea are un șofer periculos la volan.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Nu o faceți praf”.

Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.