Austria interzice purtarea vălului islamic în școlile primare

Parlamentarii austrieci au adoptat un proiect de lege care va interzice utilizarea vălului islamic în școlile primare, potrivit Euronews.

45
Foto: Getty Images

Pentru a evita eventualele acuzații de discriminare față de comunitatea musulmană, legea face referire la „toate accesoriile care acoperă capul, purtate din rațiuni religioase”. Cu toate acestea, noua lege nu se va aplica în cazul kipelor evreiești și la dastar (un obiect vestimentar purtat de bărbații sikh, n.r.).

Legea a fost propusă de Partidul Popular Austriac (ÖVP), al premierului Sebastian Kurz și de Partidul Libertății (FPÖ), de extremă dreapta.

Wendelin Moelzer, purtător de cuvânt al FPÖ, a declarat că legea este „un semnal împotriva Islamului politic”, în timp ce parlamentarul Rudolf Taschner (ÖVP) a spus că măsura este necesară pentru a proteja fetele musulmane de „sclavie”.

În timpul dezbaterilor, IGGÖ, o organizație care apără drepturile minorității musulmane din Austria, a calificat proiectul de lege ca fiind „rușinos”. Proiectul „îi discriminează exclusiv pe musulmani”, a precizat președintele organizației, Ümit Vural, într-un comunicat.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele