Auschwitz, 75 de ani. Când trecutul nu ne dă pace

18
11 minute de lectură

La 27 ianuarie, 1945, Armata Roșie elibera lagărul nazist de la Auschwitz-Birkenau, locul unde fuseseră uciși peste un milion de oameni. Marea majoritate, evrei. Din 2005, prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite, aceasta este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Anul acesta, liderii lumii s-au adunat pe 23 ianuarie la Ierusalim, la Centrul de Comemorare a Holocaustului – Yad Vashem, iar luni, 27 ianuarie, la Auschwitz-Birkenau, în două evenimente pline de încărcătură politică.

Foto: Getty Images / Guliver

La 75 de ani de la eliberarea cumplitului lagăr, momentul a prilejuit însă nu numai un omagiu adus victimelor barbariei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost și ocazia de a se face cunoscute temeri legate de tendințele periculoase din prezent, Dar și un prilej de confruntări verbale, în condițiile unor ambiții politice de rescriere a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial.

Când cei peste 200 de supraviețuitori de la Auschwitz-Birkenau s-au reunit luni pentru a lua parte la comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului, mărturiile lor au fost tot atâtea semnale de alarmă privind amplificarea antisemitismului, a cinismului politic și a discursului urii în lumea de azi.

Mai multe studii și rapoarte din ultimii ani atrag atenția asupra acestui fenomen.

Îngrijorarea plutește în aer

În mai, anul trecut, un raport publicat de Congresul Evreiesc European atrăgea atenția că antisemitismul este în creștere în America de Nord și Europa, locuri unde evreii se simțeau totuși protejați.

Moshe Kantor, președintele Congresului Evreiesc European, a atras atenția că, în 2018, 13 evrei fuseseră uciși în diverse atacuri antisemite, un record nedorit pentru ultimele.

 
„Antisemitismul nu se mai limitează la extrema stângă, extrema dreaptă și la islamiștii radicali, se răspândește și este adesea acceptat de societatea civilă”, a spus Moshe Kantor.


Publicarea studiului a venit la doar patru zile după un atac armat la o sinagogă din San Diego (SUA), soldat cu un mort și trei răniți. Cu șase luni înainte, 11 persoane fuseseră ucise într-un atac similar la Pittsburgh.



Potrivit raportului, SUA înregistrau cele mai multe cazuri de violențe majore împotriva evreilor, peste 100, fiind urmate de Regatul Unit, cu 68, Franța, cu 35 de cazuri de violențe, dar și cu cea mai mare creștere a tuturor tipurilor de incidente antisemite, inclusiv amenințări.



În Germania, se înregistraseră 35 de cazuri de incidente violente în 2018, o creștere cu 70% față de 2017. La 9 octombrie 2019, în orașul german Halle, a avut loc tentativa de ucidere a 51 de credincioși aflați în sinagogă, în ziua celei mai însemnate dintre cele trei mari sărbători evreiești, Ziua Ispășirii (Yom Kippur).  

Există o teamă larg împărtășită că ascensiunea extremei drepte, discursul politic cinic, teoriile conspiraționiste promovate pe rețelele sociale și incitările tot mai numeroase la ură din spațiul public vor putea face ca atrocitățile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial să se repete, într-o formă sau alta.

„Dorim ca următoarea generație să știe prin ce am trecut și ca aceasta să nu se mai întâmple niciodată”, le spunea jurnaliștilor David Marks, 93 de ani, supraviețuitor de la Auschwitz.

„Observăm apariția antisemitismului în timp ce nu dorim ca trecutul lor (al supraviețuitorilor) să fie viitorul copiilor lor sau viitorul nepoților lor”, a atras atenția și Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.

O supraviețuitoare de 96 de ani, Jeanette Spiegel, care avea 20 de ani când a fost adusă la Auschwitz, se teme la rându-i de ascensiunea antisemitismului în Statele Unite.

