Ministrul britanic de Externe, conservatorul Jeremy Hunt, a avertizat că dacă partidul său va încerca să forțeze ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord cu Blocul comunitar, ar comite „o sinucidere politică”, potrivit BBC.
Hunt, unul dintre cei zece candidați pentru șefia Partidului Conservator, a adăugat că partidul său ar fi „anihilat” și „ar risca să dispară” în cazul în care s-ar organiza alegeri înaintea producerii Brexit. El a argumentat că deși întotdeauna a considerat că un Brexit fără Acord este mai bun decât o eventuală anulare a ieșirii țării din Uniunea Europeană, în acest moment este de părere că un premier care ar sprijini o ieșire fără Acord ar risca să fie demis în urma unei moțiuni de cenzură.
„Încercarea de a realiza Brexit prin intermediul unor alegeri generale nu este o soluție, este o sinucidere politică”, spune ministrul. Acesta a mai adăugat că o asemenea mișcare din partea conservatorilor ar însemna că Jeremy Corbyn ar deveni premier „până la Crăciun”.
Hunt a adăugat că dacă va câștiga cursa pentru conducerea partidului și va deveni premier, va încerca să renegocieze Acordul cu Uniunea Europeană privind Brexit.
Contracandidata sa la șefia partidului, Esther McVey, a spus, ca replică la declarațiile lui Hunt, că „o sinucidere politică” ar fi dacă Marea Britanie nu ar părăsi Blocul comunitar până la finalul lui octombrie, așa cum a fost planificat.
Theresa May a anunţat că va demisiona din funcţiile de lider al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii pe 7 iunie, în contextul impasului politic generat de Brexit, urmând să rămână la conducerea Guvernului până la desemnarea succesorului său.
În cursa pentru funcția de prim-ministru se numără, printre alții, ministrul de Externe, Jeremy Hunt, ministrul pentru Dezvoltare Internațională, Rory Stewart, ministrul Sănătății, Matt Hancock, fostul ministru pentru Brexit Boris Johnson și fostul ministru al Muncii, Esther McVey.
Dat fiind că Bruxellesul a respins deja orice renegociere a Acordului Brexit elaborat de Theresa May cu UE în noiembrie 2018, candidaţii pro-Brexit pentru postul de lider conservator le-au semnalat deja deputaţilor că sunt dispuşi să producă retragerea din Uniunea Europeană fără niciun acord dacă va fi necesar. Decizia finală privind noul lider va fi luată de circa 100.000 de membri ai Partidului Conservator, majoritatea eurosceptici. Aproximativ 75% dintre membrii formaţiunii susţin un Brexit fără acord, conform sondajelor efectuate de institutul ConservativeHome.