„Eu cred că îi aleg pe evrei pentru că noi suntem o minoritate atât de mică și este ușor să fim aleși. Tinerii ar trebui să înțeleagă că nimic nu este sigur, că se pot întâmpla lucruri groaznice și trebuie să fie foarte atenți”.

Ciocniri politice

Foto: Agerpres / EPA

Liderii lumii s-au întâlnit la Ierusalim, săptămâna trecută, într-o ceremonie marcată de abordări politice. Printre cei prezenți s-au numărat președintele rus, Vladimir Putin, vicepreședintele american, Mike Pence, președintele francez, Emmanuel Macron, și Prințul Charles al Marii Britanii.

Un indiciu asupra politizării momentului l-a constituit boicotul președintelui polonez, Andrej Duda, în semn de protest pentru că nu a fost lăsat să vorbească înainte sau după Vladimir Putin. Între cele două țări există o situație tensionată după ce Vladimir Putin a acuzat Polonia pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Varșovia a respins cu vehemență acuzațiile și a primit susținerea din partea Comisiei Europene și a Parlamentului European.

Duda a vrut să apere la Ierusalim poziția țării sale în fața acestor acuzații false, dar nu i s-a dat dreptul la replică la Ierusalim.

În același timp, relațiile polono-israeliene sunt afectate după ce, în martie 2018, Varșovia a adoptat o lege care interzice în mod explicit utilizarea termenului „lagăre de exterminare poloneze”, cu referire la taberele morții situate în Polonia ocupată. Legea neagă orice legătură între națiunea poloneză și Holocaust, dând vina exclusiv pe Germania nazistă. Totuși, o serie de studii istorice poloneze pun sub semnul întrebării această teorie, vorbind despre complicitatea unor polonezi la atrocitățile comise de naziști.

Un număr mare de evrei au fost predați naziștilor chiar de polonezi, după cum arată istoricul Jan Grabowski, de la Universitatea din Ottawa. De asemenea, au existat cazuri când evreii au fost vânați și uciși de vecinii lor polonezi, susține Grabowski. Un larg ecou l-a avut cartea din 2001 a istoricului Jan T Gross „Vecini: distrugerea comunității evreiești din Jedwabne, Polonia” (tradusă și în românește). Volumul vorbește despre uciderea a 340 de evrei polonezi de către vecinii lor: bărbați, femei și copii au fost închiși într-un hambar și arși de vii.

Desigur, toate acestea nu pot veni să conteste în vreun fel nici suferințele îndurate de poporul polonez în timpul războiului și, cu atât mai puțin, numărul mare de evrei salvați de polonezi, prin asumarea unor riscuri uriașe. De altfel, polonezii dețin cele mai multe titluri de „Drepți între popoare”, acordate de Israel celor care au salvat evrei în timpul Holocaustului.

Iar dacă președintele polonez nu a venit la Ierusalim, nici președintele rus Vladimir Putin nu a fost invitat la ceremoniile de la Auschwitz, câteva zile mai târziu. Un episod care va învenina și mai mult relația ruso-polonă, după acuzațiile lansate de Kremlin privind răspunderea Poloniei în declanșarea războiului.

Putin e iritat. Și asta nu e bine

Dar de ce s-a aruncat Vladimir Putin într-un asemenea atac? Una dintre explicații este că liderul rus este extrem de iritat de rezoluția adoptată în septembrie 2019 de Parlamentul European, la care polonezii, balticii, dar și românii au avut un rol important.

Textul consideră că vina pentru declanșarea războiului aparține atât Germaniei naziste, cât și URSS, semnatare ale pactului Ribbentrop-Molotov. O lovitură grea pentru propaganda Kremlinului, aflată într-un vizibil proces de recuperare a moștenirii sovietice, inclusiv stalinistă. În acest context, mitul „Marelui Război pentru Apărarea Patriei” joacă un rol covârșitor, prin victoria popoarelor URSS, unite sub comanda unică a liderului autoritar, Iosif Stalin. Acestea au învins Germania nazistă și au eliberat popoarele.

Astăzi, propaganda consideră că amenințarea existențială la adresa Rusiei vine din Occident – fie că e vorba de o amenințare directă, militară, din partea NATO, fie una de ordin politic, ideologic și identitar, din partea sistemelor liberale. Cu tot ceea ce acestea aduc rău, în accepțiunea rusească: drepturile omului, egalitate de gen, secularism, minorități sexuale. Victoria din cel de-al Doilea Război Mondial este zugrăvită de propagandă nu doar ca una împotriva nazismului, ci a Occidentului, într-un sens mai larg. În mințile multor ruși de rând, puternic influențați de propaganda omniprezentă într-un sistem media puternic controlat, termeni precum „occidental” sau „capitalist” se suprapun, într-o anumită măsură, celui de „fascist”. 

Dar atacul verbal al Rusiei la adresa Poloniei poate fi văzut și în contextul regional foarte tensionat. State precum Polonia, Țările Baltice, Finlanda sau România, cu amara lor experiență istorică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, văd în anexarea Crimeei și războiul prin interpuși din Donbas semnele unui periculos revizionism.

Există temeri că Vladimir Putin, aflat la un minim al popularității, ar putea încerca o nouă lovitură de maestru în regiune, pentru a-și reface imaginea în ochii rușilor. Recentele sale planuri de modificare a constituției pentru conservarea puterii ridică noi motive de îngrijorare. Putin este aici ca să rămână, iar atacurile sale verbale la adresa Poloniei sunt percepute ca un element dintr-un plan mai amplu.

Hop, și Igor Dodon!

Foto: presidency.ro

În mod curios, în povestea aceasta s-a amestecat și președintele moldovean, Igor Dodon, un aliat al Moscovei.

Aflat la Ierusalim, unde a participat la ceremonia oficială de comemorare a victimelor Holocaustului, președintele moldovean a scris într-un mesaj pe Facebook că „tragedia poporului evreiesc a avut loc și pe teritoriul Patriei noastre [Republica Moldova] care, în anii de război, a fost ocupată de armatele germane și române, ce au nimicit aproximativ 300 de mii de evrei”.

Un amestec de adevăr și minciună tipic propagandei rusești.

România și-a recunoscut responsabilitatea în Holocaust de peste un deceniu și jumătate, odată cu adoptarea Raportului Comisiei Wiesel. Comisia, formată din istorici și personalități din România, Israel, Statele Unite și Germania, a probat responsabilitatea statului român în moartea a până la 380.000 de evrei și 11.000 de romi. În mare parte, deși nu în totalitate, aceste crime au avut loc în Basarabia și Transnistria.

Dar dacă aceasta este adevărată, nu înseamnă că este și cealaltă – România nu poate fi un ocupant în Basarabia. Problema este foarte sensibilă chiar și pentru societatea moldovenească, marcată de o puternică diviziune Est-Vest. Pentru adepții orientării țării către Răsărit, România este ocupantul, iar URSS – transpusă astăzi în Rusia lui Putin – este eliberatorul.

Pentru moldovenii adepți ai căii occidentale este exact invers. Până acum, președinții moldoveni s-au ferit să calce pe acest teren sensibil. Iată însă că Igor Dodon alege să lărgească această falie din societate. Și asta, chiar de la memorialul Holocaustului și chiar în contextul repunerii în discuție de către Kremlin a responsabilităților pentru cel de-al Doilea Război Mondial.

Oficial, Bucureștiul nu a răspuns declarațiilor președintelui moldovean și nici nu a cerut măcar clarificări, cum s-a întâmplat atunci când președintele ucrainean, Volodymir Zelenski, a afirmat că România ar fi ocupat/luat Bucovina de Nord după Primul Război Mondial.

Indiferența diplomației române, manifestată de această dată, transmite un semnal dureros pentru Chișinău: că președintele moldovean nici măcar nu este luat în serios.

Nu este clar dacă afirmațiile sale referitoare la România sunt direct inspirate de Kremlin, loc pe care Dodon îl vizitează adesea, sau reprezintă rodul propriilor cunoștințe în domeniul istoric. ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele